Invenţia unui student de la Târgovişte: sistem automat pentru limitarea răspândirii viruşilor FOTO
0
Invenţiile studenţilor de la Universitatea Valahia, din Târgovişte, sunt în pas cu vremurile. Cel mai recent proiect se referă la proiectarea unui dispencer pentru produs biocid, făcut pe principii automatice, special conceput pentru combaterea Sars-Cov-2.
Invenţia poartă numele de „Implementarea unui sistem de detecţie şi diagnoză pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2” şi a fost realizată de George Adrian Bidireanu, student la specializarea Automatică, anul IV, la Universitatea Valahia din Târgovişte.
„Este o aplicaţie care poate fi utilizată şi într-o exploatare casnică, personală.
Scopul este pentru o implementare pentru uz industrial, în halele de producţie, în sălile de proiectare, de control al calităţii sau în cadrul diferitelor firme şi agenţi economici”, spune studentul George Adrian Bidireanu.
Proiectul a fost prezentat la ultima ediţie a concursului ”Roboţi în acţiune”, organizat de Universitatea Valahia Târgovişte şi Societatea de Robotică.
„Am construit un dispozitiv de dezinfecţie fără a fi nevoie de atingere. La introducerea mâinii în acest dispozitiv se afişează temperatura utilizatorului pe un ecran OLED şi se eliberează soluţia dezinfectantă.
Prezenţa mâinii este semnalată de senzorul ultrasonic HC-SR04, iar temperatura este preluată de senzorul cu infraroşu GY-906. Motorul de 5V acţionează un buton care activează o pompă pentru a doza şi dispensa lichidul”, mai spune studentul.

Sursa arhiva personală

Sursa arhiva personală
Aparatul ar putea crea şi o bază de date cu persoanele care au utilizat aparatul.
”Ca o cercetare ulterioară, se va realiza o bază de date care va prelua toate datele obţinute în urma preluării temperaturii, eventual şi o stocare paralelă a unor date biometrice, astfel făcându-se identificarea persoanelor care au utilizat apartul-dispenser”, precizează conf. dr. ing. Paul Ciprian Patic, organizatorul Concursului tematic ştiinţific studenţesc „Roboţi în Acţiune”.
Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică şi Tehnologia Informaţiei, din cadrul Universităţii “Valahia” din Târgovişte, împreună cu Societatea de Robotică din România, filiala Târgovişte.
Studenţii au prezentat 23 de lucrări practice din domeniile Roboticii, Mecatronicii, Automaticii şi Informaticii.
VĂ MAI RECOMANDĂM ŞI: