Curtea Supremă a explicat de ce Statul plăteşte o parte din daunele morale de 300.000 de euro către urmaşii deţinuţilor torturaţi de Vişinescu

Trei instituţii publice trebuie să plătească cea mai mare parte din daunele morale de 300.000 de euro pentru urmaşii victimelor lui Vişinescu. Motivul: torţionarul a fost angajat al Administraţiei Penitenciarelor, şi ofiţer activ în cadrul Ministerul de Interne. Potrivit Curţii Supreme, iar Statul a fost cel care a creat fundamentului politic al situaţiei prin care torţionarul a săvârşit infracţiunile de care a fost găsit vinovat.

Curtea Supremă a motivat condamnarea la 20 de ani de închisoare a fostului comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu (90 de ani), pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deţinuţilor politici. Decizia definitivă a fost dată pe 10 februarie, zi în care torţionarul a fost încarcerat.

Prin decizia definitivă, Vişinescu trebuie să plătească în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi Administraţia Penitenciarelor, despăgubiri de 300.000 euro către trei părţi civile, urmaşi ai deţinuţilor închişi la Râmnicu Sărat: Nicoleta Eremia — 50.000 euro, Elena Iacob — 100.000 euro şi Anca Cernea — 150.000 euro.

Cine sunt judecătorii şi procurorii din caz

Decizia definitivă de condamnare a fost luată cu majoritate, doi judecători (Iulian Ilie Dragomir şi Horia Valentin Şelaru) au fost pentru condamnare, în timp ce al treilea (Francisca Vasile) a considerat că faptele au fost prescrise şi ar trebui încetat procesul.

Anterior, în faza de fond a procesului, decizia de condamnare a fost dată de judecătoarea Carmen Veronica Găină, de la Curtea de Apel Bucureşti. Ancheta în acest caz a fost coordonată de procuroarea Denisa Cristodor din cadrul Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică (SUPC) din Parchetul General.

Garsoniera şi pensia de 3.300 de lei

Pe 22 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a pus sechestru asupra garsonierei în care locuia Vişinescu, situată în centru Capitalei- care este evaluată la 78.450 de lei. Sechestru asigurător a fost pus şi pe 12 acţiuni deţinute la SIF1 Banat-Crişana SA, 10 acţiuni la SIF2 Moldova SA, 64 de acţiuni la SIF3 Transilvania SA, 77 de acţiuni la SIF4 Muntenia SA şi 21 de acţiuni deţinute la SIF5 Oltenia SA, precum şi pe dividendele la care acţiunile respective dau dreptul. Atunci, magistratul a pus poprire asigurătorie asupra unei cote de 1/3 din pensia, în valoare netă de 3.376 lei, încasată de inculpat de la Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

Vişinescu, sub dublă comandă

Curtea Supremă a explicat că potrivit Codului Civil din 1864, Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor sunt „responsabili de prejudiciul cauzat de prepuşii lor lor în funcţiile ce li s-au încredinţat, răspunderea acestora fiind solidară cu cea a celor prepuşi”.

„Este astfel dovedit prin probatoriul administrat că inculpatul a săvârşit faptele reţinute în exercitarea funcţiei de comandant al penitenciarului Râmnicu-Sărat, penitenciar ce s-a aflat în structura organizatorică a Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi Colonilor de Muncă (DGPCM), dar în acelaşi timp a acţionat ca ofiţer activ al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), al cărui cadru în rezervă este şi în prezent, deci de << agent al statului>>”, arată magistraţii.

Curtea Supremă arată că DGPCM era instituţia care asigura executarea pedepselor privative de libertate, iar comandanţii de penitenciare erau subordonaţi conducerii instituţiei. „Este exclusă situaţia ca în perioada în care inculpatul Vişinescu Alexandru a comis faptele să nu se fi aflat în relaţie de prepuşenie cu DGPCM, căreia trebuiau să îi raporteze toate evenimentele petrecute în locurile de deţinere pe care le conduceau”, Curtea Supremă.

Pe de altă parte, DGPCM avea personalitate distinctă, dar făcea parte din structura MAI şi funcţiona în subordinea acestuia. Magistraţii arată că în prezent Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) este succesoarea DGPCM, „dobândind o dată cu preluarea întregului patrimoniu (activ şi pasiv), nu doar drepturile, ci şi obligaţiile sale faţă de terţi, inclusive cele decurgând din săvârşirea de către organelle sale, a unor fapte ilicite pentru care aceasa era ţinută, conform legii, să răspundă din punct de vedere civil”, mai arată magistraţii.

Supravegheat de MAI

Curtea Supremă mai arată că activitatea lui Vişinescu în legătură cu deţinuţii politici aflaţi în paza sa, „s-a realizat sub comanda şi supravegherea exercitate în mod direct de către Ministerul Afacerilor Interne”. Aceste aspect rezultă din documentele din proces.

„Aşadar, Înalta Curte conchide că inculpatul Vişinescu Alexandru a acţionat în calitate de prepus nu doar al DGPCM, faţă de care era subordonat în mod direct, ci şi al MAI, îndeplinind sarcini trasate de această instituţie care a deţinut şi şi-a exercitat, în mod efectiv, autoritatea de comandă şi supraveghere a sa”, mai arată judecătorii.

Potrivit dispoziţiilor legii, Statul va executa obligaţia stabilită în sarcina sa prin Ministerul Finanţelor Publice. „Statul nu se poate prevala de dispoziţiile (...) potrivit cărora el nu răspunde civil pentru obligaţiile, decurgând inclusiv din fapte ilicite, ale organelor sale şi ale celorlalte instituţii de stat, dacă acestea sunt ele însele persoane juridice (cazul, deja analizat, al DGPCM şi, respectiv, al MAI), întrucât obligaţia civilă, reţinută de Curte, în considerarea argumentelor anterior expuse, este una proprie Statului, bazată pe crearea de către acesta a fundamentului politic al situaţiei premisă a infracţiunii săvârşită de inculpat”.

Curtea Supremă: Probele dovedesc vinovăţia

Magistraţii au explicat pe larg în sentinţă şi despre vinovăţia lui Vişinescu. „Înalta Curte constată că probele dosarului dovedesc în mod indubitabil concluzia la care a ajuns judecătorul cauzei, respective că faptele inculpatului Vişinescu Alexandru au avut, drept situaţia premisă, o stare de adversitate, în care acesta s-a plasat conform voinţei şi prin manifestări neechivoce proprii, în raport cu întreaga colectivitate a acelor deţinuţi, consideraţi, potrivit ideologiei impuse la nivel statal, chiar prin dispoziţii cu character constituţional, «duşmani» ai «regimului de democraţie populară» pe care ela  fost desemnat să îl reprezeinte în «lupta» cu aceştia, pentru a asigura reprimarea lor”, a motivat Curtea Supremă.

Magistraţii arată că probele din dosar dovedesc „indiscutabil” că aceste fapte de care este acuzat Vişinescu s-au concretizat în: „tratamente neomenoase (inumane şi degradante), aplicate cu regularitate şi în mod sistematic, timp de ani, deţinuţilor respectivi, cărora le-au fost cauzate suferinţe fizice şi tulburări pshice puternice (prin înfometare permanentă, privare de asistenţă medicală sau acordarea ei în condiţii improprii realizării unui tratament corespunzător bolilor de care sufereau, ţinere în frig pe timp de iarnă şi, respectiv, în condiţii mizere de cazare şi echipament pe toată perioada încarcerării), tortură fizică şi psihică (prin bătăi repetate, sancţiuni disciplinare numeroase şi severe, disproporţionate faţă de abaterile invocate şi, mai ales, chinuitoare în condiţiile concrete de executare, «pedepse» inventate, dureroase şi umilitoare, aplicate inclusiv deţinuţilor grav bolnavi şi paralizaţi, împiedicarea permanentă, cu scop de distrugere mintală şi alienare socială, a oricărui tip de contact uman şi privarea, în acelaşi scop, de orice formă de activitate) şi exterminare (prin ucidere sau împingere la sinucidere, precedate de suferinţe de durată, intense şi chinuitoare, a şase dintre acei deţinuţi)”.

Coposu: „Făceau experienţe pe «cobaii politici»”

Magistraţii amintesc cele mai importantate pasaje din lucrările unor foşti deţinuţi politici. Astfel, este amintit avocatul Victor Anca, lider PNŢ,  care caracteriza regimul de la Râmnicu Sărat ca fiind „de o sălbăticie pe care mintea unui om sănătos nu putea crede că a fost posibilă. Acesta a fost rodul omului-animal, produs al regimului totalitar”.

În motivare sunt amintite mărturiile lui Ion –Ovidiu Borcea- unul dintre iniţiatorii mişcării anticomuniste "Muntenia", Augustin Vişa- fruntaş al Tineretului PNŢ, preotul iezuit Mihao Godo, generalul Ion Eremia, sau al lui Valentin Cristea, ultimul deţinut politic în viaţă care a fost în penitenciarul Râmnicu-Sărat.

Corneliu Coposu, lider PNŢ, fost secretar al lui Iuliu Maniu: „Pe harta românească a locurilor de martiraj, cred că Râmnicu Sărat se situează pe primul loc. Eu, care am cunoscut toate puşcăriile regimului comunist, pot să pun mâna pe inimă că închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost cea mai dură. 32 de deţinuţi, din care nu au scăpat decât 5, erau supravegheaţi de 60-70 de gardieni şi câteva sute de ofiţeri de miliţie şi securitate, care făceau experienţe pe «cobaii politici». Râmnicu Sărat a depăşit prin duritate toate vestitele închisori: Zarea de la Gherla, Zarea de la Aiud, închisoarea tereziană de la Suceava. Râmnicu Sărat a fost cel mai oribil loc de detenţiune pe care l-au inventat comuniştii. Mai ales, prin metodele aplicate, de o barbarie absolut incredibilă”.

Cele 7 metode de anihilare a deţinuţilor

Curtea Surpemă a a arătat că în mod corect judecătorul cauzei de la Curtea de Apel Bucureşti a identificat caracteristicile definitorii ale regimului aplicat deţinuţilor politici în penitenciarul Râmnicu- Sărat de către Vişinescu:

• Izolarea completă şi permanentă- ca formă de tortură psihică;
• Tratamente inumane şi degradante aplicate în celule- prin impunerea unui aşa-zis „program de cameră” cu efecte devastatoare asupra stării fizice şi psihice a deţinuţilor politici, lipsa încălzirii, condiţii mizere de cazare şi nerespectarea normelor de echipament;
• Înfometarea permanentă- prin nerespectarea normelor de hrană prevăzute în instrucţiuni;
• Lipsa aistenţei medicale sau acordarea ei în condiţii improprii;
• Aplicarea discreţionară de pedepse disciplinare severe- ce prin conţinutul, durata şi repetarea lor, au devenit acte de tortură fizică şi psihică- disproporţionate faţă de abaterile invocate, cărora li s-au adăugat „pedepse” inventate, cu acelaşi scop, al torturării deţinuţilor politici;
• Utilizarea bătăii- ca mijloc de menţinere a disciplinei, dar şi ca instrument de anchetă, în ambele cazuri transfomată în act de tortură fizică;
• Folosirea deliberată şi conjugată a acestor mijloace în vederea exterminării fizice a deţinuţilor politici.

Magistraţi: „Faptele sunt imprescriptibile”

Curtea Supremă arată că faptele lui Vişinescu, „aşa cum sunt dovedite prin probele administrate şi necontestate de către inculpate, sunt imprescriptibile”. Magistraţii au adus ca argument Codul Penal din 1936, când astfel de fapte au fost declarate imprescriptibile, iar în Codul Penal din 1968, infracţiunile contra păcii şi omenii au fost declarate imprescriptibile.

„De la data epuizării faptelor ce fac obiectul judecăţii şi până la înlăturarea regimului communist la sfârşitul lunii decembrie a anului 1989, organelle de urmărire penală au fost împiedicate să dispună începerea urmării penale cu privire la acele fapte şi participanţi la comiterea lor, din cauza unor împrejurări invincivile, atitudinea pasivă fiindu-le impusă din exterior, de structure ale statului aparţinând puterii executive, conduse de membrii de frunte al Partidului Comunist Român, care le controlau în mod absolute şi decideau în locul lor, ce fapte şi ce persoane să nu fie urmărite”, Curtea Supremă.

Magistraţii au amintit propunerea primului ministru Ion Gheorghe Maurer, în urma unei anchete efectuate de o comisie a PCR în 1968, de a nu se dispune punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a celor vinovaţi de stabilirea unui regim penitenciar de exterminare (Ion Gheorghe Maurer: ,,Soluţia cea mai bună este să lăsăm lucrurile să se îndrepte spre prescripţie din punct de vedere juridic, dar să nu luăm o hotărâre, să spunem să nu fie trimis în judecată şi împotriva omului să se ia hotărâri politice. Mai sunt câteva luni până la prescripţie”).

Cum s-a motivat prescripţia specială

Francisca Vasile, cel de-al treilea judecător al cauzei, care s-a pronunţat pentru încetarea procesului penal deschis lui Alexandru Vişinescu, a arătat că faptele de care acesta este acuzat s-au prescris. “Justiţia se înfăpătuieşte în baza legii, indiferent de fapte sau de făptuitori”, arată Francisca Vasile.

Magistratul arată că în 1963 infracţiunea de genocid a avut un caracter prescriptibil. Legea care ar fi stabilit caracterul de imprescribilitate  al faptelor ar fi intrat în vigoare şase ani mai târziu şi nu putea retroactiva. “Termenul de prescripţie de 22 ani şi 6 luni a curs de la 1 ianuarie 1990 şi s-a împlinit în iulie 2012, cu peste un an înaintea sesizării organului judiciar de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (1 august 2013 – n.r.). Lipsa de reacţie a autorităţilor a determinat împlinirea termenului de prescripţie cu consecinţa înlăturării răspunderii penale”, mai arată judecătoarea.

Magistratul a prezentat pe larg cum au evoluat legile penale în ultimul secol, şi cum au fost influenţate de decizia Curţii Constituţionale, privind aplicabilitatea dispoziţiilor mai favorabile. “Este dificil a justifica cum poate fi mai favorabilă legea penală actuală care presupune angajarea răspunderii penale şi aplicarea unei pedepse, în comparaţie cu soluţia încetării procesului penal, ca urmare a intervenţiei prescripţiei speciale. Fără a contesta gravitatea extremă a faptelor şi probele temeinice în susţinerea acestor acuzaţii, legea penală mai favorabilă aplicabilă dictează obligatoriu şi indubitabil soluţia de încetare a procesului penal”.