Lucruri puţin ştiute despre Dinastia Muşatinilor, cea care a schimbat complet Moldova. Marile reforme şi strategii ale voievozilor desprinşi din această dinastie

Ştefan cel Mare – cel mai important domnitor moldovean

De la domnia lui Costea Muşat (1373 – 1375) şi până la cea a lui Iliaş Alexandru (1666 – 1668), conducerea Moldovei a fost asigurată aproape în totalitate de domnitori din dinastia Muşatinilor. Printre cei mai importanţi voievozi din această dinastie se numără Ştefan cel Mare, Petru Muşat, Alexandru cel Bun sau Alexandru Lăpuşeanu.

Muşatinii sunt cea mai importantă dinastie domnitoare a Moldovei, cei mai cunoscuţi voievozi fiind Ştefan cel Mare, Alexandru cel Bun şi Petru Muşat. Primul domnitor din dinastia Muşatinilor a fost Costea Muşat, care a condus Moldova între anii 1373 şi 1375. Despre acesta nu sunt foarte multe informaţii, neştiindu-se cu exactitate cine i-a urmat la tronul ţării lui Lacţu Vodă.

„Durata domniei lui Costea nu se arata în cronici, putem încerca s-o stabilim prin deducţie. Se admite că Laţco şi-a încheiat stăpânirea în 1373; pe de altă parte, lui Petru, letopiseţele noastre vechi îi dau toate 16 ani de domnie. Luând ca sfârşit al acesteia din urmă anul 1391 (în 1392 se constată Roman ca domn al Moldovei), rezultă ca Petru a început cârmuirea sa în 1375. Prin urmare, Costea a domnit intre 1373 şi 1375; domnia lui a fost scurtă: vreo doi, trei ani de zile. Ce s-a petrecut în acest răstimp, nu se ştie: n-avem absolut nicio informaţie până acum”, arăta istoricul Constantin C. Giurescu în opera sa Istoria Românilor.

Petru al II-lea, fiul lui Costea şi al Margaretei Muşat, nepotul lui Bogdan I, întemeietorul Moldovei, cel ce este cunoscut în istorie ca Petru Muşat, a devenit următorul Muşatin la cârma ţării, pe care a condus-o între 1375 şi 1391. El a bătut primele monede moldoveneşti de argint şi tot Petru Muşat este cel care a ridicat cetăţile Neamţului şi a Sucevei, mutând capitala Moldovei de la Siret la Suceava.

Roman I sau Roman Muşat, a domnit în Moldova între 1392 şi 1394, urcând pe tronul ţării imediat după moartea fratelui său Petru Muşat. Unii istorici susţin că Roman I ar fi fost cel care a reuşit unificarea tuturor cnezatelor de pe teritoriul Moldovei.

Ştefan I, fiul cel mare al lui Roman I, a fost următorul voievod al Moldovei, conducând ţara între 1394 şi 1399. A rămas cunoscut în istorie după ce l-a învins pe regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, în anul 1395, la Hindău, în judeţul Neamţ, după ce a reuşit să reziste asediului făcut de unguri asupra Cetăţii Neamţului.

Iuga Ologu, a condus Moldova între 1399 şi 1400. Acesta era fratele lui Ştefan I şi fiul lui Roman I. Nu se ştie de unde provine numele de Ologu, dar este cunoscut faptul că Iuga a fost contestat încă de la începutul domniei sale de fratele său Alexandru. De altfel, documentele vremii arată că însăşi Mircea cel Bătrân, voievodul Ţării Româneşti a intrat cu armata sa în Moldova, punându-l la cârma ţării pe Alexandru, în timp ce pe Iuga l-a luat ostatic.

Alexandru, cunoscut în istorie ca şi Alexandru cel Bun, a devenit astfel următorul domnitorul al Moldovei, având una dintre cele mai lungi domnii, din 1400 şi până în 1432. În timpul domniei lui Alexandru cel Bun, Moldova a înregistrat o perioadă de pace cu Ungaria şi Polonia. Sub conducerea lui Alexandru cel Bun, Patriarhia Constantinopolului a recunoscut mitropolia Moldovei, tot Alexandru cel Bun fiind cel care a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaştele Sfântului Ioan cel Nou.

                                                              Alexandru cel Bun (1400 - 1432)

Iliaş I, fiul lui Alexandru cel Bun, a urcat pe tronul Moldovei în anul 1432, conducând ţara până în 1433 de unul singur, după care conducerea ţării a fost preluată de fratele său Ştefan al II-lea până în 1435. Din acest an şi până în 1443, cei doi fraţi au condus împreună destinele Moldovei, când din cauza neînţelegerilor ivite între ei, Ştefan al II-lea îl pedepesşte pe Iliaş I scoţându-i ochii. De atunci şi până în 1447, ţara a fost cârmuită de Ştefan II şi de fratele său Petru II.

Ştefan cel Mare – cel mai important domnitor moldovean

Din 1447 şi până în 1457, când pe tronul Moldovei a ajuns Ştefan cel Mare a urmat o perioadă zbuciumată, ţara fiind condusă pe rând de Roman II, fiul lui Iliaş I, care îl omoară pe unchiul său Ştefan al II-lea, Alexăndrel al Moldovei, despre care nu sunt foarte  multe date, Bogdan al II-lea (1449 – 1451), tatăl lui Ştefan cel Mare şi Petru Aron, cel care îl omoară pe Bogdan al II-lea în 1451, la Reuseni, judeţul Suceava. Petru Aron a fost domn al Moldovei în trei perioada diferite, respectiv între octombrie 1451 şi februarie 1452, între august 1454 şi februarie 1455, iar a treia oară între mai 1455 şi aprilie 1457.

Ştefan cel Mare, cel mai cunoscut domnitor al Moldovei, a condus ţara între 1457 şi 1504, perioadă în care Moldova a cunoscut cea mai mare dezvoltare. Pe timpul domniei sale au fost purtate mai multe lupte împotriva turcilor, ungurilor sau polonezilor. Ştefan cel  Mare nu este cunoscut doar pentru luptele purtate împotriva cotropitorilor ci şi pentru bisericile şi mănăstirile ctitorite.

După moartea lui Ştefan cel Mare, pe tronul ţării a urcat fiul său şi al Mariei Voichiţa, Bogdan al III-lea cunoscut şi ca Bogdan Orbul, care a condus Moldova între 1504 şi 1517.

Ştefăniţă Vodă cel Tânăr sau Ştefan al IV-lea, fiul lui Bogdan Orbul şi nepotul lui Ştefan cel Mare a urmat la conducerea Moldovei, până în anul 1527, când a murit otrăvit chiar de soţia sa, pusă de polonezii ce au aflat că domnitorul moldovean ar fi închieat o înţelegere cu turcii. Interesant este faptul că Ştefăniţă Vodă a ajuns să fie la cârma Moldovei, la vârsta de doar 11 ani.

Petru Rareş, unicul fiu nelegitim al lui Ştefan cel Mare, a ajuns la conducerea Moldovei după moartea lui Ştefăniţă Vodă cel Tânăr, fiind domn al ţării în două rânduri, prima dată între 1527 şi 1538, iar a doua oară între 1541 şi 1546. Istoricii susţin că Petru Rareş îi semăna foarte mult tatălui său Ştefan cel Mare, nu doar prin prisma luptelor purtate împotriva turcilor sau ungurilor, ci şi prin faptul că a ridicat mai multe bisericii şi mănăstiri. Între cel două domnii ale lui Petru Rareş, ţara a fost condusă de Ştefan Lăcustă, primul voievod moldovean numit de turci. Acesta face şi el parte din dinastia Muşatinilor, fiind nepotul lui Ştefan cel Mare.

Iliaş Rareş (1546 – 1551) şi Ştefan Rareş (1551 – 1552), fiii lui Petru Rareş, au urmat la conducerea Moldovei, după moartea tatălui lor.

Alexandru Lăpuşneanu – voievodul care a mutat capitala Moldovei de la Suceava la Iaşi

După aceştia, pe tronul Moldovei a ajuns Alexandru Lăpuşneanu, care a condus ţara în două rânduri, între 1552 – 1561 şi 1564 – 1568. În timpul domniilor lui Lăpuşneanu, Moldova a fost scena luptei dintre voievod şi boierii care nu îl vroiau ca şi conducător. Totuşi, Alexandru Lăpuşneanu nu a răms cunoscut în istorie doar prin tiraniile sale ci şi pentru faptul că a mutat capitala ţării de la Suceava la Iaşi. După moartea lui Alexandru Lăpuşneanu, la cârma Moldovei a ajuns fiul său Bogdan Lăpuşneanu care având vârsta de 15 ani a condus ţara timp de patru ani până în 1572.

                                        Alexandru Lăpuşneanu (1552 - 1561, 1564 - 1568)

Ioan Vodă cel Viteaz, cunoscut ca Ioan Vodă cel Cumplit, i-a urmat lui Bogdan Lăpuşneanu la conducerea Moldovei, el fiind cel care a decis destinele ţării până în anul 1574, când în Moldova a fost introdusă instituţia mucarerului, perioadă în care domnitorul era numit de Imperiul Otoman.

Iancu Sasul, fiul lui Petru Rareş, a preluat conducerea Moldovei în anul 1579 pe care a reuşit să o menţină până în anul 1582. După acesta a urmat o perioadă când domnitorii din dinastia Muşatinilor au avut apariţii meteorice pe tronul Moldovei, respectiv Ştefan Surdul (1591 – 1592), AronTiranul (1591 – 1592, 1592 – 1595), Petru Cazacul (1592) şi Alexandru cel Rău (1592 – 1593), toţi fiind urmaşi ai lui Alexandru Lăpuşneanu.

Ultimii doi domnitori din dinastia Muşatinilor aflaţi la conducerea Moldovei au fost Alexandru Iliaş între 1620 – 1621 şi 1631 – 1633 şi fiul său Iliaş Alexandru care a stat pe tronul Moldovei din 1666 până în 1668, când l-a pierdut în favoarea lui Gheorghe Duca.

“Dinastia Muşatinilor a fost cea mai importantă din istoria Moldovei, urmaşii lui Bogdan I, întemeietorul ţării, conducând ţara mai bine de 300 de ani. Bineînţeles că cel mai important şi cel mai cunoscut voievod moldovean este Ştefan cel Mare, dar nu trebuie să-i uităm nici pe Petru Muşat, Alexandru cel Bun sau Alexandru Lăpuşeanu, cel care a decis mutarea capitalei de la Suceava la Iaşi”, a declarat profesorul Ilie Gliga.