Suceava: Oase de mamut găsite în albia râului Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucăţile de os sunt cât un copil de cinci ani

Pe malul râului Moldova, localnicii au descoperit săptămâna trecută oseminte de mamut.

Oasele au fost găsite întâmpător de nişte localnici. O familie de rromi care trecea cu căruţa râul a observat un os mare care ieşea din malul râului. Curioşi din cauza mărimii osului, oamenii s-au oprit, au luat fosila şi au dus-o acasă. 

După ce au prezentat „minunea” vecinilor şi s-au pozat cu osul de mamut, l-au dus la Poliţia Gura Humorului.

La o distanţă de 3 kilometri, pe acelaşi mal al Moldovei, un pescar a găsit o măsea de mamut.

Osemintele au fost predate luni după amiază de Poliţia Gura Humorului către Muzeul de Ştiinţele Naturii din cadrul Complexului Muzeal Bucovina Suceava.

Arheologii suceveni au fost anunţaţi de descoperire chiar săptămâna trecută însă nu au avut cu ce se deplasa la Gura Humorului pentru a prelua osemintele din cauză că muzeul stă foarte prost la capitolul fonduri pentru benzină.

Cel mai mare femur din colecţia Muzeului Bucovina

Fosilele de Mamuthus Primigenius (mamutul lânos), specie care a dispărut în urmă cu circa 10.000 de ani, sunt un femur(cu lungimea de 121 centimetri, cântărind aproximativ 40 kg) şi o măsea (măsurând aproximativ 28 centimetri).

Specialiştii spun că este o remarcabilă descoperire paleologică, ce va putea permite studierea mai atentă a speciei.”Este una dintre cele mai remarcabile descoperiri din acest an pentru judeţul Suceava. Aceste puncte fosilifere sunt extrem de puţin cunoscute în zona noastră. A fost găsit cel mai mare femur de mamut din colecţia Complexului Muzeal Bucovina”, ne-a declarat Bogdan Niculică, arheolog în cadrul Muzeului Bucovinei din Suceava.
 

Urmează ca osemintele să fie supuse unei expertize pentru a se stabili cu exactitate vechimea lor. Fosilele s-au păstrat foarte bine deşi este vorba de material rulat în decursul anilor, adică purtat de apă.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite