De ce mâncăm legume româneşti la preţuri astronomice: agricultură  înapoiată şi nerentabilă. „Polonezii au inclusiv o academie a tomatelor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legumicultorii români cer pentru următorul exerciţiu financiar ajutor real pentru a-şi moderniza serele, dar şi sprijin pentru a se impune pe piaţa cu o concurenţă acerbă. Invocă, în acest sens, cel puţin un model de succes: Polonia.

În solariile din sudul ţării este la acest moment un adevărat furnicar. Fermierii au început de aproape două săptămâni să planteze legumele care vor ajunge pe masa românilor, speră legumicultorii, în preajma Paştelui. Până acum i-a ajutat clima, iarna care n-a fost iarnă, lumină naturală pe saturate şi costuri mai mici la încălzire. Cu toate acestea, nu vor reuşi să pună pe piaţă legume la preţurile la care le vinde concurenţa, iar argumentul în faţa consumatorului, singurul, va fi, din nou, acela că produc „trufandale“.

Lupta pentru a ieşi cu legumele cât mai devreme înseamnă şi singura şansă de profit, însă nimic nu este previzibil în legumicultura pe care o practică micii fermieri. Durerea lor cea mai mare, de altfel, tocmai aceasta este: că de 30 de ani niciun guvern nu a fost cu adevărat preocupat să-I ajute să găsească adevărata cale, sau măcar să-i oblige să se îndrepte spre condiţiile pe care le impune piaţa europeană. Efectul: au produs aşa cum s-au priceput, şi-au îmbunătăţit vechile solarii după ce au văzut pe Internet şi au mai auzit pe la prieteni, sau, cei care au lucrat în afară - după tehnologia de acolo. În jungla de acasă însă, unde pe piaţă au loc şi cei care respectă anumite reguli şi tehnologii, dar şi cei care pun chiar viaţa consumatorului în primejdie, voit sau din neştiinţă, a venit vremea în care lucrurile să fie puse la punct. Legumicultorii nu se pot alinia însă, crede liderul Sindicatului producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel, fără sprijin din partea autorităţilor.

„România poate să piardă mai mult decât programul de tomate“

Producătorii de tomate în spaţii protejate, sprijiniţi financiar pentru al patrulea an să scoată pe piaţă tomate în extrasezon, vor fi nevoiţi ca din acest an să ţină în fermă şi un registru al tratamentelor. Nu de puţine ori s-a pus în discuţie pe de o parte „obişnuinţa“ producătorilor români de a  folosi diverse produse care să stimuleze coacerea, iar pe de alta, incapacitatea autorităţilor de a controla tot acest process. În judeţul Olt sunt cei mai mulţi fernieri înscrişi în program, peste 5.000 în 2019. Desi nu toţi privesc cu ochi buni noua măsură, toţi vor fi obligaţi să se confirmeze, adcă vor în continuare cei 3.000 euro. Măsura ar trebui privită însă, spune liderul Ion Păunel, ca fiind încă un pas care să-I ducă mai aproape de rigorile pieţei europene. Doar că ar trebui dublată şi de altele, de sprijin concret, chiar financiar, peste cei 3.000 euro.

„În Europa, de foarte mulţi ani, se pune mare accent pe protejarea consumatorului prin trasabilitatea produsului de la fermier. Fermierul trebuie să păstreze această trasabilitate. Doamne-fereşte, România poate să piardă mai mult decât programul de tomate, poate să piardă programe cu finanţări europene din cauza nerespectării regulilor de aplicare a tratamentelor fitosanitare.

Ar trebui să se facă adevărate campanii de informare, de instruite, dar pe bune. Fermierul ştie să cultive terenul, a mai aflat de câteva tehnologii, mai citeşte, pe ici-pe colo, dar să nu uităm că şi în agricultură, ca şi în celelalte ramuri ale economiei de piaţ,ă trebuie să fim  la curent cu legislaţia, cu noutăţile în domeniu, cu sancţiunile. Cred că avem nevoie de cursuri de o zi, de o săptămână, informări, întâlniri cu fermierii mai des, organizate de direcţiile agricole, structurile associative. Şi diverse ar trebui să fie temele. Putem să cooptăm inclusiv Protecţia Mediului, pe cei de la Direcţia Sanitar-Veterinară, Protecţia Consumatorului, pentru că fermierul nu ştie să facă acest lucru, şi atunci este bine să-l informăm, să-l stimulăm pentru a produce sănătos, pentru ca dumneavoastră, consumatorii, să mâncaţi sănătos. Avem nevoie de o populaţie sănătoasă, şi la producător, dar şi la consumator“, spune Păunel, pledând pentru întărirea camerelor agricole care să devină adevăratul furnizor de consultanţă şi informaţie calificată în domeniu.

„Baxurile de banane nu se refolosesc nicăieri în lume. Noi o facem, şi de mai multe ori“

Ne întoarcem la legumele produse în extrasezon şi la preţurile pe care speră să le poată practica fermierii români pentr a-şi acoperi costurile şi a înregistra şi ceva profit. Până una-alta, ei se luptă nu doar cu legumele venite din ţări mai însorite, dar şi cu cele produse de ţări cum este Polonia, cu o climă asemănătoare, dar cu un sector legumicol care s-a dezvoltat uluitor, cu spijin din fonduri europene, în doar câţiva ani.

„Sunt nişte programe la care ne gândim şi noi, vizavi de această trasabilitate a produsului, pentru noul exerciţiu. Să ne gândim să găsim nişte formule de finanţare pentru folosirea ambalajelor de unică folosinţă, să eliminăm acele baxuri de banane pe care numai noi, în România, le mai folosim. Şi nu le folosim numai o dată.  Europa nu te lasă să vinzi în ambalaje returnabile decât anumite produse. Pentru sănătatea populaţiei e asta, şi respectarea legislaţie“, spune fermierul, precizând că prin structurile associative s-au făcut astfel de propuneri de programe.

De ce foloseşte fermierul român ambalaje care contravin legislaţiei europene? Pe de o parte pentru că ambalajele de unică folosinţă îl costă mult, între 20-50 bani/kg, spune fermierul, iatr pe de altă parte pentru că nici nu există educaţia în rândul fermierilor, nu sunt conştienţi de pericolele la care îşi expun şi ferma, dar şi clienţii, folosind ambalaje prin care pot transmite boli diverse.

„Ţine într-un fel de o educaţie a fermierului, ceea ce face, dar acest lucru nici nu este impus în lege. Ambalajele de unică folosinţă sunt foarte scumpe, de la 20 de bani, până la 50 de bani/kg. La lădiţă de 6 kilograme vine aproape 50 de bani la kilogram. E 2 lei şi ceva o lădiţă, fermierul din acest motiv ia baxul de banana cu 2 lei, cu 3 lei, pentru că-I intră 25 de kilograme şi-l mai foloseşte. O lădiţă în schimb… Dar până nu te prinde cu bax de banane şi să-ţi dea foc la tot, nu te convinge“, explică fermierul. Din acest motiv se va solicita un program în care să fie susţinute inclusive astfel de costuri, cel puţin până când fermierul va fi convins că nu-şi va putea face loc pe piaţă, sau nu se va putea menţine, dacă nu respect anumite standard de calitate şi în privinţa ambalării şi etichetării produselor sale.

„Polonia nici nu era pe harta asta a producătorilor de legume“

Fermierii care au acces la informaţie se uită cu jind la concurenţii din Uniunea Europeană. Un exemplu, spune Păunel, este Polonia, care a ajuns să livreze, tot în extrasezon, tomate la jumătate din preţul celor produse în România. Conform etichetei, ştii cine şi când le-a produs, cu ce s-a făcut polenizarea, cu ce au fost tratate, exact standardul pe care şi legumicultorii români serioşi se străduiesc să-l atingă şi unii chiar o fac, stimulaţi de contractile cu marile lanţuri de supermarket-uri, care îi controlează draconic.

„Polonia, în urmă cu câţiva ani de zile, cred că nici nu era pe harta asta a producătorilor de legume şi fructe, înainte de accesarea de fonduri europene. Pe lângă faptul că a devenit cel mai important producător de măr şi fructe, de câţiva ani de zile sunt jucători importanţi pe piaţa legumelor produse în spaţii protejate. Au inclusiv o acedemie a tomatelor şi produc în perioadele în care ni se impune şi nouă să producem (n.r. – prin programul de sprijinire a producerii tomatelor în spaţii protejate).

Tomatele din Polonia, polenizate cu bondari, erau la en-gros, în România, între 5 şi 6 lei, tomata noastră care apăruse era 12 lei kilogramul.  Aşa se preciza pe ambalaj, că s-au folosit pentru polenizare bondari, bănuiesc că nu poţi trece prin vamă oricum, probabil că acele condiţii chiar au fost respectate. Fermierul român vindea mai scump pentru că avea costuri mult mai mari, producţie mică, produsă în solarii rudimentare, aşa cum le-avem noi“, a mai spus liderul Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt.

De la constatările de mai sus, fermierii ar vrea să treacă şi la fapte, aşa că cer pentru viitorul exerciţiu financiar un program de reconversie a serelor şi solariilor. Sunt conştienţi că au nevoie de foarte mare ajutor în acest sens, însă este singura cale pentru a se menţine pe o piaţă din ce în ce mai dură.

„De ce să nu găsim programe în viitorul PNDR de construcţie sau conversie a solariilor, cum a fost pentru viţa de vie şi pomi, şi să putem să venim cu scheme de încălzire accesate de primărie? Ce facem cu toate acele resurse vegetale? Sunt o sursă importante de biogas. Şi apărăm şi mediul, şi clima. Şi sunt sute de tone de aşa ceva. Şi atunci nu mai foloseşte fermierul centralele alea. rudimentare, care nu sunt omologate în România. Centralele pe care le folosesc fermierii la această dată sunt centrale pe combustibil solid – lemn, peleţi şi altele bioregenerabile, dar care nu sunt omologate pentru combustibil gen cărbune. Trebuie să-i pregătim şi pe aceşti fermieri. Când va veni ziua când nu vor mai avea voie să le folosească, ce facem?  Tăiem pădurile?!  Nicio conducere a ministerului, în ultimii 30 de ani, nu a avut vreun rol în acest sens, să ne spijine. Nu avem un program al Ministerului Agriculturii care să ne prezinte sau să ne fi informat că putem să ne încălzim solariile cu alte costuri. Fermierii au văzut şi ei prin alte state şi au inventat şi ei ceva. E numai şi numai meritul fermierului. Sunt fermieri care şi-au construit singuri centrale, sunt fermieri care şi le-au adaptat şi aşa mai departe. Fermierul a investit pe banii lui şi a testat pe mintea şi banii lui, dacă în 30 de ani n-am avut niciun program. (…)  Nu există un compartiment de legumicultură în cadrul Ministerului, vrem politici agricole, dar n-avem un compartiment de legumicultură. De ce nu sunt forme asociative? Pentru că nimeni nu este interesat ca România să producă cu adevărat pentru români. Noi, fermierii, vrem câştigul imediat, dar dacă erau nişte politici care să avantajeze partea de asociere…  Adevăraţii fermieri uşor-uşor ne vom cerne, într-un fel sau altul. Nimeni nu i-a despăgubit când au dat chix. Să nu se mire consumatorul când vine să cumpere cu 14-15 lei kg de tomate. Fermierul bagă 14 -15 miliarde vechi, dacă şi-i scoate, e OK, dacă nu, nu interesează ep nimeni. Fermierul din Polonia are o subvenţie mai mare decât în România, are alte condiţii pentru a produce în sere şi solarii. Sunt blocuri de sere de 15-17 hectare, au redus din costuri. Şi anul ăsta vor fi roşii din Polonia, vă spun eu, nu ştiu dacă la fel de gustoase, dar produse în alte condiţii.

Consumatorul o ia pentru sănătate, vrea certificat de calitate. Aici trebuie să ajungă fermierul român, să reducă costurile, şi atunci, da, putem să reducem şi perioada de recoltare“, a mai spus Păunel.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite