Municipiul Târgu Mureș sub gunoaie. Grevă a salariaților din salubritate din cauza salariilor mici

0
Publicat:

Aproximativ 150 de angajaţi ai noului operator de salubritate din Târgu Mureş au protestat, miercuri, în faţa Instituţiei Prefectului pe motiv că nu au încasat salariile negociate şi că unora li s-au desfăcut contractele de muncă după declanşarea grevei.

Orașul Tg. Mureș se confruntă cu o criză a gunoaielor FOTO: Primăria Tg. Mureș
Orașul Tg. Mureș se confruntă cu o criză a gunoaielor FOTO: Primăria Tg. Mureș

"Un muncitor trebuie să aibă cinci zile nemotivate pentru a i se desface contractul de muncă. Noi suntem în a patra zi. Noi nu ne-am dus acolo să cerem lichidarea şi ei deja ne-au desfăcut contractul de muncă (...) În plus, dacă am avut nevoie de un act, ne-au trimis la Cluj. Trei săptămâni am cerut o adeverinţă de la Resurse umane, să avem pentru ajutor de lemne", a declarat unul dintre liderii greviştilor, Geza Todor.

Un alt lider al protestatarilor, Petre Dicu, a declarat presei că muncitorii din salubritate doresc un salariu de 2.500 de lei lunar, plus tichete de masă, dar că oamenii au primit 1.600 de lei, unii chiar mult mai puţin.

"Când au început activitatea de protest, firma a început să le desfacă contractul de muncă în mod abuziv. Pentru noi nu contează ce firmă este. Atâta timp cât oamenii sunt plătiţi, oraşul este în curăţenie. Toate problemele cu criza gunoaielor au început atunci când oamenii nu au fost plătiţi. Dacă erau plătiţi, mergeau la muncă. Sunt afectaţi 150 de angajaţi. Sunt oameni care toată viaţa lor au lucrat la curăţenia oraşului, acum însă refuză să mai adune deşeurile. Sunt muncitori care din vară au primit doar câteva sute de lei", a spus Petre Dicu.

Angajaţii din salubritate spun că sunt foarte îngrijoraţi deoarece noul operator de salubritate nu i-a plătit conform înţelegerilor anterioare şi cu salariile care li se oferă nu îşi vor putea întreţine familiile şi nu îşi vor putea plăti încălzirea la iarnă.

Începând din data de 4 noiembrie, după schimbarea operatorului în cadrul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor Mureş, în Târgu Mureş şi în celelalte 18 UAT-uri incluse în zona 2, s-au înregistrat disfuncţionalităţi în ridicarea gunoiului, municipiul reşedinţă de judeţ fiind sufocat.

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, a declarat că, în urma consultării cu primarii din zona 2 a Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor Solide din judeţ, s-a decis începerea procesului de reziliere a contractului recent atribuit prin licitaţie companiei de salubritate Brantner Veres SA, după ce s-au constatat sincope în ridicarea gunoiului.

"După notificarea de reziliere, compania are dreptul ca în 30 de zile să remedieze deficienţele semnalate, iar în cazul în care nu poate, atunci va fi reziliat de drept (...) În cazul în care această situaţie va persista, voi cere convocarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ca să încercăm să analizăm şi din perspectiva unei situaţii de urgenţă deoarece aceste mormane de deşeuri care sunt în aceste cartiere şi în acele localităţi nu pot fi acceptate. Să nu uităm că vine perioada sărbătorilor şi cantităţile vor creşte", a declarat Peter Ferenc, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele CJ Mureş a precizat că a primit asigurări de la companie că problema gunoiului din Târgu Mureş şi din comunele din zona 2 va fi rezolvată într-o săptămână.

Până atunci, a spus Peter Ferenc, activitatea firmei de colectare a deşeurilor este monitorizată în permanenţă de către personalul ADI Ecolect şi că din 4 noiembrie s-au întocmit 9 procese-verbale pe baza cărora compania de colectare a deşeurilor va fi sancţionată.

Primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, a arătat că municipiul reşedinţă de judeţ se confruntă cu o situaţie gravă, care trebuie rezolvată cât mai repede.

Reprezentanţii firmei de salubritate nu au prezentat, deocamdată, un punct oficial de vedere.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite