Târgu-Mureş: Antrenorul „prăjiniştilor“ din Mureş

Antrenorul „prăjiniştilor“ din Mureş

Are 31 de ani şi este singurul profesor de sport din Mureş care predă „săritura cu prăjina". Acum se mândreşte cu trei sportivi „de top".

Cristian Graur s-a născut, a copilărit şi a crescut în Mureş. Până la vârsta de opt ani a fost crescut de bunici, ceea ce i-a format un sistem sănătos de valori. În clasa a IV-a a dat examen la Şcoala Sportivă din Târgu-Mureş şi a fost acceptat. „Primul meu antrenor a fost George Buclea, iar după un an am intrat pe mâna lui Szabo Francisc, cel care m-a iniţiat în săritura cu prăjina. Îmi aduc aminte că în primii ani am fost cam slăbuţ aşa că a trebuit să muncesc dublu faţă de ceilalţi colegi", povesteşte mureşeanul.

După muncă şi răsplată

Din clasa a IX-a au venit şi primele rezultate. „Trecuseră aproape cinci ani de muncă şi trebuia să apară şi o recompensă. Am avut-o: medalia de bronz la Campionatele Naţionale de juniori, fapt pentru care am început să muncesc şi mai mult", spune Cristi. De altfel, în timpul liceului a obţinul mai multe performanţe şi medalii. Toate aveau să culmineze în ultimul an când a obţinut aurul la juniori, seniori şi tineret. Imediat după terminarea liceului, Cristi Graur şi-a încercat norocul la Univeritatea Babes-Bolyai, dar nu a fost acceptat.

Dacă anul 1998 i-a adus decepţia eşecului la examenul de admitere, acelaşi an avea să-i aducă şi cea mai mare performanţă. „După ce m-am antrenat un an, am mers la Istanbul la Balcaniadă unde mi-am bătut propriul record şi cu 4 metri şi 80 de centimetri am ieşit vicecampion", îşi aminteşte Cristi.

În anul următor a intrat la facultate unde nu a reuşit să se acomodeze. „Trebuia să am performanţe pentru că de asta depindea cazarea şi masa, dar în acelaşi timp trebuia să mă ocup şi de şcoală şi nu am reuşit să le fac pe toate. Aşa că performanţele mele au început să scadă până la un nivel mediu", spune Cristi. În cele din urmă, a terminat facultatea axându-se mai mult pe partea teoretică decât pe sport.

Antrenamente în condiţii grele

Imediat după terminarea facultăţii, Cristi a vrut să plece din ţară. Nu i s-a acordat viza însă, iar acum este foarte fericit că s-a întâmplat aşa. S-a aşezat în oraşul natal şi a început să predea, iar satisfacţiile nu au întârziat să apară. „Acum sunt încadrat ca profesor de educaţie fizică la Liceul cu Program Sportiv şi pregătesc patru elevi la săritura cu prăjina. Pot să spun că sunt mândru că trei dintre ei sunt pe primele trei locuri la naţionale. Alexandru Bogdan- aur, Tobias Muntean-argint şi Adrian Negrea-bronz", spune Cristi. Şi asta deşi condiţiile în care se antrenează nu sunt cele mai bune.  

Data naşterii: 31 martie 1979

Stare civilă: necăsătorit

Studii: master în Ştiinţele sportului, Univeritatea Babes Bolyai Cluj

Ce-i place: „Îmi plac foarte mult călătoriile şi şofatul şi pot să spun că am parcurs foarte mulţi kilometri mai ales că la competiţii. Cum nu prea avem cu ce merge, ne urcăm toţi în maşină, punem prăjinile deasupra şi plecăm. Îmi plac motocicletele şi filmele. Iar când mai am ceva timp, mai citesc. Am citit cam tot din Gabriel Garcia Marquez".

Ce nu-i place:  „Nu-mi place că am devenit un popor pe fugă. Chiar dacă sunt atlet mă deranjează că ritmul de viaţă a devenit trepidant şi nu mai avem timp de lucrurile cu adevărat importante, cum ar fi familia sau prietenii. Am devenit roboţi şi asta nu e bine deloc. Nu-mi place Coelho care e zero din punct de vedere literar şi nu-mi plac cei care îl citesc."

Întrebări şi răspunsuri

Ce regreţi cel mai mult?

Regret că după juniorat n-am mai progresat deloc. Cele mai mari performanţe le-am avut ca junior, dar apoi n-am mai reuşit nimic. Chiar şi regretul acesta nu e chiar un regret, dar mă gândesc ce ar fi fost dacă mă concentram mai mult pe cariera sportivă. Regret că nu voi şti niciodată.

Acum ai mai pleca din ţară?

După facultate am încercat de foarte multe ori să plec. Mi-au respins viza pentru Statele Unite ale Americii, apoi mi-au respins şi pentru Dubai şi alte ţări unde voiam să mă angajez. Acum, însă, îi mulţumesc lui Dumnezeu că n-am plecat. Aş fi regretat toată viaţa, mai ales că atunci plecam pe nişte joburi de care acum mi-ar fi jenă.