Iubirile de răsunet ale Marthei Bibescu. A fost una dintre cele mai emancipate femei din România secolului al XX-lea

Martha Bibescu a avut o serie de aventuri de răsunet

Martha Bibescu avea doar 16 ani când s-a căsătorit cu prinţul George Valentin Bibescu. Ea provenea din familiile Brâncoveanu, Lahovary, Mavrocordat, iar el din familia domnitoare, Bibescu.

Martha Bibescu a fost una dintre cele mai influente femei ale secolului XX din România, atât prin frumuseţea sa, dar mai ales prin inteligenţa remarcabilă. A fost scriitoare, politiciană şi memorialistă, fiind un model pentru multe femeie.

Scandalurile din viaţa de cuplu au făcut deliciul presei modene. După 14 luni de la căsătorie, Martha Bibescu a dat naştere unei fete, Valentina. Naşterea a fost dificilă şi din cauza vârstei fragede a mamei. După puţin timp, aceasta află că soţul ei avea o amantă. „«Pouffi», cum era alintat prinţul Bibescu, avea însă oamantă, Victoriţa, pe care o menţinea material la nivelul soţiei,dar care îi dăduse «o boală ce se vindeca greu». Aşa că Martha încetase de mult orice raport conjugal cu George, atât din indignare faţă de comportamentul lui, cât şi printr–o repulsie fizică, pe care o va mărturisi vreo 20 de ani mai târziu“, arată istoricul Eugen Şendrea în volumul „Iubiri vestite“. 

Soacra, bătrâna prinţesă, o roagă să nu-l părăsească pe Valentin, iar Martha promite să nu facă asta. În schimb, începe o viaţă tumultoasă, plină de aventuri. 

Primele aventuri

Pe 13 februarie 1908 a participat la primul bal la Curte. A dansat cu principele moştenitor, Ferdinand, iar apoi a avut prilejul să-l cunoască pe Kronprinzul, Frederic–Wilhelm, fiul împăratului Wilhelm al II–lea al Germaniei, cu care va avea o aventură.

În anul următor, tot la un bal, Martha îl va cunoaşte pe Charles Louis de Beauvau, un tânăr nobil de 30 de ani. Dragostea dintre cei doi a fost puternică. „Au urmat întâlniri, dragoste şi iar dragoste. El voia chiar căsătoria. Ea însă „nu putea fi decât amanta lui Beauvau, ceea ce lumea accepta mai uşor decât o căsătorie. Când nu se văd, îi scrie, ea spunând că «din scrisorile mele şi a tale s–ar putea scoate mai multe volume groase». S-au reîntâlnit şi s-au iubit la Paris şi în Egipt şi la Bucureşti. Iubită de Kronprinz şi de prinţul de Beauvau, Martha Bibescu se afla în culmea succesului său, dacă nu chiar a fericirii ei. Legătura cu Beauveau rămânea ogrijă dureroasă. Această luptă permanentă între dragoste şidatorie era o aventură fără... ieşire. Singura soluţie pentru ea părea a fi să nu–l abandoneze pe George şi să–l păstreze pe Beauveau; să trăiască şase luni la Paris, iar în România să joace dacă era posibil – un rol politic. Ceea ce avea să şi facă. Cele două iubiri s–au şters cu buretele“, menţionează Eugen Şendrea.

Marea iubire

Dar cea mai intensă şi lungă poveste de dragoste o trăieşte alături de un cunoscut jurnalist parizian, Henry de Jouvenel. Acesta era redactor–şef al marelui ziar „Le Matin” şi un mare amorez al Parisului. Acesta îi face curte asiduă şi până la urmă reuşeşte să-i intre în graţii. „Martha aparţine deja în întregime lui Jouvenal, acaparată de farmecul lui, învinsă pentru prima oară de un bărbat destul de puternic pentru a fi mereu triumfător. De data asta, îşi pierde aerele de împărăteasă ce–i agasau pe admiratorii ei înflăcăraţi, în faţa lui Jouvenel este pur şi simplu femeie. La Nisa cei doi petrec două sau trei zile care o conving că el este bărbatul mult aşteptat. Mai mult, ea îi promite că va divorţa pentru a se căsători cu el, dar nu o va face până nu se va mărita fiica ei. Acela va fi anul 1 al libertăţii”, se mai arată în volumul „Iubiri celebre“. 

Marha îi scrie lungi scrisori de iubire în care îi mărturiseşte dragostea: „Tu care ai aprins în mine floarea vieţii, lucru de care te consideri responsabil, îmi eşti mai obligat mie decât ţie însuţi. Ţie viaţa ţi–a fost dată. Pe a mea mi–ai dat–o tu. Vorbesc de viaţa de astăzi, mai deosebită de cea de ieri decât sunt fiinţă şi nefiinţă”. 

Intervenţia chirugicală şi despărţirea de jurnalistul francez

În vara anului 1924, Martha suferă o intervenţie chirurgicală, care îi năruieşte dorinţa de a avea un fiu. „Dintre toţi, cel care avea să fie la patul ei va fi chiar soţul ei, la cea mai mare înălţime. El, egoistul, el, cel care se plictiseşte atât de repede, îşi revelă infinite capacităţi de tandreţe şi de răbdare, făcând tot ce–i stă în putinţă să–i redea Marthei dragostea de viaţă. O ajută să mănânce, o forţează chiar, căci ea n–are poftă de mâncare şi refuză totul. Se comportă ca un soţ model. Cum Martha nu–i mai poate fi amantă şi cum, probabil, a renunţat la ideea divorţului, Jouvenel spaţiază puţin câte puţin relaţiile lor“. 

„M–a ajutat să trăiesc vreme de doi ani. Fie-i binecuvântat numele. A avut dreptate. M–a iubit mai mult decât eu pe el. Mie îmi plac lucrurile şi oamenii şi plâng când îi pierd. Sunt nefericită, dar plină de energie. A fost frumos, fără niciun nor, fără nicio fisură până la sfârşit”. 

Relaţiile dintre ea Jouvenel se răscesc. După operaţie, el nu-i mai acordă atenţia pe care i-o oferea înainte, în ciuda insistenţelor ei. Ea reuşeşte să se împace cu ideea, iar, până la urmă, rămâne alături de soţul ei. 

Veghează la căpătâiul soţului ei în anul 1941 până în ultima clipă.  „Viaţa mea se sfârşeşte, împreună cu a ta, George...“, scria Martha. Pleacă din România în anul 1945 şl moare la Paris la vârsta de 84 de ani, în anul 1973.