Cea mai mare colecţie de radiouri vechi din România. Cât valorează un aparat Zenith produs în 1937, o raritate în lume
0
Colonelul în rezervă Gheorghe Malancu (64 de ani) este considerat proprietarul celei mai mari colecţii de radiouri vechi din România. Născut la Câmpulung Muscel, dar stabilit la Târgovişte, ofiţerul de carieră a depăşit de mult spaţiul de depozitare de acasă, motiv pentru care păstrează multe dintre dispozitivele de recepţie chiar în corpul unităţii militare în care au fost judecaţi şi împuşcaţi soţii Ceauşescu.
Clădirea este acum spaţiu muzeal, iar colecţionarul a obţinut acordul de a-şi depozita colecţia Complexul Muzeaul „Curtea Domnească“ în administrarea căruia se află. Aparatele strânse de Malancu înglobează întrucâtva întreaga istoria a secolului al XX-lea. Sunt legate atât de anii de glorie ’30-’40, cât şi de perioadele de dominaţie a unor mari dictatori, precum Hitler sau Ceauşescu.
„ÎMI ADUCEAU RADIOURILE VECHI CA SĂ NU LE ARUNCE LA GUNOI“
Unele le cumpără de pe internet funcţionale, pe altele le repară piesă cu piesă. Are peste 350 de aparate de diferite dimensiuni, unele dintre ele de o frumuseţe rară, care au încorporat şi câte un pick-up.
„Radioul a fost pasiunea tinereţii mele. Am meşterit pentru prima dată acasă şi apoi m-am perfecţionat la Casa Pionierului. La un moment dat, mi-am pierdut pasiunea, dar am reluat activitatea şi colecţionez diferite piese de prin anii ’90. Este un microb care nu poate fi scos din sânge. Am peste 350 de radiouri acum, dar cifra creşte permanent, pentru că, de fiecare dată, caut să aduc cât mai multe piese şi cât mai originale şi rare“, spune Gheorghe Malancu.
Strânge radiouri atât de pe la prieteni şi cunoştinţe care au auzit despre pasiunea sa, cât şi de pe internet, unde există încă proprietari de aparate care aşteaptă să fie recondiţionate şi puse în valoare. „De pe la prieteni am început să strâng prima dată. Cine avea pe acasă un radio vechi mi-l aducea mie ca să scape de el sau să nu-l arunce la gunoi. Am continuat cu achiziţionarea pe internet, unde se găsesc mai multe şi mai rare. Toate radiourile mele sunt expuse şi pe site-ul Asociaţiei Colecţionarilor de Radio din România“, spune colecţionarul.
Gheorghe Malancu mărturiseşte că se află în discuţii avansate cu autorităţile locale şi judeţene pentru înfiinţarea la Târgovişte a unui muzeu al radioului din România. Ar urma să funcţioneze în clădirea actualului Muzeu al Comunismului în care, odinioară, a fost Şcoala de Cavalerie.
„Vreau să le expun şi să fie introduse în patrimoniul cultural al judeţului Dâmboviţa. Nu mai există un astfel de muzeu şi de dimensiunea asta. Sunt mici colecţii la Palatul Culturii din Iaşi, acasă la diferite persoane şi încă unul pe undeva în Ardeal, în Brusturi“, explică colecţionarul.
ZECI DE MII DE LEI INVESTIŢI
Primul aparat de radio a fost cumpărat de tatăl lui Gheorghe Malancu, în 1951, anul naşterii colecţionarului. Îşi aminteşte că, la vârsta de 8 ani, a început să fie interesat de cum se poate să asculţi la asemenea distanţe emisiuni şi muzică. În colecţia de la Târgovişte nu există vreun aparat radio care să nu funcţioneze. În plus, majoritatea pieselor sunt lucrate din lemn de esenţă tare.
„Nu pot să-mi dau seama cât am investit în această colecţie. Voi şti atunci când voi termina de catalogat fiecare piesă în parte. Dar dacă aş pune câte 200 de lei, cel mai mic preţ pentru un aparat, şi aş înmulţi cu 350, ar rezulta o sumă destul de mare. Sunt piese care valorează şi 400-500 de euro. Le-am luat de pe internet, dar nu le pot estima valoarea lor sufletească. Am pus multă pasiune la recondiţionare. În jur de 70%-80% din piese au fost nefuncţionale şi au fost aduse de mine la parametri buni. Am căutat să folosesc numai componente originale. Până şi cordoanele de alimentare am căutat să le aduc din ţara de provenienţă“, spune „tatăl radiourilor“ din Târgovişte.
CEA MAI DRAGĂ PIESĂ
Lui Malancu îi vine greu să numească cea mai valoroasă piesă a colecţiei: „E greu să vă spun care e cea mai dragă, pentru că fiecare are istoria ei. Este exact ca şi cum ai avea zece copii şi eşti rugat să spui care îţi e mai drag. Nu poţi să spui, pentru că-i prejudiciezi pe ceilalţi. Cu toate acestea, pentru că multe piese sunt comune şi se găsesc în toate colecţiile în cantităţi mai mari, m-aş rezuma la cele două piese americane care sunt unicat în România. Fac parte din colecţia Zenith şi au fost produse în anii 1937 şi 1938. Însă sunt şi altele foarte frumoase şi foarte dragi mie, cum ar fi Telefunken, Philips, Tesla“.
„ERA UN MOFT SĂ AI RADIO“
La începutul secolului al XX-lea, doar românii bogaţi sau cei care lucrau în străinătate îşi permiteau să-şi cumpere un aparat radio. „La vremea când tata a cumpărat un aparat Pionier, erau numai bogătaşi care aveau radiouri marca Telefunken sau Philips în casă. Aparatele bune, pe care le am şi eu în colecţie, costau o avere în trecut. Potenţialii cumpărători erau delegaţii care se plimbau prin ţări străine. Aparatele foarte vechi, din anii ’37-’40 erau scumpe. În 1980, de exemplu, românii au făcut un radio profesional, care costa cam 5.400 de lei, mai bine de un salariu mediu (n.r. – în jur de 3.000 de lei). Aveai nevoie de aproape două salarii să-ţi iei un radio. Era un moft. Erau frumoase şi aveau o recepţie fantastică“, îşi aduce aminte târgovişteanul.
Cea mai veche piesă din colecţia de la Târgovişte este un patefon din 1927. Este marca Columbia, din Anglia. Are chiar şi patefoane româneşti, care au apărut prin 1950.
În colecţia lui Gheorghe Malancu există aparate produse sub mărcile Telefunken, Electronica, Volksempfanger, Globus Rádió, Zenith, Philips, Tesla, Panradio, Radio Popular, Orion, Iron, Serenada, Bicaz, Carmen, Select şi multe altele.
87 de ani de radio în România
La începutul secolului al XX-lea, radioul a fost cel mai important sistem de comunicaţie în lume. Emisiunile şi mesajele oficiale transmise pe întreg mapamondul prin intermediul posturilor de radio au contribuit în bună măsură la deznodământul celui de-Al Doilea Război Mondial. La sfârşitul marii conflagraţii, radioul a funcţionat ca mijloc de rezistenţă pentru oamenii rămaşi blocaţi în blocul comunist.
În 1950, a emis pentru prima dată Radio Europa Liberă, susţinut financiar de Congresul Statelor Unite. În aceeaşi perioadă, a luat fiinţă Radio Libertatea, orientat, de asemenea, editorial pe transmisia de emisiuni anticomuniste. „Deranjul“ provocat regimurilor totalitare a fost vizibil. În România, au fost construite la mari altitudini posturi pentru bruierea emisiunilor unor radiouri precum Radio Europa Liberă, Vocea Americii sau BBC.
Pe de altă parte, postul public de radio din România a emis în premieră pe 1 noiembrie 1928, sub egida Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, şi continuă să funcţioneze neîntrerupt de 87 de ani.
Se încarcă comentariile...
