Memoriile lui Dumitru Bordeianu, legionarul mutat prin mai toate închisorile comuniste: „Am avut atunci senzaţia morţii iminente”
0Dumitru Bordeianu, student la Medicină, a fost arestat în vara anului 1948, deoarece făcea parte din Corpul Studenţesc Legionar al universităţii ieşene. El a fost eliberat abia în anul 1964, după ce a fost mutat prin închisorile Galata, Suceava, Piteşti, Gherla şi Aiud.
Dumitru Bordeianu s-a născut la data de 15 august 1921, în localitatea Drăguşeni, din judeţul Botoşani, povestea sa de viaţă putând oricând să stea la baza unui film. Acesta şi-a petrecut tinereţea după gratii deoarece făcea parte din Mişcarea Legionară.
În toamna anului 1946, în timp ce se afla la Iaşi unde studia medicina, Bordeianu a aderat la Corpul Studenţesc Legionar al univeristăţii ieşene. În noaptea de 14 spre 15 mai 1948, „poliţia” lui Antonescu a început arestările legionarilor. Dumitru Bordeianu a scăpat în primă fază, deoarece el nu a fost căutat la Iaşi, ci la casa părintească. Aflând că este căutat, el s-a ascuns la familia unor prieteni, însă s-a întors la Iaşi pentru a-şi da examenele.
„Întorcându-mă apoi în Iaşi, ca să îmi susţin unele examene la facultate, un coleg de liceu şi de clasă, care locuia în aceeaşi curte cu mine, m-a denunţat la Siguranţă. Astfel că, în dimineaţa zilei de 12 iunie 1948, am fost arestat de doi comisari, un comisar ajutor şi un sergent de stradă, înarmat cu un pistol – mitralieră. Aceşti poliţişti m-au căutat, pe la miezul nopţii, la gaza unde locuiam, pe strada Săulescu, nr.18. Aici au intimidat şi ameninţat cu pistolul pe cei trei fraţi ai mei, ca să spună unde sunt ascuns. După vreo oră de ameninţări cu pistolul, fratele cel mai mic, Constantin, de numai 11 ani, le-a spus unde mă aflu, crezând că îl împuşcă dacă nu spune unde sunt ascuns. Imediat apoi poliţiştii i-au arestat pe toţi trei şi au venit cu ei la casa unde eram ascuns. (...) Şeful a strigat la geam să nu încerc să fug, pentru că în stradă sunt arestaţi sub pază cei trei fraţi. Atunci m-am gândit la mama şi m-am predat”, a povestit Dumitru Bordeianu în cartea sa „Mărturisiri din mlaştina disperării”.
Acesta a fost introdus în închisoarea Galata, o fostă mănăstire de călugări, situată pe un deal din Iaşi, ce a fost transformată în penitenciar. Într-o singură seară, închisoarea a fost umplută cu noi arestaţi.
„La sfârşitul celor zece zile, am fost scoşi din celule, noaptea târziu, pe o vreme ploioasă, vreo douăzeci de arestaţi, sub o severă pază militară şi duşi într-un cimitir. Fiind întuneric beznă, cei care ne escortau aveau felinare în mâini. Printre aceştia, în afară de militari, erau şi câţiva civili. Ajunşi în cimitir, ne-au fost arătate mai multe gropi, proaspăt săpate, asemănătoare gropilor comune. În faţa acestei macabre privelişti, mulţi dintre noi erau convinşi că în acea noapte vom fi executaţi”, a mai arătat legionarul.
Perioada petrecută în închisoarea de la Suceava
După ce au fost aduşi înapoi la închisoare, fiecare a început să-şi dea cu părerea. Unii spuneau că vor fi împuşcaţi, alţii că vor fi deportaţi în Siberia, dar au fost şi persoane ce erau convinse că nu a fost vorba decât despre un act de intimidare. La scurt timp, Dumitru Bordeianu şi mai mulţi amici de-ai săi, arestaţi de către comunişti, au fost mutaţi la închisoarea din Suceava, botezată „mormântul fără cruce”.
„În jurul datei de 25 iunie 1948, iată-ne depuşi în vestita închisoare Suceava şi încarceraţi în celula 59 de la subsol, pe latura de nord. Această celulă este legată de întâmplări pe care nu le voi uita niciodată. Aici am stat pânăla 15 ianuarie 1949. Tot în această celulă am simţit pentru prima dată apăsarea spaţiului, pierderea libertăţii şi durerea ruperii legăturii cu cei dragi. Aici am simţit din plin apăsarea închisorii şi hăul ce se deschidea în faţa noastră”, spunea Bordeaianu despre închisoarea din Suceava.
Anchetele de la acest penitenciar se făceau doar noaptea şi durau până dimineaţa. Bătăile şi schingiuirile la care erau supuşi cei anchetaţi erau atât de mari, că unii dintre ei erau duşi pe targă înapoi în celulele lor. Pe lângă bătăile primite, deţinuţii trăiau în condiţii extrem de dificile. Aceştia îşi făceau nevoile fiziologice în celulele în care dormeau, mâncau doar arpacaş, varză, cartofi şi rareori primeau copite şi capete de animale.
„La Suceava, ancheta nu se făcea ziua, ca să nu se audă de afară vaietele de durere. Se făcea numai noaptea, de cum se însera şi până la ziuă. În cinci luni, cât am fost anchetat, cei doi călăi care m-au torturat miroseau mereu a băutură. Instrumentele de tortură erau: vâna de bou, cravasa, biciul şi ciomagul. (...) La începutul anchetelor băteau pe fesă şi pe spatele gol, apoi din cauza rănilor pricinuite de lovituri, s-au gândit să-i acopere victimei spatele şi fesele cu un şervet ud, ca să-l poată bate la intervale de timp destul de scurte. Bătaia la tălpi îţi distrugea pingelele de la încălţăminte după numai câteva şedinte. De aceea te încălţau cu niste saboţi cu talpă de lemn, care erau mai rezistenţi la bătaie.”, îşi aduce aminte cu acurateţe Dumitru Bordeianu.
După mai bine opt luni de chin, pline de bătăi, Dumitru Bordeianu avea să dea socoteală în faţa judecătorilor. El a fost dus în sala de judecată împreună cu toţi camarazii săi de la Facultatea de Medicină, fiindu-le interzis să vorbească între ei. La sfârşitul unui proces ce a durat trei zile, fără avocat, Bordeianu a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică. Acesta a fost mutat într-o altă celulă, alături de alţi legionari condamnaţi de către comunişti, intrând într-un amplu proces de „reeducare”, ce consta în bătaie şi foame.
„Pe la sfârşitul lui martie 1949, circula un zvon prin închisoarea din Suceava, că vom fi transferaţi într-o altă închisoare, pe categorii de pregătire profesională, indiferent de apartenenţa politică. Dacă atunci ar fi cunoscut cineva dintre noi felul în care se făceau planurilesecrete în comunism, ar fi prevăzut de ce comuniştii, prin această repartizare, voiau să facă ceea ce au şi făcut”, a mai povestit Dumitru Bordeianu.
Închisoarea Piteşti a fost mai paşnică decât cea de la Suceava
La jumătatea lunii aprilie 1949, el a fost mutat la închisoarea din Piteşti, alături de alţi 80 de deţinuţi de la închisoarea Suceava. Condiţiile găsite la Piteşti erau mai bune decât cele de la Suceava, deoarece exista mai multă curăţenie, iar nevoile fiziologice erau făcute la WC-uri, care erau amplasate în curtea penitenciarului.
„În luna mai am scris acasă o scrisoare, de numai cinci rânduri şi am primit una la fel. Scrisorile care au avut mai mult de cinci rânduri nu s-au dat deţinutilor, ci au fost rupte. După citirea lor, am avut ordin să le predăm gardianului. Tot în această lună, am avut voie săprimim un pachet de rufe, de maximum 3 kilograme. A fost prima şi ultima oară, în 15 ani de închisoare, când am putut avea legături cu ai mei”, a scris Dumitru Bordeianu în cartea sa.
Deţinuţii din închisoarea Piteşti erau ţinuţi înfometaţi şi în frig, căldura pe timpul iernii fiind dată cu porţia pe timp de noapte. Totuşi, aici, în primii ani, legionarii nu erau bătuţi de comunişti ci erau convinşi prin vorba bună să-şi trădeze într-un fel sau altul camarazii. Au urmat ani de zile în care tortura îi făcea pe deţinuţi să se sinucidă.
„Tortura era aplicată fiecăruia după un anumit ritual, căruia nimeni nu i se putea împotrivi, căci cel destinat supliciului era legat de mâini şi de picioare şi i se punea un căluş la gură, ca să n-o mai poată închide. Apoi i se turna pe gât până la un kilogram de zeamă de varză sau de castraveti, cu o mare doză de sare. Pentru a neutraliza orice reacţie, un membru din comitet se aşeza pe picioarele torturatului, un altul îl ţinea de cap, în timp ce al treilea îi turna saramură pe gât. După o jumătate de zi, aveai o senzaţie de sete îngrozitoare. Dacă puteam suporta foamea, bătaia, durerea altor torturi, setea era ceva mai presus de durere. Nu aveam altă apă să bem decât aceea din mâncare, ce nu putea potoli setea. După trei–patru zile, toţi aveam buzele uscate şi sângerânde, din cauză că ni le lingeam până se usca pielea pe ele. Până şi limba era uscată din lipsă de salivă. În faţa ochilor ne defilau râuri, izvoare şi cascade cu apă dulce care ni se revărsau în gură”, a mai povestit legionarul Bordeianu.
Gherla – închisoarea în care a petrecut aproape cinci ani de zile
Chinurile de la Piteşti s-au terminat în toamna anului 1951, când ultimul lot de studenţi condamnaţi la muncă silnică a fost mutat la închisoarea Gherla.
„Cum am intrat în închisoare, cu lanţurile la picioare, privind la etajul trei, ceva neobişnuit şi inexplicabil mi-a cuprins întreaga fiinţă. Eram ca într-un cleşte puternic, din care nu se mai putea scăpa. Pentru prima dată în viaţa mea, am avut atunci senzaţia morţii iminente şi m-a cuprins o frică şi o groază fără obiect”, aceasta a fost senzaţia avută de Bordeianu în momentul în care a intrat în închisoarea Gherla.
Aici, pe lângă bătăi, foame şi boală, legionarul Bordeianu s-a trezit cu o nouă problemă. El a fost acuzat de un comunist infliltrat ca deţinut printre studenţii legionari că i-ar fi furat de sub pernă felia de pâine pe care a primit-o dimineaţa la ceai.
„Hoţ n-am fost niciodată, pentru că aşa m-a crescut mama şi profesorul meu de religie Ion Popescu, doctor în teologie şi filozofie de la Viena. Această educaţie s-a conjugat cu cea legionară, privind cinstea şi corectitudinea. Acuzaţia însă era gravă, nu atât faţă de administraţie, cât mai ales pentru Ţurcanu. Ar fi avut ocazia să mă plimbe prin toate celulele cu o feliuţă de pâine legată de gât, cum se mai întâmplase pentru delicte diferite, ca să arate cine sunt legionarii. O ocazie în plus, pentru ceilalţi detinuţi, să arunce anatema asupra studenţilor, care, în afară de a fi turnători, ar mai fi fost şi hoţi. Această situaţie ar fi distrus în mine şi puţina conştiinţă morală ce-mi mai rămăsese”, a menţionat Bordeianu, care a scăpat de acest chin după ce soldatul a recunoscut că a minţit.
Aiud – ultima închisoare din viaţa lui Bordeianu
În vara anului 1955, Dumitru Bordeianu a fost mutat de la Gherla la închisoarea din Aiud, unde a aflat că închisorile din România s-au împărţit după apartenenţa politică a deţinuţilor.
„În 1964 am fost apoi pus în libertate şi apoi, după alţi douăzeci şi cinci de ani de urmăriri, anchete şi ameninţări, am avut posibilitatea să ajung în lumea liberă, în Australia, Statul Victoria. Aici am putut să scriu ceea ce am scris şi mărturisirile mele au putut să vadă lumea tiparului”, şi-a încheiat memoriile Dumitru Bordeianu.
Acesta a murit la data de 16 august 2002, fiind înmormântat în Australia, departe de ţara unde a petrecut 15 ani după gratii.
Alte ştiri pe această temă:
Asasinarea lui Nicolae Iorga: marele istoric român a fost împuşcat de nouă ori
Se încarcă comentariile...
