Antrenoarea de sanitari pricepuţi, de aproape 25 de ani voluntar la Crucea Roşie.  Cum se desfăşoară orele de biologie la clasele ei

Este un profesor „altfel“ de biologie, predă făcând experimente începând din gimnaziu, iar opţionalul de prim-ajutor şi l-ar dori mulţi elevi din şcoală, deşi nu toţi au acest noroc. De şase ani, echipajele pregătite de Geanina Pîrvu se califică la etapa naţională a concursului „Sanitarii pricepuţi“.

Geanina Pîrvu (48 ani) este printre profesorii „cool“ ai Colegiului Naţional „Radu Greceanu“, o şcoală cu tradiţie din Slatina. La orele sale de biologie se fac experimente de tot felul, iar elevii învaţă în mod practic să facă lucruri care îi ajută în viaţa de zi cu zi. Deja de ani buni nu mai miră pe nimeni că după etapa judeţeană a concursului „Sanitarii pricepuţi“, organizat de Crucea Roşie, echipajele de la „Radu Greceanu“ merg mai departe, de şase ani reprezentând doar ei judeţul.

Concursul, însă, este doar o părticică din ceea ce profesoara de biologie face zi de zi. Pentru că şi-a dorit mult să facă Medicina, însă în ultimul moment a ales Biologia, a rămas cu această nostalgie. A transferat repede interesul către acţiunile de voluntariat şi prim-ajutor şi a devenit voluntar al Crucii Roşii Române încă din vremea în care era elev, însă lucrurile sunt foarte serioase din primul an de predare la liceul pe care l-a absolvit şi pe care, astăzi, îl şi conduce.

„Voluntar la Crucea Roşie? De când eram în clasa a VI-a  sau a VII-a la „Eugen Ionescu“, atunci am fost şi în echipaj la sanitari, ca elev. Iar ca adult, din primul an de învăţământ, în 1995/1996, când am venit în „Greceanu“, m-am titularizat. Pe vremea aceea erau începuturile, se organizau cursuri de formare de formatori pe prim ajutor, aveau o colaborare cu Crucea Roşie Germană, şi am fost în 2000 la primul meu curs de fornare, o săptămână plecaţi, cu doi medici din Slatina şi cu încă o colegă, în echipaj, la Craiova. Ne-am format, cred, vreo 10 judeţe atunci. Erau medici formatori şi într-o săptămână am cam abordat toate situaţiile. Crucea Roşie făcea foarte multe trainning-uri pentru tineri pe atunci. N-am ratat nimic“, a povestit profesoara, care astăzi trăieşte intens, pe margine, fiecare probă a concursului la care participă elevii săi. 

Lucrurile sunt extrem de serioase, iar de-a lungul anilor foarte mulţi elevi au ales să studieze Medicina după liceu, motivaţi fiind în principal de experienţa concursului „Sanitarii pricepuţi“.  Participarea la etapa naţională este, de altfel, o experienţă care nu se compară cu nimic altceva. Stres, adrenalină, nervi, emoţii, lacrimi, toate se regăsesc la proba practică, unde vin cei mai buni elevi din fiecare judeţ şi fiecare echipaj este pus într-o altă situaţie, simulată tulburător de real, începând de la pregătirea scenariului şi a „actorilor“ şi până la machiajul şi mulajele aplicate victimelor.

„Găsesc orice spaţiu, orice moment, de la clasa a V-a, în care pot să introduc noţiuni de prim-ajutor“

Dacă astăzi se vorbeşte din ce în ce mai serios de introducerea în programa şcolară a educaţiei pentru acordarea primului ajutor, prof. Geanina Pîrvu face lucrurile astea, chiar dacă nu sunt în programă, de când a început să predea. Pentru că „Radu Greceanu“ are şi gimnaziu, elevii profesoarei se familiarizează cu noţiunile de prim ajutor chiar de atunci. „Eu găsesc orice spaţiu, orice moment, de la clasa a V-a, în care pot să introduc noţiuni de prim-ajutor, chiar dacă nu sunt prevăzute în manuale. De cum fac atingere cu o lecţie: ai făcut digestivul – vorbesc de corp străin, ai făcut circulatorul – vorbim de hemoragii, nebunii de genul ăsta, aşa se-ntâmplă. Şi e de ajuns să-i formezi pe unii, pentru că, încet-încet, pe cei mari din echipaje îi pun să-i mai urmărească pe cei mici...“, a explicat profesoara. Astfel s-a ajuns ca atunci când se face strigarea pentru „Sanitarii pricepuţi“, în şcoală să fie nevoie să se organizeze preselecţii, deşi alte şcoli nu reuşesc să încropească un singur echipaj. Sunt elevi care au ajuns, în acest sistem, şi la a treia participare, chiar dacă „Sanitarii pricepuţi“ se organizează, alternativ, pentru gimnaziu şi liceu. „Ne propunem ca de anul viitor să fie în fiecare an concursul şi la gimnaziu şi la liceu, la nivel de judeţ, chiar dacă e faza naţională alternativ gimnaziu – liceu, vrem să rămână activi. Pentru că e greu, extrem de greu să formezi echipaje“, a completat prof. Pîrvu.

Cum se desfăşoară concursul

În 2019 este din nou rândul elevilor de gimnaziu să arate cât sunt de pricepuţi în cazul urgenţelor medicale. Echipajul care va reprezenta judeţul Olt se află la a doua participare, au mai fost în concurs în 2017, pe când erau elevi în clasa a VI-a. Deşi experienţa de la etapa naţională ar fi trebuit să fie un atu, de fapt, la etapa judeţeană din acest an i-a derutat puţin, chiar dacă la final punctajul lor a fost cel mai mare.

„La faza judeţeană se dă bilet cu ce are victima, nu te duci să cauţi tu. Li s-a reproşat că nu au întrebat dacă zona e sigură, la faza naţională nu te lasă să întrebi. Acolo sunt doi pacienţi, aici e unul singur şi ei, la un moment dat, nu mai ştiau ce să facă. Se găseau cinci care să rezolve o luxaţie. Patru - să-l întrebi şi să asiguri suportul psihologic unui singur pacient...“, a revenit prof. Pîrvu la concursul judeţean de-abia încheiat. La etapa naţională „capcanele“ pot fi chiar mai mari. „Acum doi ani, le-au dat nişte întrebări care poate erau mai nimerite pentru liceu. Chiar am discutat la faza naţională. Sunt nişte situaţii din astea critice în care tu nu ştii să apreciezi cât este de gravă sau cât e de simplă situaţia respectivă . De exemplu, la o plagă la cap, sunt mai multe situaţii:  dacă este superficială tratezi ca orice plagă – adică speli, dezinfectezi, pansezi; la o plagă mai adâncă sau mai profundă, nu se face nimic. Şi în grilă au avut copiii – la o plagă la cap se face: „ toaleta plăgii“, „nu se face nimic“.... Şi întrebau copiii, fiind derutaţi. Li s-a reproşat asta. Acum, elevii de liceu poate ar fi interpretat altfel situaţia. Subiectele sunt dificile“, a explicat antrenoarea echipajului.

Indiferent de nivelul de concurs, suportul didactic este unul singur – manualul Crucii Roşii. La gimnaziu, în schimb, nu se abordează anumite teme. „De exemplu, nu le pune noţiunile despre droguri la cei de gimnaziu, dar restul, au tot. Există partea practică, comună, iar la teorie există diferenţă. Ar mai fi despre bolile cu transmitere sexuală, să zicem că astea nu se ating la gimnaziu, dar în rest toate sunt comune. Şi încep uşurel, aşa. Au igiena camerei de locuit, igiena apei, regimul de alimentaţie şi odihnă al elevului, despre educaţie rutieră, şi astea-s comune, adică ating absolut toate tematicile, istoricul Crucii Roşii... Au 19 întrebări, 3 întrebări sunt din istoricul Crucii Roşie, dreptul internaţional, emblema, când se foloseşte, când nu se foloseşte, despre principiile Crucii Roşii, şi apoi merg uşor către partea de teorie“, a detaliat profesoara.

Şi copiii, dar şi cei care îi pregătesc, fac aceste lucruri voluntar. Lucrează suplimentar, pregătesc anumite tematici singuri, profesoara le aplică la şcoală grile din anii anteriori... Elevii de liceu solicită chiar să devină voluntari de Cruce Roşie, cei mai mulţi mânaţi sincer de dorinţa de a fi de ajutor, dar alţii se gândesc şi la avantajul pe viitor al unei experienţe de voluntariat într-o structură cu o istorie ca a Crucii Roşii, voluntariatul fiind extrem de apreciat în special la admiterea în universităţile din străinătate, unde mulţi absolvenţi de la „Radu Greceanu“ ajung an de an.

Într-o situaţie limită în urmă cu 17 ani

De ce este necesar să ştim de la vârste fragede cum să reacţionăm în situaţii de urgenţă află elevii prof. Geanina Pîrvu încă de la primele întâlniri în cadrul orei de biologie. Cel mai greu de trecut este teama de a acţiona, de a fi cel care face efectiv anumite manevre. Mulţi copii se tem atunci când văd sânge şi este nevoie să-şi învingă astfel de frici. Cert este că cei mici sunt de departe cei mai receptivi şi mai curajoşi, ei trec primii în faţa manechinului şi încearcă să pună în practică teoria.

„Am adus manechinul de mai multe ori la şcoală şi mulţi nu-şi doresc să vină-n faţă. Şi zic – «dar de ce?“. «De teama aia...» «Dar dacă aţi vedea sânge acum?»; «Păi, tocmai de sânge mi-e frică!»;« Păi, de-aia trebuie să-ncercăm  lucruri!». Chiar am cumpărat, am găsit un machiaj din ăsta, gen sânge, să-l folosim, să facem  experimente. Înainte le mai luam sânge, mai făceam grupele sanguine, dar nu mai avem voie, şi li se făcea rău de la o picătură de sânge. Şi le spuneam - dar dacă se-ntâmplă aici, lângă tine, trebuie să-i acorzi primul ajutor! La cei mici funcţionează cel mai bine. Se duc acasă şi ei spun mai departe. Îi educ pe părinţi prin copii, cam aşa s-a-ntâmplat de multe ori, chiar de multe ori. Colega mea, are fetele în clasa a VI-a, şi îmi zice – s-a tăiat la mână. A spus deja ce fel de hemoragie e, de care e, cum se intervine...

Nu ţine de programă, fac cu toată lumea. Inclusiv dacă e caz de cutremur, ne întrebăm – mă, ce facem? ne băgăm sub bancă...  – adică vorbim despre situaţii diverse. Eu pot să fac lucrul  ăsta mai mult din punct de vedere al omului care e format. Mă rog, îţi găseşti timp pentru asta, ai momente. De exemplu, am avut săptămâna Şcoala Altfel. Păi, eu, 3-4 zile m-am rotit pe la mai multe clase, la mai mulţi elevi, în ani de zie, cât am predat noţiuni de bază, de prim ajutor. Corpi străini în gât, resuscitare, o hemoragie, cum se acordă primul ajutor...“, a menţionat prof. Pîrvu cum se derulează, de obicei, lucrurile şi cum ajung elevii să-şi dorească să ştie şi mai mult, iar asta se poate întâmpla şi la pregătirea pentru acest concurs.

Pentru a explica importanta cunoaşterii acestor manevre, prof. Geanina Pîrvu a relatat, în mai multe situaţii, chiar experienţa prin care a trecut cu 17 ani în urmă, când se afla într-un magazin, împreună cu o nepoţică de 2 ani. Fetiţa s-a înecat cu o bomboană, iar toată lumea din jur a paralizat de frică. „M-am dus cu fata să-şi cumpere ceva, avea o bomboană-n gură, a-nghiţit bomboana. Într-un magazin eram. Eu n-am văzut de la început, era cu spatele, când s-a întors la mine deja avea ochii scoşi, deja... I-am rugat pe cei din jur să mă ajute, că metoda la copiii mici e diferită de cea pentru adulţi. N-am reuşit să o pun pe genunchi, nu am reuşit, rămăseseră toţi, se uitau la mine... Nu ştiu ce forţă am avut, am întors-o cu picioarele în sus şi i-am dat două palme pe spate şi i-a ieşit bomboana. Nu i-am spus mamei nici până în ziua de azi. Fata a făcut 19 ani, iar eu şi acum îmi amintesc cu groază acel episod, dar întotdeauna le spun elevilor de ce e important să ştii toate aceste lucruri“, a întărit profesoara.

Vrea să cumpere un manechin pentru şcoală

De la o generaţie la alta, interesul nu doar că nu se diluează, din contră, creşte. Pentru că unitatea de învăţământ pe care o conduce este liceu teoetic, există posibilitatea orelor opţionale şi va continua, a spus prof. Geanina Pîrvu, să le predea elevilor săi noţiunile de prim ajutor. Doritori sunt însă mult mai mulţi elevi, licenii în special, motiv pentru care în această vară, în vacanţă, se vor organiza pentru ei cursuri la şcoală.

„Îmi doresc în primul rând un manechin de resuscitare în şcoală. Costurile sunt destul de mari. Îl împrumutăm de la Crucea Roşie sau de la o şcoală postliceală sanitară, dar am speranţa că anul ăsta îl achiziţionez, mi-am propus lucrul ăsta. E destul de costisitor, e vreo 4.000 şi ceva de lei, un manechin normal, nu ceva... Şi n-ai resurse, pansamente şi toate astea, toate le cumpăr eu. Aş putea, cred, şi prin şcoală, ca materiale, dar n-am încercat până acum, eu am dotat rucsacul. Pentru că şi la concusurile de prim ajutor, mai bine le aduc eu de la mine, decât să aud ceva discuţii. Manechinul de resuscitare este esenţial, dar îl achiziţionăm cu siguranţă anul ăsta, mi-am propus, n-am reuşit la sfârşitul anului trecut, dar acum trebuie să-l iau“, s-a angajat profesoara.

Şi tot în vara care de-abia a început şi-a mai propus, alături de colegii voluntari de la Crucea Roşie, să participe, de data aceasta în calitate de concurent, la un concurs complex care se organizează pentru voluntarii de peste 18 ani. „La Dezastre e mai complicat. Am fost la vreo două-trei, acolo e un alt concurs, intră adulţii, acolo sunt situaţii critice, urci pe sfoară, din copac, găsesc scenarii din astea... Sunt situaţii şi situaţii. Ne-am propus să participăm şi noi, în august, ca adulţi, să fim şi noi în echipaj. Am zis că vom trage la sorţi şi pot să fiu în grupă cu elevi de-ai mei. Reacţia e diferită, pentru că, mi-au spus colegi care au participat, la un moment dat atâtea emoţii sunt că de-abia atunci îi crezi pe elevi că au greşit atunci. Presiunea e mare, nu mai gândeşti clar. Mi s-a întâmplat ca la faza naţională, acum câţiva ani, să particip la un baraj între patru echipaje. Au simulat condiţiile unei explozii, cu patru accidentaţi , fiecare membru al echipajului trebuia să acorde primul ajutor la câte o persoană, individual... În general, în echipaj îi mai împarţi: ăia sunt mai buni la ceva, ceilalţi la altceva... Concursul a început cu un singur pacient, s-a complicat , a ajuns cu doi pacienţi în acelaşi timp. Se făcea transport şi fiecare ţipa, pe câte o pătură. Un singur rucsac au mai avut, ceilalţi, care mai fuseseră la etapa naţională, luaseră şi două, au mai împrumutat de la alte echipaje... Eu, care filmam, am început să plâng, îmi tremura mâna. Era unul ars, normal, că cel care ţipă mai tare..., te complici, ţipa - au, mă arde, nu pune mâna... La un singur echipaj din patru l-au căutat, i-au verificat toate funcţile, avea o plagă la picior, şi ăla, de fapt, la trei dintre echipaje a murit şi la un singur echipaj i-au găsit sângerarea şi l-au pansat. Dar sentimentul ăla... Foarte bine simulate situaţiile. Şi acum se zbârleşte pielea pe mine, când mă gândesc“, a povestit profesoara care în timp, prin exemplul propriu, a determinat foarte mulţi elevi să devină voluntari ai Crucii Roşii şi împreună au participat la multe acţiuni, acordând ajutor inclusiv în urma inundaţiilor puternice din urmă cu peste 13 ani.

Nu doar entuziamul a crescut în toţi aceşti ani, consideră prof. Pîrvu, ci şi resursele sunt altele, cei care au posibilitatea să facă donaţii sunt mai deschişi. „Mi-aduc aminte şi acum când ne-am dus cu pături, cu cizme, pe la Drăgăneşti, am rămas cu acea imagine, aşa, că poţi să faci bine celui aproape. Chiar nu e o chestie de falsitate, n-o  face nimeni să iasă în evidenţă, o fac pentru că se poate să ajute. Şi acum sunt mult mai organizaţi decât altădată, mult mai organizat totul. Am văzut că intervin şi alte firme, şi pe sănătate. Vin şi cu periuţa de dinţi şi cu pasta de dinţi, lucruri care nu erau altădată. Se implică mai mulţi acum. Pe vremuri te duceai cu miloaga – daţi-ne şi nouă, pentru Crucea Roşie! Te duceai să strângi, să poţi să faci ceva.  Acum vin altfel. Şi fac şi cursuri de prim-ajutor, cere lumea acum, atunci nu era aşa“, şi-a mai amintit prof. Pîrvu de experienţa din urmă cu 20 de ani.