Cetățean german jefuit în munții Parâng. A rămas fără bani și pașaport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turist german jefuit în munții Parâng, pe când vizita Transalpina. Acesta a rămas fără o sumă de bani, un dispozitiv pe care avea încărcate hărțile pe care le folosea în călătoria sa, dar și pașaportul.

Turistul german și-a lăsat bicicleta cu bagajele lângă un indicator (Foto: Salvamont)
Turistul german și-a lăsat bicicleta cu bagajele lângă un indicator (Foto: Salvamont)

Cetățeanul german a venit cu bicicleta în România. Acesta activează ca salvamontist și a mai fost în munții Parâng. El a lăsat bicicleta și o parte din bagaje lângă indicatorul din pasul Urdele, cel mai înalt punct de pe Transalpina, aflat la o altitudine de 2.145 metri.

Bicicleta a fost legată de indicator, iar el a mers să campeze cu cortul în zona lacului Gâlcescu. Salvamontiștii gorjeni au fost anunțați și au pornit în căutarea turistului, existând suspiciunea că acesta s-a rătăcit ori a suferit un accident.

Salvatorii au constatat că lucrurile turistului au fost răvășite. Cetățeanul german a fost găsit de salvamontiști, iar acesta a constatat că-i lipsește o sumă de bani din portofel, un Ipad pe care avea hărțile, dar și alte lucruri. Polițiștii au deschis un dosar penal

„Cineva a anunțat Poliția din Voineasa, care ne-a sesizat pe noi. Am mers să facem verificări. Am plecat după el pe munte pentru că am crezut că s-a întâmplat ceva. L-am găsit când se întorcea din zona «Căldare“. Acesta plecase în zona lacurilor Gâlcescu și a rămas acolo peste noapte, într-un cort pe care îl avea la dispoziții. A făcut greșeala să își lase bicicleta neasigurată. Cineva care a trecut pe acolo i-a sustras diferite bunuri“, a explicat Sabin Cornoiu, șeful Serviciului Salvamont Gorj, care funcționează în cadrul Consiliului Județean Gorj.

Poliția a deschis un dosar penal

Locul unde turistul german și-a lăsat bicicleta se află în apropiere de Transalpina.

Potrivit lui Sabin Cornoiu, hoții i-au furat cetățeanului german pașaportul, o sumă de bani, un iPad pe care avea hărțile pentru GPS. „La fața locului au venit polițiști, care au făcut cercetări“, a mai relatat Sabin Cornoiu.

Acesta speră că oamenii legii să își facă treaba și să-i depisteze pe cei care i-au furat bunurile cetățeanului german.

Germanul jefuit este salvamontist

Germanul este salvamontist și chiar a participat la acțiuni comune alături de salvamontiștii gorjeni.

„Face parte dintr-o echipă de salvatori montani care este înfrățită cu noi (n.r. - Salvamont Gorj). Am participat la mai multe acțiuni comune de pregătire. Am fost ani de zile la ei la cursuri, iar salvatorii germani veneau la noi la schimburi de experiență“, a adăugat Sabin Cornoiu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite