VIDEO Viaţa de coşmar a fostului deţinut politic care a donat 21.000 de euro: „Un om s-a prăbuşit şi a murit lângă mine. M-am aşezat pe el“
0Mihai Giuran (86 de ani) a devenit cunoscut la sfârşitul lunii august, după ce a donat 21.000 de euro pentru cumpărarea a două incubatoare noi, necesare secţiei de Neonatologie din cadrul Spitalului de Urgenţă din Slatina. „Adevărul“ vă spune povestea lui.
Mihai Giuran, un pensionar de 86 de ani, a luat decizia să doneze o sumă importantă, strânsă de el de-a lungul vieţii, pentru cumpărarea a două incubatoare necesare copiilor născuţi înainte de termen în Spitalul de Urgenţă din Slatina.
Bărbatul nu este la primul gest de „bun-samaritean“ . La fel de puţin cunoscut este şi faptul că are o istorie cutremurătoare. În tinereţe, a trecut, de-a lungul a 12 ani, prin 13 închisori, ca deţinut politic, a îndurat anchete ale Securităţii mulţi ani după eliberare şi a reuşit, în cele din urmă, să plece în Anglia. Aici a locuit pentru 25 de ani, a lucrat ca profesor de engleză, iar în 2006 s-a întors definitiv în România, moment în care a început să-şi doneze banii în scopuri caritabile.
Mihai Giuran s-a născut la Piatra-Olt, un orăşel din judeţul Olt. La puţin peste 20 de ani, a devenit „bandit“, „duşman al poporului“, acuzat de uneltire şi înaltă trădare şi suspectat de spionaj pentru americani, învinuit că s-a înrolat în „organizaţia subversivă «Frăţia libertăţii»“.
Condamnat în 1952 de Tribunalul militar Craiova la 15 ani muncă silnică şi 7 ani de degradare civică, a experimentat ororile a 13 închisori comuniste, fiind graţiat în 1964. A făcut facultatea la Iaşi şi s-a întors în judeţul natal, ca profesor de limba engleză la Liceul „Ion Minulescu“ din Slatina, unde a reintrat în atenţia Securităţii pentru relaţiile pe care le-a avut mai întâi cu specialişti americani trimişi să acorde consultanţă întreprinderii de prelucrare a aluminiului (IPTAPA) din Slatina. În cele din urmă, graţie relaţiilor cu prieteni din Anglia, Belgia şi SUA, pe care spune că i-a cunoscut la diverse cursuri, a reuşit să emigreze, continuând lupta anticomunistă şi pe pământ străin.
S-a întors în România după Revoluţie, începând şirul faptelor bune. „Sunt la sfârşitul vieţii, banii ar putea rămâne oricând fără mine şi eu fără ei, la ce-mi folosesc dacă nu ajung la cei care au nevoie?“, spune pensionarul.
Cărţi în dar
Mihai Giuran duce astăzi o viaţă simplă în Slatina, ajutat de un bun prieten pentru care se gândeşte acum, zi şi noapte, cum să facă să-i uşureze viaţa. „Mă tot gândesc cum să strâng acei 7.000 plus 7.000 de lei, pentru două proteze auditive performante, pentru că statul nu decontează decât 900 de lei, iar proteza pe care o are el nu e foarte bună, i se descarcă bateriile, e complicat. Şi el e surd de tot, nu ca mine. Dar o rezolv!“, spune bătrânul.
Locuinţa lui trădează apropierea de cărţi. Rafturile bibliotecii sunt ticsite de volume de valoare, în limba engleză, pe care, ne mărturiseşte, se pregăteşte să le doneze, pentru că „sunt aproape de apusul vieţii, mie nu-mi mai folosesc, altora, da“. Prima donaţie a făcut-o în anii ’90, cu cele peste 350 de volume de carte rară în limba engleză punând bazele secţiei de specialitate a Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu“.
„Este cea mai mare bibliotecă publică în limba engleză, pentru că aşa bliblioteci de specialitate mai sunt, dar nu sunt accesibile publicului larg, nu poate veni cineva de la Zalău să citească o carte la Slatina. Am adus prima dată 350 de volume, cele mai imporante opere, iar ulterior am mai îmbogăţit colecţia, s-au alăturat şi alţii...“, dezvăluie Mihai Giuran.
De ce a donat incubatoarele
Despre donaţia de la secţia de Neonatologie spune că a fost un gest la care nu s-a gândit îndelung. Pur şi simplu într-o zi, impresionat de mesajul de la televizor, care ne îndeamnă să donăm 2 euro la un anume număr de telefon pentru a salva viaţa prematurilor, a luat calea spitalului.
„M-am gândit că eu am ceva bănuţi la bancă şi că pot să fac mai mult. Şi m-am dus la spital, să văd despre ce e vorba, iar acolo am dat peste doamna doctor Alexe, cea care este şefă la acea secţie. Am întrebat-o dacă au nevoie, mi-a spus că au mare nevoie de incubatoare performante. Nu ştiam cât costă, ştiam doar că totul trebuie să se înfăptuiască repede. Recunosc, i-am şi mărturisit, mi-era teamă să nu fiu victima unei înşelătorii, pentru că astăzi se fură mult şi cu acte, să ştiţi. Am intrat în legătură cu un domn care, până să-mi dau eu seama, le-a şi adus şi mi-a spus: «Uitaţi, acestea sunt!», pentru că, din discuţii în discuţii, am ajuns de la unul la două. Le-au montat şi am făcut plata. Acum, să văd cum fac, pentru că aş dori să mai cumpăr măcar unul“, spune bărbatul.
Are grijă de două fete
Deşi fostul deţinut politic spune că nu a fost niciodată căsătorit şi că nu are copii, sufrageria lui are peste tot dovada că o stăpânesc, de fapt, copiii. Televizorul e setat pe un program de desene animate, pe rafturi stau cuminţi jucării de fetiţe, papuci roz şi mov, masa de lucru e plină de creioane colorate, desene, cărţi. O fetiţă se interesază rapid cine suntem, ce vrem să vorbim, de ce facem fotografii.
„Este de o inteligenţă extraordinară, foloseşte aşa nişte cuvinte rare, mă uimeşte continuu. Nu îmi sunt vecine, nu îmi sunt nici rudă, sunt fetele unei familii din Curtişoara, o comună de lângă Slatina (n.r. - cele două fetiţe de care are grijă pensionarul au 6 şi 9 ani). Le aduce tatăl lor dimineaţa şi le ia seara, eu îi plătesc combustibilul. Aici mănâncă, se joacă, desenează. Familiei i-ar fi foarte greu, mama lor e bolnavă, mai au o soră, mai mare, stă acasă. Le-am făcut la ele, la Curtişoara, o cameră nemaipomenită, fiecare cu patul ei, cu biroul ei, cu tot ce trebuie. Le iubesc enorm, sunt fetele lu’ tataie. Acum mă preocupă însă altceva. Trebuie să văd cum fac să le fac un cont, să aibă câteva sute de milioane de lei vechi, pentru când vor împlini 18 ani, să le fie de folos pentru facultate. Sunt foarte isteţe, nu trebuie să se piardă“, spune bătrânul despre nepoatele pe care nu le-a avut niciodată.
Faptul că nu are urmaşi rămâne, însă, o rană nevindecată: „Aşa, relaţii, aventuri am mai avut, dar să mă îndrăgostesc şi să-mi iau un angajament nu mi-am putut permite. Eram permanent supravegheat, ce-ar fi însemnat, să-mi pun soţia şi copiii în pericol permanent, să fie şi ei persecutaţi?“.
Discuţie cu un securist
În ceea ce priveşte perioada detenţiei, memoria lui Mihai Giuran a păstrat unele amănunte extrem de fidel, dar altele se amestecă. A cunoscut brutalitatea torţionarilor, perversitatea anchetatorilor, duşmănia şi cruzimea comuniştilor faţă de oamenii de rând.
Ura faţă de regim a încolţit chiar în copilărie. De altfel, îşi aminteşte cum omul de legătură de la Securitate, care îl supraveghea de la ieşirea din închisoare, i-a spus: „«Am şi eu o curiozitate. Te rog sincer să-mi spui de asemeni sincer şi deschis de ce nu-ţi place dumneata socialismul, partidul nostru şi Securitatea. De ce ne urăşti atât de mult? Eu îţi promit că nu voi spune nimănui ceea ce-mi destăinuieşti, vreau să ştiu şi eu, pentru mine, argumentele dumneata». N-am crezut nicio clipă în promisiunea lui de securist viclean, dar am simţit nevoia să-mi descarc sufletul împovărat de suferinţi şi amărăciune, de o revoltă înăbuşită în interiorul meu.
Deşi au împărtăşit aceleaşi experienţe în temniţele comuniste, Mihail Giuran (primul, stânga sus) s-a ferit să se angajeze în proiecte politice după 1990, alături de foştii deţinuţi
I-am povestit amănunţit cele mai cutremurătoare momente prin care am trecut, mai ales în închisori. Mai întâi, cum într-o seară o echipă de activişti l-au zdrobit în bătaie pe tatăl meu la poarta casei noastre, când au auzit că nu doreşte să se înscrie în Colectiv. L-au lăsat întins pe pământ într-o baltă de sânge. A doua zi am aflat că în noaptea aceea mulţi gospodari din sat o păţiseră la fel. Voiau să impună colectivizarea prin metode «avansate» de tip sovietic, metode de convingere proletară. Acest fapt a lăsat urme adânci şi grave în sufletul şi mintea mea de copil, care nu se vor şterge niciodată. Atunci şi-au făcut loc în inima mea ura faţă de comunismul adus din Răsărit şi hotărârea neclintită de a lupta împotriva lui“.
I-a dat în acea noapte locotenentului de Securitate mult mai multe argumente, povestindu-i cum a murit filozoful Mircea Vulcănescu la Aiud, sau Sandu Moldovan, cum s-au pierdut alţi oameni mari ai neamului, cum s-au îndurat în acele închisori frigul, bolile, torturile. „Ca toţi comuniştii, a venit cu scuza:«Nu partidul, Securitatea sau regimul nostru au făcut toate astea, ci nişte indivizi fără cap şi cu exces de zel»“, mai spune Giuran.
Giruan mai are şi amintiri cu faimosul poet Radu Gyr, alături de care a fost închis la Aiud. Slătineanul spune că a stat chiar în aceeaşi celulă cu Gyr şi că ar fi fost de faţă când Gyr ar fi scris poezia „Isus în celulă“.
Sunt la sfârşitul vieţii, banii ar putea rămâne oricând fără mine şi eu fără ei, la ce-mi folosesc dacă nu ajung la cei care au nevoie? Mihai Giuran fost deţinut politic
Chinuri şi proteste
Anii de închisoare au rămas neşterşi în memoria lui Giuran. „La Craiova, tot aşa la Galaţi, au făcut veceul în biserică şi, vreai, nu vreai, trebuia să te duci şi să-ţi faci nevoile în biserică, chiar în altar. Ca să-şi bată joc de noi şi de biserică!“, alege la întâmplare fostul deţinut politic să exemplifice ce au fost nevoiţi să îndure sutele, miile de români care se împotriveau regimului. „Bătăi, morţi, torturi. Numai într-o noapte, la Gherla, câteva sute de deţinuţi, de bandiţi, cum spuneau ei, şi-au găsit sfârşitul. Au închis uşile, ferestrele, le-au sigilat şi ne-au lăsat fără aer. Au spus: «Până dimineaţă să nu mai fie nici unul!», adică să moară. Eu am avut norocul că eram lângă uşă şi uşa era un pic mai sus. Dar nu numai atât, ca să vedeţi ce-nseamnă omul, animalul! Unul care era lângă mine s-a prăbuşit şi a murit. Şi dacă aţi şti ce bucuros eram, că m-am aşezat pe el şi cu nasul tot sub uşă.. . Şi dimineaţa, când au deschis uşa şi i-a buhnit aerul ăla, i-a dat peste cap pe caralii, aşa le ziceam noi la paznici. «Eh, câţi mai sunteţi vii?». Şi-am spus: «Păi, sunt mulţi!». «Hai, scoteţi-i afară pe pături!». Şi-am început să-i scoatem pe pături afară. I-am aşezat acolo, unul peste altul. Când am terminat, era un morman de morţi, nici nu mai ştiu câţi erau. Pe cei care eram vii ne-au mutat în altă celulă“, îşi aminteşte fostul deţinut.
„Mureau cu zâmbetul pe buze“
Mihai Giuran spune că i-a admirat pe legionari, dar că nu li s-a alăturat dintr-un motiv simplu: îi promisese tatălui său că nu va face parte din niciun partid politic, iar de promisiune s-a ţinut toată viaţa. „Tot aşa şi la Aiud. La Aiud ei au avut mult de furcă cu dârzenia legionarilor. Ăştia nu acceptau aproape nimic. Mureau cu zâmbetul pe buze, aşa ceva e aproape de necrezut, dar nu acceptau, astfel că te făceau să fii cu sufletul, cu totul alături de ei, dar nu prin cuvinte, ci prin fapte, prin modul cum se comportau“, povesteşte bătrânul.
Amintiri de la Periprava
„Iată pe ăştia care i-au condamnat acum. Unul, am fost sub el, Ficior, care a fost la Periprava, la secţia Grindu. Acolo ne băteau aşa, în mod regulat şi fără motiv, simţeau nevoia să bată, să ucidă. Am stat acolo vreo doi ani şi ceva. Şi ce i-a condamnat?! I-a condamnat 20 de ani, dar cum? Trăiesc în închisoare ca domnii, mai bine decât alţii acasă, mai bine decât mine. Le dă Securitatea tot ce trebuie. Aşa şi Ficior, aşa şi alţii. Stătea aşa mândru, în hainele alea de colonel, nici nu-ndrăzneai să ridici ochii la el. Şi-acum spun că ei n-au făcut nimic. Erau încrezători, nu le păsa că e fiinţă omenească. Ei ştiau că eşti bandit şi că trebuie să fii distrus“, îşi aminteşte slătineanul despre celebrul torţionar.
Lupta anti-comunistă a continuat şi în exil FOTO: arhiva personală Mihail Giuran
Bătrânul păstrează şi amintirile din carceră: „Acum, în momentul de faţă, sunt singurul supravieţuitor de acolo, în afară de Bjoza! Erau grozăvii extraordinare. Eu însumi am fost băgat de nu ştiu câte ori la Neagra, de unde am şi amintiri plăcute, şi neplăcute. Am descoperit pe zidul Negrei, unde ni se dădea doar câte o bucăţică de pâine şi apă caldă o dată la trei zile, acolo am descoperit următoarele cuvinte, din Shakespeare: «Fii tare cât se poate, că tot în zi sfârşeşte şi cea mai neagră noapte!». Asta, cum să vă spun, îmi mângâia sufletul“.
Nerecunoscut de tată
Mihai Giuran a intrat în puşcărie un tânăr falnic şi a ieşit o umbră de om, de nerecunoscut, după cum confirmă şi momentul întoarcerii acasă, după eliberare: „Am sosit acasă în ziua de Paşti. Era noapte. Am bătut la poartă. A venit tată-meu. «Ce vrei?». «Păi, dacă puteţi să mă adăpostiţi şi pe mine înnoaptea asta!». Maică-mea vitregă a venit şi spune: «Vezi-ţi de treabă». Totuşi, tata era impresionat. «Stai puţin, hai înăuntru! Uite, îţi dau voie să stai în fânar, să dormi acolo!». Dar cum, pentru că în casă maică-mea vitregă n-a vrut să mă primească, îi spune lui tată-meu: «Bă, tu nu vezi ce ochi sticloşi are ăsta, de strigoi? Ăsta ne omoară la noapte, dă-l afară imediat!». Tată-meu spune: «Măi, nu mai, taci odată din gură! Lasă-l să doarmă şi el!». Şi m-a lăsat să intru. Şi aşa, hai să mai stăm de vorbă, îmi zicea el, şi m-a băgat într-o bucătărioară de ţară. Şi cum vorbeam noi acolo, au bătut clopotele de Paşti. Şi tată-meu zice: «Ei, e timpul să te culci!». Maică-mea vitregă, tot timpul ăsta, că să mă dea afară, să m-arunce de acolo. Şi-atunci i-am zis: «Tăticule, nu mă cunoşti? Uite, bat clopotele de Paşte, feciorul tău a înviat din morţi! Şi el atunci şi-a dat seama şi m-a îmbrăţişat. Şi aşa ne-am sfătuit toată noaptea, pentru că mama mea vitregă încă nu credea, încă nu recunoştea. Mă cunoştea de când eram copil, că mă bătea de mă rupea, pentru ea eram fiu vitreg»“, izbucneşte fostul deţinut în lacrimi.
Mihai Giuran povesteşte că, în exil, de fiecare dată pe 23 august participa la diverse proteste în faţa ambasadei. El mai vorbeşte şi despre prietenia cu părintele Calciu Dumitreasa, o prezenţă care l-a motivat în toţi anii departe de ţară.
Liniştea, însă, n-a găsit-o nici după 1990. A cercetat arhivele CNSAS, a luat la cunoştinţă de sutele de volume scrise din operaţiunile de urmărire a „obiectivului Gane“ (aşa cum îl numea Securitatea), iar teama că oriunde mergi, oriunde te afli, oricine îţi intră-n casă poate avea legături cu cei care ţi-au fost o viaţă pe urme n-a dispărut nici astăzi. Mihai Giuran mai speră să-i rămână timp şi putere să pună cap la cap documente, mărturii, să poată să refacă firul unei vieţi pe care, spune, a trăit-o demn şi vrea s-o încheie la fel.
Mărturiile cutremurătoare ale fostului deţinut politic Mihail Giuran
Se încarcă comentariile...
