Povestea artistei cu origini româneşti care a transformat „Fantoma de la Operă“ într-o capodoperă a musicalului
0De origine româncă, după mamă, artista Maria Prodan Bjørnson a fost unul dintre cei mai apreciaţi scenografi, reuşind să transforme spectacolul „Fantoma de la Operă” într-o adevărată capodoperă a genului. Se întâmpla în 1986 când, datorită decorurilor create de artistă, acest musical a devenit celebru în toată lumea.
Musicalul pe care îl ştim astăzi îşi are originea într-un roman publicat în anul 1910, de Gaston Leroux şi intitulat „Fantoma de la Operă”. Autorul a declarat în nenumărate rânduri faptul că a fost inspirat să sctrie romanul după ce a vizitat sediul Operei din Paris şi a descoperit în subsolurile clădirii un misterios lac subteran.
Lacul există cu adevărat, însă sub forma unui rezervor de apă aflat sub clădire. Această inginerie tehnologică a fost adoptată din cauza terenului mlăştinos pe care a fost construită clădirea Operei din Paris. Astfel, constructorii au fost obligaţi să adauge la subsol un rezervor pentru a aduna apa care ieşea mereu la suprafaţă.
Musicalul însufleţit de o româncă
Povestea „Fantomei de la Operă” a inspirat numeroşi regizori, scriitori şi artişti care au încercat să redea atmosfera din cartea lui Leroux într-o manieră cât mai fidelă.
Cea mai autentică abordare apare însă în anul 1986, o artistă pe jumătate româncă fiind responsabilă de succesul răsunător al spectacolului.
Este vorba despre Maria Prodan Bjørnson, o scenografă a cărei mamă s-a născut la Cluj. Succesul „Fantomei de la Operă” se leagă de numele Mariei Proban Bjørnsonn pentru că e a a realizat costumele fastuoase şi elementele de decor – între care şi faimosul candelabru (ce astăzi îi poartă numele) şi scena cu barca, introdusă special în scenariu, când protagoniştii cântă melodia „Fantoma de la Operă”.
Viziunea sa i-a adus aprecierea mondială şi un celebru premiu Tony, fiind singura scenografă din afara Statelor Unite ale Amercii decorată cu această distincţie.
Maria Prodan Bjørnson s-a stins din viaţă în anul 2002, surse medicale precizând faptul că şi-a pierdut viaţa din cauza unei infecţii cu virusul care provoacă varicela.