Codul de îmbrăcăminte la Bucureşti acum 300 de ani: salbe de aur de diferite mărimi, „până la valoarea de 10 galbeni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Porturile valahilor în secolul al XVIII-lea au fost descrise amănunţit de florentinul Anton Maria Del Chiaro Fiorentino, în cartea "Revoluţiile Valahiei". În lucrarea sa, Del Chiaro povesteşte că femeile valahe se purtau precum cele din Turcia sau Grecia.

Del Chiaro ne arată că "Îmbrăcămintea valahilor e aceeaşi ca şi a turcilor, exceptând căciula în formă poloneză, adică având în jurul ei o bandă din blană de astrahan, de 4 degete lăţime, ce se importă din Rusia, iar cele mai scumpe sunt purtate de boieri”. 

image

Boierii putau astrahan, bărbaţii aveau barbă

“Boierii de rangul întâi poartă în loc de astrahan, samur. Locuitorii ţării poartă părul scurt, în schimb preotii si calugarii îl poartă lung, dupa datinele Bisericii Ortodoxe. Majoritatea valahilor poartă barbă, ca şi celelalte popoare orientale, iar alţii poartă numai musteţi; îmbrăcămintea femeilor e un amestec de modă grecească şi turcească, fără faţa acoperită. Cele măritate îsi acoperă capul a doua zi după nuntă cu o maramă albă adusă în jurul bărbiei şi legată la spate în 2 cozi lungi atârnate. Fetele îsi gătesc capul cu părul propriu împletit în cosiţă, din care apoi formează un coc prins în ace”, se arată în "Revoluţiile Valahiei".

Cum se îmbrăcau în zilele de sărbătoare

La zile mari, povesteşte Del Chiaro, valahii se împodobeau cu haine bogate şi giuvaieruri scumpe, cu salbe de aur de diferite mărimi, “până la valoarea de 10 galbeni”. Chiar şi fetele mai sărace purtau salbe de argint. Observaţiile au fost făcute în Bucureşti, în principal, în vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu.

“Jupânesele se plimbă în oraş în radvane trase de câte doi cai, cu valtrapuri de culoare verde sau albastră, dar niciodată roşie, culoare rezervată numai familiei domnitorului. Boierii umblă în oraş călare, însoţiţi de un alai de slugi după demnitatea ce ocupă, iar la intrarea în curtea palatului, înainte de a sui scara, îşi scot ghetele, punând în picioare nişte pantofi, numiţi turceşte papuci. Acelaşi obicei respectuos se întrebuinţează la vizitele între boieri. Dacă vizitatorul e supusul unei naţiuni orientale, i se oferă loc de şedere la capătul divanului, loc de cinste, unde se aşează cu picioarele încrucişate sub el, după obiceiul oriental, şi cu spatele rezemat de perne, care sunt înşirate de-a lungul peretelui, în toată lungimea divanului care nu e mişcător, ci fixat de perete”, mai notează florentinul.

 

Cine a fost Del Chiaro

Florentinul Anton Maria Del Chiaro a fost secretar pentru limbile apusene (de limba italiană) al domnului Constantin Brâncoveanu. Trăind o perioadă de timp în Muntenia, Chiaro dovedeşte în scrierea sa o atitudine destul de realistă. 

A scris “Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia con la descrizione del paese, natura, costumi, riti e religioni degli Abitanti” (Venetia, 1718), în urma vizitei sale în Valahia în 1709, tocmai pentru a relata despre această ţară şi schimbările care se produceau.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite