INTERVIU Alen Stegaru, medic primar radiolog: „Pacientul român nu ştie să spună: «Eu am plătit, e obligaţia ta să-mi asiguri investigaţii toată luna!»“
0
Medicul Alen Stegaru, din Slatina, consideră că pacientul român este neglijent cu propria sănătate – ajunge prea târziu la medic şi, în plus, nu ştie să-şi ceară drepturile pentru a beneficia de investigaţiile medicale costisitoare atunci când are nevoie.
Medic primar radiolog, cu un doctorat în histologie, Alen Stegaru (44 de ani) a ales cariera în domeniul sanitar încă din liceu. A urmat Liceul Sanitar din Vâlcea, apoi Facultatea de Medicină în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Craiova, însă spune că, de-a lungul anilor, cele mai valoroase cunoştinţe le-a dobândit din interacţiunea cu oamenii – fie ei profesori sau pacienţi. De curând, a încheiat un proiect derulat de Clubul Rotary, în cadrul căruia aproape 300 de femei din mediul rural au fost testate imagistic, acestea beneficiind de mamografii gratuite. Spune că şi-ar dori ca pacientului român să-i pese mai mult de sănătatea sa şi să nu asiste pasiv la ce i se întâmplă. „Bani sunt, să-i folosim unde trebuie“, spune medicul care în prezent conduce secţia de Radiologie şi imagistică a Spitalului Municipal Caracal, după o lungă perioadă petrecută în Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
„Weekend Adevărul“: Tocmai aţi încheiat un proiect care mizează pe prevenţie: testarea mamografică a 300 de femei în scopul depistării eventualelor formaţiuni suspecte la nivelul sânilor. Cât de frecvent se preocupă pacientul român de prevenţie?
Dr. Alen Stegaru: În ultima perioadă, de când au fost deschise graniţele, cei din afară sunt mai bine informaţi şi de multe ori vin şi cer lucruri preventiv, ceea ce este un lucru bun. Ce n-am reuşit noi să facem prin campanii de informare fac ei, pentru că au văzut cum se întâmplă în afară.
Ce gen de investigaţii vă solicită cel mai adesea?
Eu lucrez în radiologie, pe partea de iradiologie – CT, ecografie, radiologia clasică, investigaţiile sunt variate.
De la ce realitate pornim când vorbim de cancerul de sân?
Pentru o femeie peste vârsta de 40 de ani este indicată măcar o mamografie la doi ani, unii o recomandă la un an. Gradul scăzut de informare face ca femeile din România să aibă o deschidere mai redusă faţă de investigarea sânului, de aceea, conform statisticilor, 90% din cancerele la sân din România sunt descoperite în faze avansate, când este dificil de intervenit. Proporţia, în ţările civilizate, este undeva la 10%, diferenţa este foarte-foarte mare şi părerea mea este că de vină este gradul de informare, de multe ori nu condiţiile economice sunt cele primordiale. Problema sânului la femei este dificilă. Nu contează doar aspectul fizic, e vorba şi de un aspect moral aici. A-i spune unei femei că trebuie să-şi piardă sânul este extrem de complicat.
UTILITATEA MAMOGRAFIEI DIGITALE
Există controverse în ceea ce priveşte mamografia, sunt voci care spun că n-ar fi de mare utilitate.
Nu-i adevărat! Mamografiile îşi dovedesc utilitatea în detectarea microcalcificărilor, e un termen specific, lucru care nu poate fi vizualizat prin alte metode de investigare. Acum există mamografia digitală care reduce şi doza de iradiere şi-i oferă clinicianului, operatorului posibilitatea de a procesa imaginea şi de a elimina, cumva, „zgomotul de fond“. Problema mamografiei clasice este la femeile tinere, unde ţesutul glandular este bogat şi acesta poate cumva masca eventuale leziuni subiacente. Totuşi, pentru microcalcificări, mamografia rămâne regina.
Prezenţa microcalcificărilor înseamnă cancer de sân?
De multe ori, microcalcificările acestea înseamnă cancer de sân. Oricum, o persoană la care sunt indicate mircocalcificări grupate va intra într-un program de monitorizare, şi dacă numărul acestora creşte, automat se indică puncţia biopsică, sau RMN-ul, care este o investigaţie superioară mamografiei, dar extrem de scumpă, iar aparatura, inaccesibilă. Să nu uităm că în ţări dezvoltate, mamografia este folosită la fel, nu este o metodă depăşită.
CÂND E NECESARĂ SONOELASTOGRAFIA
Şi sonoelastografia?
Sonoelastografia este o metodă de investigare care foloseşte tot sunetul, dar, cumva, detectează diferenţe în elasticitatea ţesutului tumoral comparativ cu ţesutul normal.
Şi această investigaţie vine după mamografie?
Depinde. Primul pas este să ştim că avem o problemă la sân, după care, în funcţie de vârstă, se indică fie mamografie, după 40 de ani, fie ecografie, sub această vârstă. După ce am identificat o formaţiune, trebuie să ştim cam despre ce este vorba. Sub 40 de ani, mamografia nu ne ajută foarte mult, decât în rare cazuri. O indicăm, dar nu este suficientă. Şi atunci folosim sonolaestografia, care detectează această duritate a ţesutului. Ţesutul neoplazic este un ţesut dur.
E la îndemână?
Sunt aparate ecograf dotate cu opţiunea aceasta, este o upgradare a performanţelor acestor aparate.
În ce procent descoperiţi întâmplător cancere?
Mult, foarte mult. După o anumită vârstă, incidenţa cancerului e mare. La o persoană în vârstă întotdeauna te gândeşti ca primă patologie la aşa ceva. Încerci să excluzi existenţa unui cancer şi abia apoi te gândeşti la altele.
Dar oamenii de ce ajung la medicul radiolog, îi doare, o fac preventiv?
Sunt categorii diferite de pacienţi. Unii aud, spre exemplu, la vecini că au o anumită problemă şi vin şi se investighează pe tema asta. Alţii ajung cu dureri, cu diferite manifestări, de obicei durerea îi aduce. Alţii, în schimb, tolerează foarte mult durerea şi aceştia sunt şi cei pe care îi găsim în faze mai avansate atunci când vorbim de implicaţii de genul acesta, de neoplasme, adică de cancere.
Aţi observat o creştere a numărului cazurilor de cancer în ultimii ani? Cifrele aşa spun.
E o problemă. Până acum ceva vreme, şi metodele de investigare erau reduse. Automat, nu identificam foarte mult. Omul murea, dar nu prea ştiam de ce. În ultima vreme, este un salt fantastic şi în imagistică, şi în alte ramuri ale medicinei. Automat, posibilitatea de detectare şi de identificare a unui cancer este mult mai mare, şi de aici şi incidenţa. Probabil că din cauza poluării este şi o creştere, însă cel puţin la noi, în România, creşterea în statistici are legătură şi cu faptul că acum le detectăm mai bine. Să ne gândim că, spre exemplu, până acum 15 ani, nu exista un tomograf în Slatina.
Dar despre o scădere a vârstei apariţiei anumitor tipuri de cancer care înainte erau apanajul vârstnicului putem vorbi?
De ceva vreme, depistăm în stadii mai incipiente anumite tipuri de cancer care până acum erau probleme ale vârstnicului. La femeile mult mai tinere, la 30 de ani, chiar şi mai devreme, găsim cancer de sân. Am paciente sub 30 de ani, diagnosticate, operate, după curele de chimio, din fericire supravieţuitoare.
Cât de tardiv ajung pacienţii la medic?
Cel puţin la noi, destul de tardiv. Cred că am putea să facem mai mult. Avem infrastructura de a descoperi cancerele mai repede, aparatura există, dar personalul e deficitar. Şi, de multe ori, încărcat cu alte lucruri. De-aia consider că banii din sistem trebuie folosiţi altfel. În momentul ăsta, stai la cozi interminabile să te programezi să te vadă medicul peste şase luni. Medicii sunt limitaţi o dată de suma de bani decontată de CJAS şi mai sunt limitaţi şi de agresiunea patologiei. Sunt multe persoane, există multă încărcare pe medic.
Câte persoane investigaţi pe zi?
30-40 de oameni, depinde, n-am făcut o statistică.
Şi pentru a putea să faceţi totul pe îndelete de cât timp aţi avea nevoie?
Dacă vorbim de tomografii, e groaznic de mult, dacă vorbim de radiografii, e nevoie de mai puţin timp, de ecografii, la mijloc. 30-40 de pacienţi pe zi e mult.
În urma constatărilor de la cabinet, în ce tip de cancer consideraţi că s-ar impune programe de screening?
Indiscutabil, în cancerul de col, mamar, de prostată şi în cel digestiv, dar nu sunt eu cel care să hotărască. Însă aşa aş vedea lucrurile. Şi, indiscutabil, pulmonar, cam astea sunt cele mai frecvente. Endoscopia, care este o metodă facilă şi minim invazivă şi radiografia gastrică, radioscopia, sunt posibile, ca investigaţii.
PARADOXUL ROMÂNESC
Ce investigaţii consideraţi că este neapărat necesar să facă pacientul într-un an?
O radiografie pulmonară, o ecografie abdominală, care este fără costuri mari... Şi mai departe, depinde de fiecare, depinde de mediul în care lucrează şi trăieşte. Un pacient care consumă alcool, multe grăsimi, automat ne duce către sfera digestivă. La un pacient supus constant stresului, te poţi gândi la o patologie vasculară cerebrală. Asta e mai mult treaba medicului de familie. Însă o radiografie pulmonară şi o ecografie abdominală sunt ca şi o hemoleucogramă, necesare şi fără costuri mari.
Nu sunt medicii mai sus acolo, câteodată sunt medicii noştri plecaţi acolo. Dar pacienţii ştiu ce vor, ştiu ce cer, comparativ cu pacientul nostru, care nu ştie să ceară, nu este conştient de faptul că el plăteşte acele asigurări de sănătate. Dacă intră în spital, vede mizerie, vede ce vede şi nu este conştient, nu cere – dă-mi lucrurile astea, pentru că eu ţi-am plătit. Se mulţumeşte cu explicaţii de genul „Nu avem fonduri“,
Alen Stegaru, medic primar radiolog
Cum vă explicaţi acest paradox: astăzi, deşi posibilităţile de investigare sunt, cum spuneaţi, net superioare, pacienţii ajung în stadii de boală atât de avansate, încât cu greu mai pot fi ajutaţi?
Pacientul cu probleme are tendinţa să zică: „Acum am de cules via, am treabă, merg la medic după ce termin“. În această perioadă nu e nimeni în spital, după ce-şi termină treburile, e plin. E vorba şi de mentalitate. Observ asta prin comparaţie cu cei care vin din afară şi care sunt mult mai atenţi când vine vorba de sănătatea lor, este ceva incredibil, şi cer anumite investigaţii. Nu sunt medicii mai sus acolo, câteodată sunt medicii noştri plecaţi acolo. Dar pacienţii ştiu ce vor, ştiu ce cer, comparativ cu pacientul nostru, care nu ştie să ceară, nu este conştient de faptul că el plăteşte acele asigurări de sănătate. Dacă intră în spital, vede mizerie, vede ce vede şi nu este conştient, nu cere – dă-mi lucrurile astea, pentru că eu ţi-am plătit. Se mulţumeşte cu explicaţii de genul „Nu avem fonduri“. Nu ştie să spună: „Dar eu am plătit, e obligaţia ta să-mi asiguri investigaţii toată luna!“. Cei de acolo ştiu, sunt conştienţi.
„Există cancere vindecabile, dar tumora trebuie prinsă în stadiul zero“
Ce cancere descoperiţi mai des fără să aibă legătură cu patologia pentru care pacientul a fost trimis?
Cel de pancreas şi cele din sfera digestivă. Câteodată descoperi răspunsul lui, o extensie la distanţă. De multe ori, vezi metastazele, moment în care modalităţile de intervenţie sunt reduse.
Cancerul de pancreas oricum are o evoluţie fulgerătoare, nu?
Ca şi cancerul de ovar. Este o formă de cancer foarte rapid evolutiv. Am întâlnit persoane cu o evoluţie extrem de rapidă: de multe ori, se sting sub ochii tăi. Descoperi câteodată o formaţiune chistică pe unul dintre ovare. Câteodată nu-ţi spune nimic, dar faptul că persistă şi că la două examinări succesive nu trece, nu se resoarbe acel chist, te face să te gândeşti la o patologie un pic mai complicată. Atunci apar investigaţiile următoare – CT-ul.
Asta ţine, probabil, tot de reflexul, pe care nu-l avem, acela de a face controale de rutină?
Păi de câte ori se duc femeile la ginecolog? Nu prea se duc. Am întâlnit odată un fibrom masiv, iar acesta are manifestări, pierzi cheaguri de sânge, nu mai este ceva fără manifestare. Şi totuşi femeia aceea a ajuns târziu la medic.
Poate nu recunosc semnele...
N-are nicio legătură! O femeie care are ciclu neregulat ştie foarte bine că este ceva în neregulă cu ea, şi totuşi, ezită să se prezinte la medic.
ROLUL ASASINILOR NATURALI
Există un caz care v-a marcat?
Au fost mai multe. Femei tinere cu cancer de sân care s-au stins, deşi au avut o dorinţă de a trăi fantastică. Pe unele dintre ele le-am urmărit ca medic o perioadă îndelungată în care au fost bine şi deodată a escaladat boala. Şi am ştiut că nu se mai poate face nimic. N-am mai putut să merg mai departe. Inclusiv o colegă de-a mea, medic, şi o asistentă...
Cancere vindecate cu adevărat aţi văzut? Există acea idee că te poţi vindeca de un tip de cancer, dar peste o vreme te vei confrunta cu un altul.
Există cancere vindecabile, la modul că tumora trebuie prinsă în stadiul zero, „in situ“, până să depăşească membrana bazală. Dacă în momentul respectiv se face excizia tumorii, probabilitatea de a fi metastazat este foarte mică şi, practic, putem să ne gândim că am vindecat cancerul. Abordarea în medicină este însă mai rezervată uneori. Trebuie să fii un pic conservator; „Hai să urmărim, hai să vedem, poate nu e nevoie să-i scoţi sânul“. Şi există cealaltă abordare, agresivă: „Scoatem!“. Dar în astfel de situaţii, automat trebuie să intervii şi cu servicii de suport, să-i oferi femeii şi consiliere psihologică, chirurgie plastică, reparatorie, reconstrucţia sânului... Sunt anumite tumori în cazul cărora, atunci când vine rezultatul examenului histopatologic, se face menţiunea „tumoră in situ“. Am văzut în cazul melanomului, dar şi în cazul unor patologii digestive, şi patologii endometriale, excluderea chirurgicală a tumorilor, iar după aceea, a fost în regulă. Ideea este să nu treacă de membrana bazală, pentru că atunci s-a terminat.
Care este probabilitatea ca peste ani să nu reapară cancerul?
Încă o dată precizez: în fiecare zi, în organism se nasc multe celule tumorale. Atât timp cât imunitatea este în parametri şi-şi face treaba, nu e problemă. Aceste celule „natural killer“ sunt setate să le identifice şi să le fagociteze, să le distrugă. În momentul în care sunt depăşite, discutăm deja de cancer.
Deci grija noastră principală ar trebui să fie să ne păstrăm imunitatea în parametrii optimi.
Să ne păstrăm imunitatea, să avem grijă de mediu, să ne îngrijim de confortul nostru, fizic şi psihic.
Specializat în anatomie patologică şi radiologie
Numele: Stegaru Angelo Alen
Data naşterii: 11 mai 1973
Starea civilă: căsătorit, are un copil
Studiile şi cariera:
În 1990, a absolvit Liceul Sanitar Vâlcea, iar în 1998 –facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova.
Între 2000 şi 2004 – s-a specializat în anataomie patologică.
Între 2004 şi 2009, şi-a luat specializarea în radiologie.
În 2009, şi-a susţinut doctoratul, sub coordonarea prof. Florin Bogdan, în domeniul Histologiei, tot la UMF Craiova.
Între 2009 şi 2013, a fost medic în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.
Din 2013, este medic în cadrul Spitalului Municipal Caracal.
Locuieşte în: Slatina.
Se încarcă comentariile...
