FOTO VIDEO Porc sacrificat în mod tradiţional pentru copiii abandonaţi
0Copiii din centrele de asistenţă socială din municipiul Târgu Jiu au participat, astăzi, la sacrificarea tradiţională de Crăciun a unui porc.
Peste 50 de copii aflaţi în grija statului au participat marţi dimineaţă în curtea interioară a unui restaurant din centrul oraşului Târgu Jiu la sacrificarea unui porc de Crăciun.
Copiilor le-a fost prezentată tradiţia sacrificării porcului de Crăciun şi au aflat ce preparate vor consuma de sărbători din carnea animalului. Micuţilor le-a părut rău de animalul sacrificat, însă au recunoscut că le placea carnea. „Nu prea mi-a plăcut că l-au tăiat, dar mâncarea făcută din el este bună. Se face şoric, caltaboşi, tobă, trandafir. Cel mai mult îmi place trandafirul şi şoricul", ne-a spus un băieţel în vârstă de 13 ani, în timp ce o fetiţă de numai şase ani a spus că nu consumă carne „I-au tăiat pielea şi acum îl arde. Carne se face din el. Eu nu mănânc că mi-a fost o dată rău".
Porcul a fost sacrificat prin asomare, potrivit Directivei Europene în domeniu, iar carnea analizată.
„Au fost respectate toate procedurile pentru ca animalul să sufere cât mai puţin şi copiii să nu fie expuşi la chinurile porcului tăiat. Pentru a nu exista probleme vor fi prelevate probe din carnea animalelor şi vor fi analizate în cadrul laboratorului nostru de la Piaţa Centrală. Dacă va fi în regulă şi sperăm să nu fie probleme, animalul va fi folosit pentru masa de sărbători a centrelor de pe raza oraşului Târgu Jiu”, a declarat medicul Ion Iliuţă.
„Sunt prezenţi la eveniment copii din Centrul Maternal şi din Centrul pentru copilul în dificultate Târgu Jiu. Sunt însoţiţi de educatori", a spus Dumitru Cotruna, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.
Copiii au mâncat pomana porcului şi au primit daruri
Copiii au prezentat un program de colinde şi poezii specifice sărbătorilor Crăciunului şi iernii, iar la final au fost poftiţi la o masă cu preparate tradiţionale şi au primit plase cu dulciuri şi fructe: „Este o tradiţie pe care o perpetuăm. Nici nu mai ştiu de când este organizată. Suntem solidari cu aceşti copii, să poată să intre în spiritul sărbătorilor de iarnă şi al acestor tradiţii. Mulţi dintre ei văd pentru prima dată acest obicei, alţii au mai participat şi în anii trecuţi. Nu sunt aduşi copii prea mici. Oricum ei au fost scutiţi să fie martori la suferinţa animalului. Unii chiar se temeau că va fi sacrificat prin tăiere cu cuţitul, dar nu a fost aşa. Deja au învăţat că se consumă şoricul, se prepară pomana porcului, cârnaţi, caltaboşi, tobă, ca şi cum ar fi la ei acasă. De sărbători vom merge în toate centrele Direcţiei de Asistenţă Socială şi vom oferi pachete atât la adulţi, cât şi copiilor. De asemenea, vor avea un meniu specific sărbătorilor, conform obiceiului din ceilalţi ani”, a spus Ion Călinoiu, şeful Consiliului Judeţean Gorj.