Plantele care aduc nenorociri, conform superstiţiilor româneşti. Ce se poate întâmpla dacă pui pe foc viţa de vie verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O serie de convingeri populare conferă anumitor plante puteri miraculoase, astfel încât acestea ar atrage chiar nenorociri, în cazul în care cineva ar încerca să strice rânduiala lăsată de natură.

„În Vâlcea, se crede că unii dintre copacii pădurii sunt sălaşuri ale duhurilor necurate şi, dacă se întâmplă să tai un astfel de lemn rău, îndată te şi poceşte. Sau, şi dacă nu te poceşte imediat, urgia lui te urmăreşte pretutindeni: dacă lemnul l-ai întrebuinţat acasă, au să-şi moară copiii sau se vor întâmpla alte nenorociri mari“, arată Gheorghe Ciauşeanu (1889-1953), preot, doctor în teologie şi pasionat de folclor, în lucrarea „Superstiţiile poporului român în asemănare cu ale altor popoare vechi şi nouă“, publicată în 1914. 

În mai multe zone din ţară există credinţa că este mare păcat să tai salcia.

Ce se poate întâmpla dacă dai foc la viţa de vie verde 

O serie de credinţe populare se referă la lemnul care este verde. Astfel, în Vâlcea există superstiţia că nu este bine să pui pe foc viţa de vie verde. „În Vâlcea, se crede că e mare păcat să pui viţa de vie verde pe foc: te blestemă Dumnezeu. Lemnele verzi când se „ojijesc» pe foc, când seva fierbe la capătul lor şi sfârâie, se zice că sunt blesteme asupra celor ce le-au pus pe foc. Dacă pui degetul pe acea «apă» te frige, de nu te mai lecuieşti“, se mai arată în lucrarea lui Gheorghe Ciauşeanu. 

Socul, planta spiritului rău

Socul este considerat ca arbustul de care nu este bine să te apropii, pentru că aparţine spiritelor rele. „La români, se crede că socul este buruiană tare, nu-i curat: în el stă Necuratul. Dacă-l mişti, înnebuneşti sau păţeşti ceva: ologeşti, mori. Socul are rădăcina ca un cap de om : cu ochi etc. (...) Să nu-l rupi că te usuci ca socul. La rădăcina socului şade Necuratul“, mai arată Gheorghe Ciauşanu. De asemenea, socul se mai întrebuinţează, nu doar în România, ci şi la germani şi francezi, ca talisman împotriva vrăjilor sau a descântecelor. 

Puterile miraculoase ale alunului 

Alunul este folosit în felurite descântece, existând o serie de însemnări în mitologia noastră populară. „Fetele se duduc la un «hududoi», adică, la un pârâiaş, fac peste el o punte din surcele de alun, arţar şi scaiete, la capătul cărora pun busuioc şi răchită, invocând fiecare pe alesul ei. (...) Alunul are puterea de a băga în neastâmpăr nu numai pe om, dar şi pe păsărea care cutează să se încuibe în frunzişul lui“,

scrie Gheorghe Ciauşeanu.

Alunul are puteri şi asupra şerpilor, pe care îi poate îmblânzi. 

Măceşul, planta care ne fereşte de duhurile rele 

Măceşul, mărăcinii şi urzicile sunt plante care ne apără de spiritele rele. „Măceşul se mai pune şi în coarnele vacilor, în ajunului Sfântului Gheorghe, pentru ca vrăjitoarele să nu le poată lua mana, pentru ca descântecele lor să nu le poată atinge deloc. (...) La români se crede că bolnavul care nu poate muri trebuie scăldat într-o scăldătoare de lemn de spin, pentru a muri uşor“, se mai arată în lucrarea „Superstiţiile poporului român în asemănare cu ale altor popoare vechi şi nouă“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite