Cât plătesc slătinenii pentru cununia religioasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum postul Paştelui a trecut, în ţară a reînceput “vânătoarea” găsirii unei biserici de către cei care doresc să se cunune religios. Situaţia este perfect valabilă şi la Slatina. Mirii şi naşii trebuie însă ca să ştie că orice serviciu religios costă, iar tarifele nu sunt deloc bătute în cuie, ci variază de la o biserică, la alta.

În general, tarifele pentru nunţi în Slatina încep de la 300 lei şi ajung până la 700-800 de lei. Deşi preoţii cu care stai de vorbă despre oficierea unei cununii religioase te asigură că banii rămân în biserică şi că “fericiţilor” însurăţei li se eliberează chitanţă pentru fiecare leu, nu puţine sunt cuplurile care mărturisesc că nu au primit niciun fel de act de la biserica unde s-au cununat pentru banii cheltuiţi în lăcaşurile de cult la momentul respectiv. Este drept, aici trebuie menţionat şi faptul că nu toţi cei care se cunună îşi mai bat capul cu chitanţe, astfel că nu se obosesc să mai ceară asemenea documente financiare preoţilor.

“Noi am plătit 500 de lei anul trecut, dar nici nu am cerut chitanţă pentru bani că nu aveam ce face cu ea. La ce ne mai trebuia că doar nu era să decontăm banii ăştia la vreo firmă, corect??”, spune Iuliana Preda, din Slatina. La fel a procedat şi Dumitru P., tot din Slatina, care, în urmă cu doi ani când a decis să facă “pasul cel mare”, a plătit 900 de lei la o biserică de fiţe din Slatina.

“Eu am făcut cununia la Catedrală (Catedrala Ortodoxă, n.a.) şi am dat 1.000 de lei, deşi preotul de acolo cu care vorbisem îmi spusese că mă costă mai puţin. Dar nouă ne-a plăcut cum sau purtat cu noi, cu invitaţii, plus că au fost mai mulţi preoţi care au oficiat cununia, aşa că am decis să plătim puţin mai mult”, a spus slătineanul menţionat.

După cum se ştie, la cununie, o parte din bani - şi anume taxa de biserică - o plătesc mirii, iar naşii contribuie cu restul. Totuşi, la Slatina, în mare parte, tarifele pe care trebuie să le achite tinerii însurăţei  pentru oficierea cununiei religioase la bisericile din oraş par aproape trase la indigo. Unele biserici au stabilit preţuri anume pentru oficierea cununiilor religioase prin intermediul Consiliului eparhial. Totuşi, un lucru este evident: preţurile unei cununii variază în funcţie de biserica aleasă, iar diferenţele pot fi chiar semnificative.

Astfel, la Biserica “Sfinţii Împăraţi” de pe strada Piteşti, tariful unei cununii este de 380 lei, din care mirii trebuie să lase un avans de minimum 100 lei în momentul programării. Slujba este oficiată de către trei preoţi, iar pentru bani se înmânează chitanţă, la cerere. Acelaşi tarif aproximativ, cu o diferenţă de până la 450 lei, este perceput la majoritatea bisericilor “normale” din oraş.

Treaba se schimbă însă dacă cineva alege pentru cununie una dintre cele două catedrale din oraş. Astfel, la Catedrala Episcopală de pe strada Ecaterina Teodoroiu, lucrare la care încă se lucrează la finisajele interioare, cununia costă 700 lei, sumă unde este inclus şi un cor alcătuit din cinci persoane. Cine doreşte, poate beneficia de un cor “extins”, situaţie în care şi suma creşte cu câteva sute de lei. Înainte însă, mirii trebuie "să verse" un avans de minimum 200 lei. Tariful perceput la cealaltă catedrală importantă din Slatina, respectiv Catedrala Ortodoxă de pe strada Ionaşcu, se învârte undeva în jurul aceloraşi sume ca la "surata" anterior menţionată.
 

Vă mai recomandăm, din acelaşi ciclu:

Între 50 şi 400 de lei, taxele pentru serviciile oficiate de slujitorii Domnului. Sărăcii sunt scutiţi de la plată

Cât costă cununia religioasă la Arad

O cununie religioasă costă la Braşov între 200 şi 300 de lei, pe lângă taxa oficială

Cât dă naşul la biserică la nuntă. Preoţii sătmăreni nu eliberează chitanţe pentru fiecare cununie religioasă oficiată

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite