Sute de profesori din România cer păstrarea Olimpiadei de Lectură: „E oaza celor care citesc şi gândesc cu mintea lor şi nu înghit informaţii livrate de alţii“

Profesorii s-au mobilizat pe facebook, ajungând la aproape 1.000 de semnături

Vestea că OLAV (Olimpiada Lectura ca Abilitate de Viaţă) nu se va mai organiza pentru liceu a stârnit un val de reacţii în România. Aproape 1.000 de profesori, dar şi absolvenţi de liceu, au semnat în trei zile o petiţie pentru a se reveni asupra deciziei.

OLAV a fost olimpiada care în câţiva ani a adunat competitori din toată ţara, liceeni pasionaţi de lectură, indiferent că studiază la Filologie, Mate-info, Tehnologic etc. Structura concursului, posibilitatea de a se întâlni, la faza naţională, cu scriitori talentaţi şi oameni de cultură pe care în nicio altă împrejurare nu i-ar fi putut întâlni la această vârstă în carne şi oase, liste de lectură care nu urmăresc plictisitoarea programă, dar nu numai, îi fac pe participanţi şi pe cei care sperau să ajungă într-o zi la faza naţională şi chiar la cea internaţională să lupte pentru ca acest concurs devenit olimpiadă să nu dispară.

Iniţiatoarea lui, profesoara Monica Halaszi, din Bistriţa, a făcut tristul anunţ, iar de aici s-a procedat la lansarea unei petitii on-line prin care se speră ca la Minsiterul Educaţiei să se revină asupra deciziei:

„Orice poveste (frumoasă sau nu) are un sfârşit. Aşa a fost şi povestea LAV/OLAV-ului. Născut în anul şcolar 2012-2013, din dorinţa de a oferi elevilor din România un concurs „altfel”, mai proaspăt şi mai jucăuş, LAV/OLAV a fost foarte bine primit atunci, atât de copii, cât şi de profesorii lor. A fost o competiţie iubită şi aşteptată. Până azi. Aşa cum anticipam în primăvară, LAV/OLAV-ul a fost desfiinţat. În fine, a rămas ceva din amintirea lui, dar nu mai este o competiţie independentă. E parte a OLLR (n.r. – Olimpiada de Limba şi Literatura Română), iar dacă la gimnaziu s-a păstrat structura subiectului, la liceu, din păcate, s-a preferat renunţarea la structura consacrată“, a postat pe Facebook, în urmă cu puţine zile, prof. Monica Halaszi, cea care a determinat transformarea concursului national într-o olimpiadă.

Spre deosebire de clasica Olimpiadă de Limba şi Literatura Română, cea de Lectură îi încuraja pe elevi să citească foarte mult, să aibă idei, să-şi găsească şi curajul să le dezbată, dezbaterea fiind, de altfel, o probă în concurs, de aici şi dezamăgirea. Prof. Halaszi îşi încheie, de altfel, mesajul astfel: „Rămas bun, OLAV, rămas bun, dragi elevi, foşti elevi şi profesori! Poate că, în/sub alte vremuri, ne vom reîntâlni şi vom trăi din nou entuziasmul olavian. Poate va veni vremea învierii. Ca în „Povestea lui Harap Alb”. Fata împăratului abia aşteaptă“, a scris prof. Monica Halaszi.

Toţi cei care de-a lungul anilor au fost implicaţi în acest concurs refuză să accepte renunţarea la această olimpiadă, adunând în nici patru zile aproape 1.000 de semnături cu petiţia on-line iniţiată, pe care au numit-o  SALVĂM OLAV-UL!  

„Reuşea să depăşească cu mult programa şcolara ternă şi neactualizată“

Lansată joi, 20 septembrie 2018, până duminică la prânz petiţia on-line „Salvăm OLAV-ul!“ a adunat aproape 950 de semnături, din toată ţara, cei mai mulţi semnatari fiind profesori, absolvenţi de liceu care au avut şansa să participle la acest concurs, dar şi liceeni care aveau în plan participarea. O parte au lăsat şi comentarii, sugestive pentru spiritul acestei olimpiade.

„OLAV este adevărata olimpiadă a celor care citesc şi înţeleg ceea ce citesc!“, a scris prof. Cristina Goanţă, „OLAV e oaza celor care citesc şi gândesc cu mintea lor, nu înghit informaţii livrate de alţii“, a definit concursul şi Laura Ierulescu, „Semnez pentru că nu vreau să se piardă un concurs care reuşea să depăşească cu mult programa şcolară ternă şi neactualizată, pentru că era o adevărată provocare să combini cunoştinţe multidisciplinare şi pentru că cititul devenea o adevărată căutare de indicii, o pasiune cultivată şi recunoscută la nivel oficial de o competiţie şcolară. De ar disparea acest concurs, viaţa oricărui pasionat de lectură (si nu numai) ar avea multe de pierdut, iar lumea noastră e într-o decădere continuă pentru a o grăbi si mai mult cu o astfel de mişcare.“, a scris Teodora Lovin, „ OLAV este olimpiada care sparge canoane şi propune un alt fel de a fi“, a notat prof. Irina Perianu, „în contextul în care 42% din populaţia ţării este analfabetă funcţional, iar elevii consideră, într-o îngrijorătoare proporţie, că a citi este o corvoadă, eliminarea unei olimpiade care valorifică lectura inteligentă (inclusiv prin textul multimodal) creează un precedent periculos. Cu ce era inferior OLAV unei alte olimpiade? (există inclusiv etapă internaţională!) Atunci, celelate olimpiade (ori însuşi acest concept) cât mai au de trăit? Lectura este fundamentul învăţării, al competenţei „a învăţa să înveţi”; cartea este fundamentul informării, al cunoaşterii, al descoperirii. Preţuiţi-i pe cei ce le citesc!“, a scris Andrei Marin.

Cum descrie un fost elev experinţa OLAV-ului

Un fost elev, premiat al acestei competiţii, a descris poate cel mai complet ce a reuşit să aducă olimpiada proaspăt desfiinţată în viaţa liceenilor pasionaţi de citit: „OLAV-ul trage să moară. De anul ăsta, concursul - cel puţin în versiunea de liceu (adică acolo unde conta) - nu va mai fi. Am mers la naţionala OLAV-ului în ultimii mei doi ani de şcoală, iar sentimentul că era altceva n-a lipsit nicio clipă.

Sentimentul că nu conta cât de mult ai memorat pe nemestecate, ci cât reuşeşti să decodifici. Sentimentul rarisim că petarde ca “entitate supremă”, “propensiune către absolut” şi altele de felul ăsta, replicate prosteşte la scară industrială prin şcoli, nu-şi au locul acolo. Sigur, să fi auzit de un Peirce, un Barthes, un Jakobson nu strica - dar perspicacitatea şi viteza de reacţie, în momentul acela, erau mai importante.

Asta nu înseamnă că OLAV se trăgea dintr-un impuls anti-intelectualist. Ce alt concurs şcolar propunea, în locul discursurilor de deschidere sforăitoare, vizionarea unor scurtmetraje româneşti (“Colivia” lui Adrian Sitaru şi “Spiderman, Superman sau Batman”, de Tudor Giurgiu) şi dezbaterea pe marginea lor? Sau o întâlnire inaugurală moderată de Dan Coman şi Marin Mălaicu-Hondrari? Sau subiecte bazate pe eseul despre meme al lui Isaac Ionescu, pe texte care discută filmele anului 2014, pe harta metroului atenian? Ieşim din liceu fără să fi auzit de vreun film românesc contemporan sau de vreun poet care să-i succeadă lui Nichita, însă în paralel OLAV organiza întâlniri cu Ion Mureşan, Ştefan Manasia, Ştefan Baghiu (încă îmi amintesc de exemplarul din minunatul “Spre Sud, la Lăceni”), adică oameni la care noi-participanţii, noi-devoratorii-de-poezie ne uitam buimăciţi şi plini de admiraţie. Tot acolo, la naţională, am primit semne de carte cu versuri din t. s. khasis (sau era Constantin Acosmei? Iuliana, tu ştii mai bine). Adică lucruri care, în galeria pietrificată şi boring a concursurilor noastre şcolare, nu se mai întâmplau nicăieri. Şi pe bună dreptate: din echipă făceau parte alt fel de oameni, ca Horia Corcheş sau Mihaela Ursa (citiţi scrierile lor în Cultura, Dilema veche sau chiar iocan, de nu mă credeţi).

Deja că urăsc să scriu despre OLAV-ul meu la trecut, dar să scriu despre OLAV în general la trecut e mult mai rău. Semnaţi şi voi petiţia asta, poate măcar aşa OLAV (adică probabil singurul concurs intuitiv, inteligent şi fun din şcoala noastră) nu se va pierde“, a scris pe Facebook Victor Moruzov.