Cum s-au transformat profesorii unei şcoli din Olt în părinţi-surogat pentru elevi: „Punem mână de la mână, le facem un sandvici, mănâncă şi trecem la teme“
0
Mai mulţi învăţători şi profesori de la o şcoală generală din judeţul Olt au decis să fie mai mult decât dascăli pentru elevii lor. După orele de curs, îi ajută pe micuţi să-şi facă temele şi îşi petrec o parte din timpul liber alături de ei, în speranţa că le vor alina acestora dorul de părinţii plecaţi să muncească peste hotare.
Cu părinţii naturali plecaţi în lume să câştige o pâine, copiii din Călui, judeţul Olt, învaţă la şcoală alfabetul, adunarea, dar mai ales omenia de la învăţătorii şi profesorii care au ales să le fie şi părinţi. Trei sferturi dintre copiii familiilor din Călui sunt în grija bunicilor, care îi cresc cu toată dragostea, dar nu le mai pot oferi sprijin la teme şi, de cele mai multe ori, nici măcar un pacheţel.
De trei ani, rolul de părinţi l-au preluat 14 dascăli, care stau pe rând cu micuţii de la clasele I-IV până după-amiază. Fac împreună temele, se joacă sau învaţă să împletească rogojini. Profesorii şi învăţătorii spun că n-ar pleca din Călui pentru nimic, nici măcar pentru un post la cea mai bună şcoală din judeţ, chiar dacă ei nu fac bani din meditaţii. Dimpotrivă, ei se preocupă în zilele „de serviciu“ la „after school“ ce să cumpere de mâncare, ca să nu mai vadă ochii plânşi ai elevilor care n-au ce scoate din ghiozdan la îndemnul: „Acum ne scoatem pacheţelul şi mâncăm!“.
„N-ai cum să-i laşi aşa!“
În urmă cu trei ani, la şcoala care numără astăzi 150 de elevi, rezultatele începuseră să fie tot mai slabe. „Văzând că randamentul lor la învăţătură scade, ne-am gândit să facem ceva pentru ei. Sunt copii buni, copii frumoşi, respectuoşi, chiar dacă, na, generaţiile de acum nu mai sunt ca acelea vechi, dar n-ai cum să-i laşi aşa! Am hotărât să facem un program de genul şcoală după şcoală. E cam mult spus program, pentru că nu e tocmai ce vă închipuiţi dumneavoastră că se întâmplă la oraş. 25 de copii, cei cu situaţia cea mai grea, pe care bunicii chiar nu-i mai pot ajuta la teme, rămân în fiecare zi după ore şi fac lecţiile cu noi. Suntem 14 cadre didactice care facem asta. Ne vine rândul o dată la trei săptămâni să-i ajutăm la teme. Nu s-a pus problema să renunţe cineva, stau şi eu, chiar dacă sunt directoare, pentru că-mi sunt dragi, îi ştiu de când s-au născut, iar mare parte dintre părinţii lor mi-au fost elevi“, spune directoarea şcolii, Midia Matei.
De subliniat că munca profesorilor este voluntară. Nu au niciun beneficiu din această activitate, ba, mai mult, scot bani din buzunar pentru mâncarea micuţilor. „Ei n-au, sărăcuţii de ei, nici pacheţelul cu mâncare pentru recreaţia mare. Punem mână de la mână, cumpărăm pâine şi salam, sau ce putem lua de la magazin, le facem un sandvici, mănâncă şi trecem la teme. E greu, dar când îi vezi pe ei, îţi trec toate supărările. O s-o ţinem în continuare aşa, chiar dacă nu ne-ar strica un ajutor pentru mâncare!“, ne spune directoarea.
Şcoală veche de 120 de ani
La Şcoala Gimnazială din Călui, care anul acesta, în noiembrie, aniversează 120 de ani de existenţă, sunt profesori din toate generaţiile. Unii dintre ei, chiar foşti elevi ai şcolii, alţii din comunele vecine, care preţuiesc tradiţiile zonei şi văd în aceşti copii viitorul localităţii.
„Să ştiţi că satisfacţii există, chiar dacă nu în fiecare an avem olimpici sau elevi care să ajungă la fazele superioare ale diferitelor concursuri şcolare. Eu am o fostă elevă care termină Facultatea de Litere, specializarea română-engleză. Mi-a spus că şi-a dorit să ajungă profesoară inspirată de ceea ce i s-a întâmplat în şcoală şi că visează să ajungă să predea aici, să mă urmeze. Te bucură astfel de lucruri!“, spune Emilia Cornaciu, o tânără profesoară de 29 de ani, care a ales să predea la Călui.
De 1 şi 8 Martie simt lipsa mamelor
Veselia celor mici le spune, de fapt, celor mari că şi-au atins scopul, cel puţin pentru orele petrecute împreună. Le-au ocupat gândurile cu lucruri frumoase, nu i-au lăsat pradă dorului de părinţi. „Este totuşi greu să umpli acel gol sufletesc. Noi nu plecăm niciodată când ni se termină programul, stăm cu ei şi în pauze, şi după ore, pentru că au nevoie să stea de vorbă, au nevoie de cineva care să-i asculte. Am avut de curând o discuţie cu o elevă care mi-a rupt sufletul. Mama i-a murit de leucemie, iar tatăl a fost obligat să plece să muncească în Timişoara. Mi-a spus: «Doamna, mi-ar fi aşa de drag să fie şcoală şi noaptea!». Seara vine repede şi e lungă, copiii intră în casă şi după ce-şi termină temele cad pradă dorului de părinţi. Ştiţi când observăm cel mai bine cât le e de dor? Când avem serbările de 1 şi 8 Martie, facem felicitări şi buchete sau coşuleţe de flori din colaje şi la final ei le dăruiesc bunicilor, pentru că mamele sunt departe. Şi atunci li se umplu ochişorii de lacrimi. Şi lor, dar şi nouă“, mărturiseşte Emilia Cornaciu.
Sâmbăta, zi de pregătire pentru liceu
Profesorii de la şcoala din Călui vin sâmbăta şi adună elevii de la clasele V-VIII pentru pregătire la limba română şi la matematică. Fără „30 de lei şedinţa“, doar cu bucuria de a-i vedea la finalul generalei la liceul dorit. Implicarea profesorilor a început să dea rezultate, toţi elevii trecând, anul trecut, Evaluarea Naţională.
„Nu m-am întrebat niciodată dacă să vin sau nu în weekend să predau. Pur şi simplu fac asta! Este prima şcoală în care predau şi tot aici mă văd, dacă se va putea, şi peste zece ani. Sper doar să nu se desfiinţeze, pentru că numărul elevilor scade de la an la an. Nu pot spune că, în cei trei ani de când profesez, am descoperit un elev cu un dat pentru matematică, un talent deosebit, însă sunt elevi dornici să înveţe, să studieze mai departe la un liceu. Am cu ei o relaţie foarte apropiată, chiar dacă la ore nu scad pretenţiile“, spune profesoara de matematică Anda Biolaru.
De fiecare dată când are ocazia, aleargă, joacă diverse jocuri cu cei mici, în după-amiezele de la „şcoala după şcoală“, sau cu cei mari, de clasa a VIII-a, cărora le este dirigintă, în pauze. Profa de mate nu se lasă bătută la „Ţomapan“ (n.r. – ţări, oraşe, munţi, ape, plante, animale, nume) jocul pe care elevii l-au învăţat de la ea şi l-au îndrăgit pe dată. „Mă bucur să-i văd că se bucură de copilărie, că merg la săniuş, că se duc şi colindă de Sărbători“, mai spune Anda Biolaru.
Se încarcă comentariile...
