Petre Iliescu a luptat în Munţii Tatra

După cinci ani de război, s-a întors acasă, la Pietroşiţa, unde a găsit sărăcie lucie

Un om care a trăit cât o istorie! A trecut prin suferinţă cu încredere şi speranţă în Dumnezeu. Plânge de fiecare dată când îşi aminteşte anii tinereţii, timpul pe care l-a pierdut pe front. Lăcrimează şi acum după camarazii care şi-au dat viaţa pentru ţară. Nea Petre s-a născut într-o familie de oameni mijlocii, cum îi place să spună. A avut o copilărie frumoasă. Povesteşte cu drag despre zilele în care bătea văile şi munţii. Atunci, în anii cruzi ai vieţii, a cunoscut un veteran din Războiul de Independenţă din 1877. Moşul l-a fascinat. „Cred că avea peste 100 de ani. Mi-a plăcut cum povestea, cum se comporta. Aproape că nu mai stăteam cu bunicul meu. Mă duceam la moşul veteran. Îmi plăcea să-l ascult când povestea despre război. Atunci, a intrat în mine aşa un fior, un drag de armată...”. Petre Iliescu ne-a mărturisit că satul Pietroşiţa, pe vremea sa, era plin de viaţă. „Vara, se strângea lumea la poartă până noaptea târziu. Era un soi de clacă. Vorbeau tot felul de lucruri. Despre viaţă, despre muncă”.

Toţi bărbaţii din sat au plecat la război
După ce a făcut patru clase, a plecat la munte. A lucrat la schitul de călugări, la o căşerie. Apoi, a fost ucenic la o cabană nemţească, la Bolboci. „Acolo am văzut cum se face comerţul. Făceam cu ei aprovizionarea. Pe la 16 ani, m-am întors în sat”, povesteşte nea Petre. Prin anii 1937, îşi aduce aminte bătrânul, începuseră concentrările. Se simţea vânt de război. „Îi chema pe toţi câte trei luni la instruire. Am fost şi eu. Acolo, ne-a spus un ofiţer de la Înaltul Stat Major că o să înceapă un război mare. I se făcuse milă de noi. Am făcut şi eu trei ani de premilitară. În 1941, când s-a sunat mobilizarea, era tulburare în sat. Aproape toţi bărbaţii au plecat la război. Mama s-a întristat când a venit jandarmul la poartă şi mi-a adus ordinul de chemare”. Au urmat ani grei pentru nea Petre Iliescu. A făcut parte dintr-o unitate de transmisiuni. Toată Armata Română plecase în Moldova. „M-a cuprins o emoţie mare când pe 11 mai, printr-o portavoce, generalul Antonescu ne-a ordonat: Români, treceţi Prutul! Aşa a început focul. Nu se mai vedea nimic. Numai fum, apă şi moarte. Pluteau pe Prut morţii precum buştenii”, îşi aminteşte nea Petre Iliescu. A stat trei zile îngropat de un obuz, cu trupul plin de schije. A avut noroc. Apoi, un an a zăcut în spital. Când s-a refăcut, a fost trimis din nou pe front. Se întorseseră armele împotriva nemţilor. Lui nea Petre îi pare rău că s-a întâmplat aşa. Consideră că a fost o mare greşeală, dar recunoaşte că nu te poţi pune cu istoria. Lacrimile îi mijesc la coada ochiului când îşi aduce aminte câte au pătimit românii pe frontul de est: frig, foame, măcel. „Soldaţii ruşi erau îmbrăcaţi bine, echipaţi cu pufoaice, căciuli, pâslari. Ai noştri erau îmbrăcaţi slab”, spune veteranul Petre Iliescu.

Întrebări şi răspunsuri:
După ce românii au întors armele împotriva nemţilor, ce aţi făcut?
Am mers cu ruşii până în Cehoslovacia. Noi înainte şi ruşii în urmă, cu alaiul lor, cu tunuri, cu tancuri. Am ajuns în Munţii Tatra. Acolo s-au dat lupte grele. Zeci de mii de români au murit.

Când v-aţi întors acasă?
După cinci ani. Ai mei au crezut că am murit. După ce a încetat focul, am stat o lună de zile în nemişcare. Ruşii au plecat mai departe, spre Praga, Berlin. Până la urmă, ne-am încolonat şi am pornit şi noi spre ţară. Când am ajuns, acasă era sărăcie lucie. Mama era bolnavă. Nu aveam nici cu ce să mă îmbrac. M-au ajutat vecinii.

Ce îi place:
„Îmi plac cinstea şi onoarea. Mă bucur că anul acesta am ajuns din nou în Munţii Tatra. Le jurasem camarazilor mei, care şi-au pierdut viaţa acolo, că mă întorc să le aprind o lumânare”, spune nea Petre.

Ce nu îi place:
„Nu îmi place dezordinea. Nici lipsa de omenie. Nu îmi plac oamenii laşi, care fug de răspundere. Nu îmi plac cei care nu cred în Dumnezeu”, afirmă veteranul.

Profil:
Nume: Petre Iliescu
Născut: 18 septembrie 1922
Studii: Patru clase primare
Familie: Văduv. Are doi băieţi şi o fată