Amenzi uriașe aplicate proprietarilor pensiunilor din Rânca pentru deficiențe privind securitatea la incendiu

0
Publicat:

Trei pensiuni din zona montană Rânca, din județul Gorj, au fost amendate de către lucrătorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj, pentru deficiențe în privința securității la incendiu.

Trei pensiuni din Rânca au fost amendate de către ISU Gorj Foto: Arhivă Adevărul
Trei pensiuni din Rânca au fost amendate de către ISU Gorj Foto: Arhivă Adevărul

La una dintre pensiuni s-a luat măsura închiderii activității.

„În perioada 6-7 ianuarie, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Gorj au efectuat verificări la operatorii economici din stațiunea montană Rânca pe linia apărării împotriva incendiilor. Au fost verificați trei operatori economici, fiind constatate nouă deficiențe.

Șase dintre acestea au fost sancționate cu avertismente, iar pentru trei au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 81.000 lei. La unul dintre obiective s-a dispus măsură complementară de oprire a funcționării ori utilizării construcției, determinată de încălcarea gravă a cerinței “securitate la incendiu”, în conformitate cu prevederile HG nr. 915 din 2015“, a spus Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Scopul principale al verificărilor efectuate este de îndrumare a administratorilor clădirilor și de conștientizarea a riscurilor la care se expun și de a asigura pentru clădirile pe care le administrează toate măsurile de prevenire a incendiilor, prevăzute de legislația în vigoare.

Controalele vor continua

Controalele vor continua și în perioada următoare și în alte zone din județul Gorj. „Facem precizarea că inspectorii de prevenire din cadrul instituției noastre efectuează în permanență, atât verificări periodice, cât și inopinate la operatorii economici din județul Gorj pentru identificarea eventualelor nereguli, inițierea demersurilor pentru remedierea acestora și aplicarea, graduală, a sancțiunilor legale. Totodată, activitatea instituției noastră este axată și pe activități de informare preventivă, asistență tehnică și îndrumare a operatorilor economici în scopul acordării unei atenții sporite pentru preîntâmpinarea situațiilor care pot aduce atingere climatului de siguranță pentru beneficiarii clădirilor și respectarea cadrului legal actual în ceea ce privește securitatea la incendiu“, a mai spus Florin Chisim.

O adevărată tragedie a avut loc la o pensiune din județul Prahova, unde opt persoane au murit în urma unui incendiu devastator. Pensiunea „Ferma Dacilor“ nu avea avize de funcționare.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite