Caisele, ingredientele ideale pentru dulciuri de sezon. Cum se face dulceaţa de caise verzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caisele sunt fructele apreciate de foarte multă lume, bine tolerate şi care pot fi ingredientul principal pentru o seamă de preparate. Iată câteva reţete încercate de generaţii întregi, din cartea de bucate a Sandei Marin.

O prăjitură delicioasă şi răcoroasă, o dulceaţă pe care să o savuraţi şi atunci când caisele nu vor mai fi disponibile sau o marmeladă, iată doar trei propuneri care au în comun fructele vedetă ale sezonului - caisele.

Prăjitura cu caise

Ingrediente: 150 g făină, 100 g unt, 100 g zahăr, 1 ou, un praf de sare, caise cît se cer, zahăr tos pentru caise. Compoziţia a doua: 3 ouă, 3 linguri zahăr, 3 linguri făină.

Cum se prepară

Se cerne făina pe masa de aluat. Se face loc la mijloc şi se pune untul, zahărul, un ou, sare. Se întinde o foaie de mărimea tăvii de copt, se dă la cuptor şi se coace pe jumătate. Se pregătesc dinainte caisele tăiate în două, necojite. Se aşază cu partea în care a stat sâmburele în sus şi se umple golul cu puţin zahăr. Se dă din nou la cuptor până ce s-a topit zahărul şi fructele încep să se moaie. Între timp se freacă cele trei gălbenuşuri cu zahăr, se adaugă făina şi la urmă cele trei albuşuri bătute spumă. Se toarnă compoziţia peste fructe, se coace la foc potrivit. Se taie caldă în romburi sau în dreptunghiuri. În loc de caise se pot pune prune, vişine, fragi etc.

Marmeladă de caise

La 1 kg caise, 600 g zahăr. Se spală caisele, se scurg şi se curăţă de pieliţe şi de sâmburi. Se pun într-un castron împreună cu zahărul. Se amestecă bine cu o lingură de lemn până ce se topeşte zahărul. Se toarnă în tingirea de dulceaţă sau într-o cratiţă smălţuită, se ţine puţin pe foc moale până se topeşte tot zahărul, se dă apoi pe foc mai iute şi se lasă să fiarbă, amestecând mereu cu o lopăţică de lemn, ca să nu se prindă de fund. Se încearcă dacă este gata punând puţin pe o farfurioară. Dacă nu lasă zeamă împrejur, este destul de legată. Se dă la o parte, se acoperă cu un şervet ud şi se lasă să se mai răcorească puţin, dar nu de tot. Borcanele, fie de pământ, fie de sticlă, bine spălate cu apă fierbinte şi cu sodă, se limpezesc, se şterg, se mai usucă în gura cuptorului şi cât sunt calde încă, se toarnă marmelada în ele. Se lasă să se răcorească complet şi se leagă bine.

Dulceaţa de caise verzi

Se pregăteşte o farfurie adîncă plină cu vârf, de caise verzi, 1 kg zahăr, 3 pahare apă, zeama de la o lămâie. Se alege o farfurie adâncă plină de caise verzi, tinere, care nu au încă sâmburele format. Se înţeapă cu un ac mai gros, în lungime, astfel încât acul să le străpungă dintr-un capăt în celălalt. Se înţeapă apoi şi lateral. Pe măsură ce se înţeapă, se aruncă într-un castron cu apă rece. Se pune la foc un vas cu apă în care s-a dizolvat piatră vânătă cât o alună mică. Se pun caisele într-un tifon şi se bagă în vasul cu apă care clocoteşte. Se ţine până ce apa, care a încetat să fiarbă în clipa în care am introdus caisele, începe din nou să clocotească. Se scot, se limpezesc repede în mai multe ape reci şi se pun pe o sită de păr, să se scurgă de apă. În acest timp se pune zahărul să se topească cu trei pahare de apă, în tingire, pe marginea maşinii. După ce s-a topit, se împinge tingirea pe foc iute. Când zahărul începe să se lege, se pun caisele şi zeama de la jumătate de lămâie şi se dă tingirea cu totul la o parte un sfert de oră, ca să lase caisele toată zeama. Se pune apoi pe foc bun şi se lasă să fiarbă. Se ia spuma şi se încearcă dacă este legată punând puţină zeamă pe o farfurioară. Dacă dulceaţa este gata, se pune în borcanele dinainte pregătite.

Dulceaţa de caise coapte

Aceleaşi cantităţi ca pentru dulceaţa de caise verzi, 1 l apă de var, limpede. La 1 kg de zahăr, se pune o farfune adâncă plină de caise curăţite. Se aleg caise frumoase, dar nu prea coapte, potrivit de mari, se curăţă de coajă cu un cuţitaş bine ascuţit şi se ţin 2 — 3 ore în apă limpede de var, după care se limpezesc în câteva ape reci. Se scot sâmburii, ţinând caisa uşor în mâna stângă şi împingând sâmburele cu un beţişor ascuţit, din partea dinspre codiţă, cu grijă să nu se spargă caisa. Se pun pe o sită să se scurgă. Se leagă zahărul cu trei pahare de apă, se pun caisele, se lasă să dea 2 — 3 clocote, se iau de pe foc ţinânduse la o parte circa un sfert de oră ca să lase apa, apoi se pun din nou la foc să fiarbă până se leagă cât trebuie. Se ia spuma. La ultimele clocote se adaugă vanilie, zeama de la o 1/2 de lămâie şi câţiva sâmburi de caise curăţiţi de pieliţe, dar întregi.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite