Semnificaţiile postului negru din Săptămâna Patimilor. „Postim din dragoste şi durere pentru El, iar oamenii fac astfel o jertfă pentru Dumnezeu“
0Postul negru este specific perioadei premergătoare Paştelui. În Săptămâna Patimilor, creştinii obişnuiesc să nu mănânce nimic până la apusul soarelui. În acest fel ei arată solidaritate cu suferinţele Mântuitorului nostru.
Postul are o însemnătate aparte în această perioadă. Stareţul Mănăstirii Laincii, din judeţul Gorj, Ioachim Pârvulescu, ne spune că postul din Săptămâna Patimilor este unul special:
„Aşa cum învaţă biserica, cea mai importantă perioadă dintr-un an este cea postului de şase săptămâni. Până la Florii au fost şase săptămâni de post, după care urmează şi cea de-a şaptea săptămână. Este Săptămâna Mare, iar postul din această perioadă se face în cinstea Mântuitorului nostru Isus Hristos. Aceste zile sunt foarte importante pentru toţi creştinii de pe tot globul pământesc. Este Săptămâna pătimirilor lui Iisus Hristos. Aşa cum pentru fiecare om există anumite evenimente importante în viaţa sa, cum ar fi ziua de naştere, aşa şi pentru lumea creştină cea mai importantă sărbătoare este cea a Învierii Mântuitorului nostru Iisusu Hristos.
Este bucuria bucuriilor şi împlinirea minunilor pe care Iisus le-a făcut asupra sa, adică a înviat din morţi după trei zile. Această sărbătoare a Învierii Domnului din morţi este precedată de 49 de zile de post şi în special de ultima săptămână din Postul Paştelui. Tot omul încearcă să înţeleagă această săptămână în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost expus răutăţii maxime la care a putut ajungă omenirea, pentru că omul a ajuns să-l răstignească pe Dumnezeu pe pământ. În biserică s-a făcut o orânduială şi se fac denii în fiecare seară, începând din duminica Floriilor, joi seara este denia celor 12 evanghelii, iar vineri după-masă este prohodul Domnului, punerea în mormânt şi înmormântarea Domnului şi sâmbătă este o zi a tăcerii, când Mântuitorul este deja în mormânt, iar a treia zi deja a Înviat“.
O săptămână de post negru
Potrivit stareţului de la Lainici, creştinii obişnuiesc să ţină post negru în această săptămână, în afară de ziua de joi, pentru că este o experienţă specificăm acestei perioade: „Tradiţia dintotdeauna este ca în această săptămână să se ţină post până seara târziu să nu se mănânce luni, marţi, miercuri, vineri şi inclusiv sâmbătă. Joia se dezleagă pentru că este Joia Mare, oamenii se împărtăşesc şi se dezleagă la ulei. Creştinii care vor să urmeze un post mai aspru ţin fără ulei luni, marţi, miercuri, vineri şi sâmbătă fără ulei. Seara, după apusul soarelui, iau Aghiasma mare şi mănâncă ceva uşor, fructe şi legume, pentru că este o experienţă şi o trăire care se face doar în acest moment, specifică acestei perioade“.
„O lucrare duhovnicească pentru a simţi puterea credinţei“
Postul negru este o modalitate prin care încercăm să fim solidari cu patimile Mântuitorului nostru.
„Aşa cum suntem afectaţi şi supăraţi atunci cineva din neamul nostru moare şi postim şi ne rugăm pentru el, aşa şi omul ţine doliu atunci când se gândeşte la moartea lui Iisus. Finalitatea postului acesta este o lucrare duhovnicească pentru a simţi puterea credinţei. Degeaba cunoaştem numai teoretic, dar dacă nu experimentăm şi practic, să postim atât cât putem până după-amiaza, atunci cunoaşterea nu are cea mai înălţătoare valoare. O să vedem ce atitudine avem în aceste condiţii faţă de colegii noştri de la serviciu sau de la şcoală. Parcă postul îţi încălzeşte inima şi îţi cristalizează gândirea duhovnicească. Este o experienţă pe care o recomandăm tuturor să o facă. Postim din dragostea şi durerea pentru El, iar oamenii fac în acest fel o jertfă pentru Dumnezeu. Altfel se simte puterea în sufletul nostru atunci când postim. Atunci când este sătul, omul nu simte compasiunea sau sentimentem, dar dacă posteşte altfel simte compasiunea şi dragostea faţă de Dumnezeu şi semenii săi. Postul nu este un scop în sine, ci un modelator şi trebuie să te ducă la bunătate şi la dragoste. Toate acestea le faci pentru tine şi pentru sufletul său. Ceea ce faci aproapelui, naturii şi lui Dumnezeu se răsfrâng asupra“, ne explică stareţul Mănăstirii Lainici.
„Trebuie să ne înfrânăm la tot ce duce spre rău“
Postul nu înseamnă doar o alimentaţie mai restrictivă sau chiar lipsa mâncării, atunci când vorbim de postul negru, ci şi o trăire mai profundă în spiritul moralei creştine.
„Când vorbim de post, nu vorbim doar de alimente, ci trebuie să ţinem post de la orice răutate, vorbe indecente sau emisiuni distructive. Trebuie să postim cu mintea, cu gândirea, cu ochii, cu gura şi urechea. Trebuie să ne înfrânăm la tot ce duce spre rău“, a mai precizat stareţul Ioachim.
„Trebuie să ne intereseze orice se întâmplă în lumea aceasta“
Nu există o vârstă specifică pentru creştinii care vor să ţină post. Stareţul de la Lainici recomandă ca în special tinerii să postească. Acesta le recomandă creştinilor să nu fie indiferenţi faţă de ceea ce se întâmplă în jurul lor: „Dacă nu posteşti când eşti tânăr, atunci mai greu se posteşte la bătrâneţe, pentru că bătrâneţile vin cu neputinţă. Trebuie să nu fim indiferenţi. Trebuie să ne intereseze orice se întâmplă în lumea aceasta, să fim însetaţi de cunoaştere, care este infinită. Să fiu însetat de cunoaştere. Dumnezeu este infinit şi atunci când tinzi către infinit tinzi către Dumnezeu“.