Povestea celui mai bun jandarm din Olt. Cea mai grea misiune a salvatorului sinistraţilor a fost când puhoaiele au năvălit cu sălbăticie şi peste el
0
Unul dintre jandarmii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt a primit cea mai înaltă recompensă la nivel judeţean - distincţia “Jandarmul de Onoare” al anului 2014 - după ce a dat dovadă de o stăpânire de sine demnă de urmat în timpul unei misiuni de salvare a unor sinistraţi din calea puhoaielor. Jandarmul a fost pus în situaţia deloc de invidiat de a fi ajuns el însuşi victimă a apelor revărsate. Din fericire, totul s-a terminat cu bine.
Octavian Popescu are 41 de ani şi are gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Olt, unde lucrează de 21 de ani. La finele anului trecut, cu ocazia prezentării bilanţului activităţii instituţiei, el a fost distins cu cea mai înaltă recompensă din sistem la nivel judeţean - titlul de “Jandarmul de Onoare” al anului 2014. Acest lucru a avut loc după ce jandarmul şi-a pus în pericol viaţa în timpul inundaţiilor din vara anului trecut, când a fost la un pas de a-şi pierde viaţa în timpul unei misiuni de salvare a mai multor săteni din comuna Sârbii Măgura. Din fericire, totul s-a terminat cu bine: sătenii autohtoni au fost salvaţi, la fel cum a fost şi jandarmul menţionat.
Acum, la mai bine de o jumătate de an de la momentele critice care l-au pus la încercare mai mult ca niciodată, cpt. Octavian Popescu spune că nu va uita niciodată situaţia care l-a pus faţă-n faţă cu moartea. Amintirile sunt la fel de proaspete ca-n ziua când s-a petrecut totul.
“O să ţin minte cât voi trăi acea zi: era 29 iulie. Noi primisem misiunea să mergem în comuna Sârbii Măgura, unde trebuia să mergem în satul Vităneşti şi să ajutăm la evacuarea eventualilor sinistraţi. Eu eram într-o patrulă alături de trei colegi subofiţeri, cu un autoturism Logan de intervenţie. La momentul când am ajuns noi la faţa locului, adică după-amiaza, nu erau probleme, pârâul Vedea ce străbate satul nu reprezenta un pericol şi avea debitul său normal, spune Octavian Popescu
”După ce am vorbit cu primarul am luat decizia ca, pentru orice eventualitate, să evacuăm o serie de familii care se aflau într-o zonă inundabilă, mai ales că primisem informaţii potrivit cărora se anunţa o creştere a cotelor pârâului. După ce am terminat această etapă, am primit un telefon cum că apa crescuse foarte mult şi viitura urma să ajungă şi în zona noastră. Atunci a trebuit să lărgim aria de acţiune şi să evacuăm mai multe familii. Ne-a luat ceva timp pentru că sătenii au fost destul de refractari faţă de evacuare, dar au înţeles, într-un final, că totul era spre binele lor. Începuse deja să se însereze, trecuse de ora 20.00, când ni s-a transmis că rămăsese o familie de bătrâni izolată undeva la marginea satului, într-o zonă ce ameninţa să fie inundată. I-am căutat pe oameni şi i-am găsit: bărbatul era nevăzător şi se afla în curte, cu apa până aproape de genunchi, încerca să ajungă la o anexă aflată pe un teren mai înalt ghidat fiind de soţie. Aici am întâmpinat iarăşi probleme deoarece bătrânul nu vroia în ruptul capului să fie evacuat, foarte greu am reuşit să-l convingem că era în pericol şi că apa era în creştere. După vreo jumătate de oră de <parlamentări> l-am convins să meargă cu noi şi i-am scos de acolo pe amândoi, transportându-i ulterior la un vecin aflat într-o zonă sigură. Când credeam că am terminat, a început adevăratul calvar”, îşi aminteşte cpt. Octavian Popescu.
“Am strigat, dar nu era nimeni în zonă, era numai apă peste tot şi o linişte de mormânt”
După ce au asigurat protecţia celor doi bătrâni, echipajul de jandarmi în frunte cu “şeful” lor şi-a stabilit să revină la primărie pentru a afla unde mai pot ajuta. Doar că nu au apucat să meargă prea mult deoarece s-au văzut nevoiţi să se întoarcă din drum pentru a găsi o altă rută, apele crescând vizibil între timp, iar drumul din faţă era şi el acoperit integral de apă. Din păcate, şi din spatele autoturismului apa avansa ameninţător, astfel că, în curând, cei patru jandarmi s-au văzut în situaţia de a fi izolaţi, înconjuraţi de ape.
“Apa ajunsese la o înălţime de aproape 40 cm., nu mai puteam să folosim maşina. Eram singuri în acea zonă a satului, pe drum, iar apa creştea constant. Se întunecase, deja nu doar că se vedea că apa creştea mereu, dar se auzea şi vuietul apei cum se mărea ca intensitate. Practic, totul s-a întâmplat foarte rapid: viitura parcă a venit deodată şi cu o presiune extraordinară. Eram total izolaţi, comunicaţiile căzuseră şi ele – nu aveam pe cine anunţa despre situaţia noastră. Maşina şi şoferul i-am lăsat pe loc, nu mai puteau înainta, un subofiţer l-am trimis înainte prin apă să ajungă până la pod poate-poate urma să treacă vreun utilaj să vină să ne scoată şi pe noi. Eu şi cu celălalt subofiţer am plecat în partea opusă pe drum, tot în speranţa că ne vom întâlni cu vreun tractor sau alt autovehicul greu ca să scoatem maşina. La un moment dat, cum mergeam noi doi pe marginea drumului prin întuneric – apa fiind până la brâu, eu am călcat greşit şi m-am trezit în şanţ, cu apa până la piept. Colegul meu, care era în spatele meu, s-a oprit ca să nu ajungă în situaţia mea. Din acel moment eu am fost într-o luptă contra timpului”, spune jandarmul.
Cpt. Octavian Popescu a fost luat pe sus de apele revărsate. Ştiind să înoate, acesta a încercat să se menţină la suprafaţa apei, dar, din cauza curenţilor şi a debitul rapid şi în creştere al apei, acest lucru era aproape imposibil. Abia cu greu a reuşit să se agaţe de crengile unei sălcii.
“Mi-am dat seama că, deşi ştiam să înot, aceasta nu avea să mă ajute prea mult în situaţia în care mă aflam. Am fost luat de puhoaie şi <<târât>> de colo-colo, într-un final reuşind să mă agăţ de crengile unei sălcii. Nu mă puteam opune apei, viitura era foarte puternică, nici nu mai atingeam pământul. Atunci mi-am spus că singura mea şansă era să încerc să rămân cât mai mult timp agăţat de acele crengi. Cât am stat în mijlocul apelor am pierdut noţiunea timpului, nu mă mai gândeam la aşa ceva, încercam doar să rămân în viaţă suficient de mult în speranţa că voi fi auzit de cineva şi voi fi salvat. Cred că am stat cel puţin o jumătate de oră în apă, singur, încercând să rezist cât mai mult şi aşteptând ajutor. Între timp m-am lăsat dus de ape până la alte sălcii din zonă până ce am găsit una unde mi-am proptit picioarele între două crengi astfel încât să nu fiu iarăşi luat de ape. Am strigat, dar nu era nimeni în zonă, era numai apă peste tot şi o linişte de mormânt. Într-un final i-am auzit pe colegii mei care, aveam să aflu mai târziu, au fost ajutaţi de un localnic ce cunoştea zona ca să ajungă la mine: a trebuit să ocolească foarte mult până să ajungă într-o poziţie mai apropiată de unde să îmi poată arunca o frânghie; după mai multe încercări am reuşit să mă prind de ea şi, astfel, am fost tras din mijlocul puhoaielor”, îşi aminteşte cpt. Octavian Popescu, care precizează că totul s-a petrecut în jurul orelor 22.00-23.00.
“Am încercat să îmi păstrez cumpătul”
Jandarmul este convins acum că ceea ce l-a salvat a fost faptul că nu şi-a pierdut calmul şi că a ales să nu se gândească cât de aproape de moarte se afla în acele momente.
“Mult timp de atunci încolo m-am gândit la ce s-a întâmplat atunci şi la pericolul în care m-am aflat. Acum sunt sigur că am fost salvat de faptul că am încercat să îmi păstrez cumpătul şi să fiu cât mai optimist, adică să nu mă gândesc că sunt în pericol de moarte, ci la cum să fac să rezist cât mai mult până ce voi fi găsit şi ajutat de cineva. În plus, nu mi-a fost frică de apă, aceasta iarăşi cred că m-a ajutat mult”, mai spune jandarmul oltean.
Octavian Popescu afirmă că a fost surprins, la finele anului trecut, să afle că va fi distins cu cea mai înaltă recompensă din sistem la nivel judeţean, respectiv titlul “Jandarmul de onoare al anului”, şi spune că pericolul este parte integrantă din activitatea cotidiană a jandarmilor. Episodul critic prin care a trecut i-a lăsat lui Octavian Popescu şi un sentiment de satisfacţie deoarece totul s-a petrecut la finalul misiunii în care a reuşit să îi salveze mai întâi pe săteni din calea apelor.
“Deşi am trecut printr-o situaţie pe care nu o doresc nimănui, totuşi, sunt mulţumit şi uşurat de faptul că totul s-a întâmplat la finalul misiunii pe care eu şi colegii mei am avut-o: evacuarea oamenilor din zonă. M-am gândit de multe ori de atunci încoace, inclusiv în timp ce mă aflam cu apa până la gât, la ce s-ar fi întâmplat cu sătenii pe care îi evacuasem dacă nu apucam să fac acest lucru înainte de creşterea apelor. Acest sentiment, că am putut să-i ajut pe cei oameni înainte să vină prăpădul, mi-a dat o putere extraordinară şi m-a ajutat să trec mai uşor peste acele momente”, afirmă cpt. Octavian Popescu.
Vă mai recomandăm:
Salvatori salvaţi de la înec în comuna Sârbii Măgura
Jandarmii olteni şi-au făcut bilanţul pe 2014: au adus la buget peste şase miliarde ROL din amenzi
Se încarcă comentariile...
