Primar din Gorj acuzat că a lovit cu mașina o mamă aflată în campanie electorală și a fugit de la locul accidentului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Robert Păiuși, primarul comunei Stejari (PSD) din județul Gorj, a lovit cu mașina o tânără de 24 de ani, care se afla cu copilul în brațe, timp ce participa la o acțiune de campanie electorală pentru Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).

UPDATE Poliția Gorj a deschis un dosar penal pe numele primarului pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

„Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Stejari, în timp ce conducea un autoturism în satul Băcești, a acroșat cu oglinda laterală un pieton (femeie), în vârstă de 24 de ani din aceeași localitate, părăsind locul producerii evenimentului rutier. În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost identificat la scurt timp de polițiști și testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.

Primarul Robert Păiuși a intrat cu mașina în grupul de persoane care participa la acțiunea electorală și a lovit o tânără. Acesta nu a oprit și a plecat de la locul accidentului.

Robert Păiuși și-a parcat autoturismul în curtea Primăriei comunei Stejari și s-a baricadat în biroul său, de unde a făcut un live pe Facebook, în care a susținut că totul este o înscenare. 

Astăzi, în jurul orei 10,50, mă îndreptam către biroul primăriei și în fața erau cei de la AUR. Am încetinit mașina și am trecut pe mijlocul drumului. Când mă deplasam printre ei, cineva mi-a dat cu pumnul sau cu mâna în oglinda. Am vrut să mă dau jos, dar veneau către mine agitați. Ulterior, mi-am continuat mersul către primărie. Am constatat că oglinda nu avea nimic și am pus-o eu la loc. Am considerat că nu este nimic deosebit să sun la poliție. Acum, cei de la AUR au venit că am dat peste ei. Scenariu de Sergiu Nicolaescu. Au venit cu amenințări“, a declarat Păiuși. 

Dosar penal deschis pe numele primarului

Martorii au sunat la 112 și la fața locului a venit un echipaj de la SMURD și de la Poliție. Oamenii legii s-au deplasat la sediul Primăriei Stejari. I s-a făcut primarului o testare alcooltest, iar rezultatul a fost negativ. Acesta a fost luat pentru a i se face și un test drugtest.

Martorii au fost revoltați și au protestat la ușa primăriei. Oamenii spun că gestul primarului este inadmisibil.

Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele primarului.

Vizat de mai multe dosare penale

Primarul Păiuși este vizat în mai multe dosare penale care se află în lucru din toamna anului 2022. Unele acuzații se referă la modalitatea prin care cantități uriașe de combustibil au fost folosite de primarul Păiuși și apropiații acestuia, în interes personal, însă decontările au fost făcute din banii publici, în condițiile în care Primăria comunei Stejari deține un autoturism Dacia Logan, diesel.  

Robert Păiuși s-a asemănat cu Spiderman, Batman, Highlander și Superman

Robert Păiuși a postat un mesaj pe Facebook, în această primăvară, în care se asemăna cu Spiderman, Batman, Highlander și Superman, la un loc. „Cu ai mei cetățeni din Stejari în preajmă sunt Omul Păianjen care vă împiedică să o luați razna. Cu ai mei cetățeni din Piscoiu sunt Batman care vă dă fiori! Cu ai mei cetățeni din Baloșani sunt Nemuritorul care vă perturbă somnul! Cu ai mei stejăreni cumsecade de-a stânga și de-a dreapta sunt Supermanul care face dreptate pentru Stejari! Cu Dumnezeu în suflet mergem înainte … ! Păzea! De ce vă este frică nu scăpați“, a fost mesajul transmis de către primarul comunei Stejari.

În trecut, Robert Păiuși se declara un admirator al lui Nicolae Ceaușescu și al regimului comunist, deși el avea vârsta de trei ani în decembrie 1989, când s-a schimbat regimul.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite