De ce li se interzice, de fapt, gravidelor alcoolul, ţigările şi cafeaua şi cum schimbă radical aceste obiceiuri viaţa copilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru o sarcină fără probleme, femeile sunt sfătuite să consulte un medic nutriţionist atât în perioada preconcepţiei, cât şi în timpul sarcinii. Gravidelor le este interzis alcoolul, fumatul şi cofeina, deoarece pot dauna grav fătului.

Din punct de vedere nutriţional, aproape că nu există o perioadă la fel de importantă ca cea din timpul sarcinii şi lactaţiei. Studiile făcute în ultimii ani au arătat alimentaţia din timpul sarcinii nu afectează doar sănătatea şi dezvoltarea neurologică a nou născutului, ci şi morbiditatea şi mortalitatea la vârsta adultă a copilului. Evaluarea stării de nutriţie în perioada preconcepţiei are scopul de a identifica femei cu risc crescut pentru o sarcină cu prognostic nefavorabil, însă schimbarea alimentaţiei în această perioadă poate avea efecte benefice asupra fătului.

Indicatorii predictivi cei mai buni ai greutăţii fătului la naştere sunt greutatea mamei în momentul concepţiei şi ritmul creşterii în greutate în timpul sarcinii. Astfel, atât subnutriţia, cât şi obezitatea au consecinţe negative asupra sarcinii. Dacă subnutriţia poate duce la sarcini premature sau decese neonatale, obezitatea conduce la complicaţii în timpul travaliului, naşteri peste termen şi decese fetale tardice.

„Modificările fiziologice complexe care au loc în timpul sarcinii determină nu numia creşterea necesarului de proteine, dar şi a celui de vitamine şi minerale. Tendinţa actuală este cea de a asigura consumul adecvat al acestor nutrienţi prin consumul de suplimente vitaminice şi minerale. Totuşi acest subiect este încă disputat, experţii având păreri diferite despre tipul vitaminelor şi a mineralelor care trebuie suplimentate, cantitatea şi momentul începerii suplimentării”, a explicat doctorul Claudiu Cobuz, medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice.

Acesta a precizat că trebuie acordată o atenţie deosebită consumului de fier şi acid folic, deoarece în timpul sarcinii necesarul este mult crescut. Consumul scăzut de fier este asociat cu riscul de naştere prematură şi cu greutată scăzută la naştere. Deficienţa de acid folic este una dintre cele mai comune deficienţe vitaminice în sarcină. Necesarul este crescut în această perioadă, acidul folic fiind necesar apariţiei şi dezvoltării sistemului nervos.

„Substanţe interzise în timpul sarcinii sunt alcoolul, fumatul şi cofeina. Consumul abuziv de alcool este contraindicat în sarcină şi în perioada pregestaţională, din cauza afectelor nocive ale acestuia. În plus alcoolul interferă cu absorbţia şi metabolismul nutrienţilor. Deşi este cunoscut efectul teratogen al consumului de alcool în cantităţi mari, efectele consumului ocazional nu sunt cunoscute, atitudinea cea mai prudentă fiind aceea de a recomanda evitarea consumului de alcool pe timpul sarcinii. Gravidele fumătoare au risc crescut de anomalii placentare şi afectare fetală din cauza tulburărilor de transport ale oxigenului. Fumatul determină o scădere a nivelelor serice ale vitaminei C, fiind recomandate suplimente nutriţionale de vitamina C gravidelor fumătoare. Există controverse în privinţa unui nivel acceptabil al consumului de cofeină pe parcursul sarcinii. Este recomandată limitarea consumului de cofeină în timpul sarcinii şi, dacă este posibil, evitarea completă”, a mai arătat doctorul Claudiu Cobuz.  

O problemă importantă în timpul sarcinii este contaminarea alimentelor cu contaminanţi externi sau cu factori infecţioşi. Contaminanţii externi, cum ar fi sărurile metalelor grele, sunt reprezentaţi de consumul de peşte din ape contaminate şi în special al peştilor mari, care pot acumula cantităţi mai mari. De asemenea, trebuie evitat consumul de peşte crud pe timpul sarcinii. Nici carnea, în special de pui sau peşte, preparată termic incomplet, consumul de lactate sau sucuri nepasteurizate, nu ar trebui consumate de femeile gravide pentru a preveni toxoplasmoza şi alte infecţii.

Medicii nutriţionişti recomandă gravidelor se consume alimente cu un conţinut scăzut în grăsimi şi crescut în carbohidraţi complecşi, precum şi cele bogate în calciu. Suplimentele nutritive, cu excepţia fierului, nu sunt necesare la gravidele cu o dietă echilibrată, ele fiind recomandate doar la vegetarieni şi în sarcinile cu risc.

Alte ştiri pe această temă:

Cum recunoaştem mâncarea sănătoasă şi care sunt efectele consumului zilnic de alimente bogate în E-uri

Ce efecte devastatoare au mâncărurile procesate asupra organismului uman: „Evoluţia unor tulburări e foarte lentă“

Specialistul care-i învaţă pe tineri cum să mănânce sănătos şi să comunice. „Ora de nutriţie“, programul destinat elevilor

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite