Povestea Bisericii Sfânta Vineri, printre cele mai vechi monumente de arhitectură din România rămase în picioare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sf. Vineri slujea de paraclis vechiului palat domnesc, fiind una dintre puţinele biserici de zid din acea vreme ridicate la Târgovişte
Sf. Vineri slujea de paraclis vechiului palat domnesc, fiind una dintre puţinele biserici de zid din acea vreme ridicate la Târgovişte

Biserica Sfânta Vineri din cadrul Complexului Naţional Curtea Domnească din Târgovişte este unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din ţară. Construcţia este singurul monument cunoscut până în prezent în arhitectura Ţării Româneşti care datează de la mijlocul secolului al XV-lea (1571) şi care a rămas în picioare.

Biserica "Sf. Vineri" sau biserica mică domnească, a fost construită la mijlocul secolului al XV-lea şi reparată în 1517, de către un clucer pe nume Manea Persanu.  

Situată în extremitatea de nord-vest a incintei a doua a Curţii Domneşti, este o mărturie de la începutul secolului al XVI-lea, din Ţara Românescă, păstrată întreagă. 

“Datarea bisericii este incertă, însă un fragment de ancadrament din piatră, aflat la uşa de pe latura nordică a naosului poartă următoarea inscripţie în limba slavonă:  «Rugăciunea robului lui Dumnezeu jupan Manea Clucer şi a jupaniţei Vladaie, veşnica lor pomenire la anul 7025 (1517), luna iulie, 15 zile». O altă inscripţie din altar menţionează că  «din vechime s-au fost zidit de o doamnă Sultana», identificată de Nicolae Iorga cu soţia domnitorului Petru Cercel”, se arată în Enciclopdia Oraşului Târgovişte.

biserica sf vineri

   

O atestare documentară sigură a bisericii apare la începutul secolulu al XVII-lea, la 15 mai 1613,  când în vremea lui Alexandru Mircea Voievod, paharnicul Muja, fiind încă în viaţă, a lăsat testament ca urmaşii “să-i îngroape trupul lui la Sfânta Biserică din Târgovişte, ce se numeşte hramul preacuvioasei Parascheva”. 

   

biserica sf vineri

Biserica domnească mică

În 1634, în documentele vremii, biserica apare menţionată ca “biserica domnească mică”, “Sf. Vineri” sau “Sf. Parascheva”. Biserica este în formă de navă, iar o particularitate a construcţiei o constituie forma absidelor laterale înguste şi prelungi, nemaiîntâlnite la alte monumente din epocă.

În august 1712, incendiul care a distrus “Uliţa cea mare” din Cetate, ajungând şi la Curtea Domnească, a ars Biserica Sf. Vineri şi o pereche de case alăturate. Istoricul Virgil Drăghiceanu consideră că Sf. Vineri slujea de paraclis vechiului palat domnesc, fiind una dintre puţinele biserici de zid din acea vreme ridicate la Târgovişte. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite