Târgu-Jiu: Tineri inconştienţi: Au furat componente CFR şi au pus în pericol circulaţia feroviară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru tineri din municipiile Târgu-Jiu şi Motru sunt cercetaţi de către poliţişti, după ce au furat mai multe component de pe calea ferată, punând în pericol circulaţia feroviară.

Urmare a sesizării faptului că instalaţiile de semnalizare şi dirijare feroviară din zona Haltei Budieni din calea de rulare nu mai funcţionează, poliţiştii T.F. â s-au deplasat la faţa locului şi au identificat la scurt timp, lângă un imobil de pe Strada Calea Bucureşti, un autoturism  în care au găsit resturi ale pieselor şi subansamblelor sustrase. Continuând cercetările, poliţiştii au identificat suspecţii şi au stabilit că este vorba despre un grup format din 4 persoane. S-a stabilit că, în perioada 25-30 iunie, suspecţii s-au deplasat pe un drum neamenajat la trecerea la nivel cu calea ferată, între staţia C.F. Târgu-Jiu şi Halta Mişcare Lunca Budieni. Aici, folosindu-se de mai multe chei, au demontat, distrus şi însuşit două componente CFR, pe care, le-au transportat cu autoturismul, la domiciliu acestora din Târgu-Jiu. Aici, componentele au fost distruse pentru a obţine reperele de cupru, în vederea valorificării la centrele de colectare deşeuri neferoase şi feroase, contra unor sume modice de bani. Prejudiciul creat a fost estimat la peste 60.000 lei de către S.N.C.F.R. Craiova. Mai mult decât atât, prin faptele comise s-a stabilit că siguranţa circulaţiei feroviare a fost pusă în pericol. Poliţiştii TF au recuperate parţial prejudicial creat şi continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite