VIDEO Pomohaci, judecat cu enoriaşii aproape: „Dumnezeu să îi dea putere să ducă mocirla în care l-au băgat ziariştii“. La ieşire a fost aplaudat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Pomohaci a intrat repede în clădirea unde se ţine procesul fără a discuta cu enoriaşii care au venit să îl susţină FOTO Traian Deleanu
Cristian Pomohaci a intrat repede în clădirea unde se ţine procesul fără a discuta cu enoriaşii care au venit să îl susţină FOTO Traian Deleanu

Aproape 200 de enoriaşi s-au strâns la Sibiu, în curtea catedralei mitropolitane, pentru a se ruga lângă sediul în care este judecat Cristian Pomohaci, fostul preot din parohia Moşuni cercetat pentru corupere de minori în scop sexual.

UPDATE ORA 14.00 Şedinţa Consistoriului Mitropolitan de la Sibiu, care judecă recursul depus de Cristian Pomohaci împotriva deciziei de caterisire, a început la ora 11.00 şi s-a terminat două ore şi jumătate mai târziu. În aplauzele susţinătorilor, Pomohaci s-a urcat în maşina cu care a venit la Sibiu încă de la ora 09.00 şi a plecat. Fostul preot nu a făcut declaraţii presei.
 

STIREA INITIALA

Cu 15 minute înainte de ora nouă, înainte ca primii enoriaşi să se adune într-un grup compact, fostul preot Cristian Pomohaci a ajuns la Sibiu, la sediul Arhiepiscopiei, în a cărei sală de şedinţe a fost programată judecarea apelului său. De pe bancheta din spate a unui SUV, înmatriculat cu combinaţia ”DUH” în judeţul Cluj, Cristian Pomohaci a coborât rapid şi cu faţa zâmbitoare. A intrat rapid în sediul Arhiepiscopiei, fără să dea vreo declaraţie şi lăsându-şi avocata la volanul maşinii cu motorul pornit.

Enoriaşii, în cerc, citesc din cărţi de rugăciuni

În urma lui Pomohaci au încercat să ajungă şi câţiva credincioşi, postaţi vreme îndelungată în poarta Catedralei mitropolitane, aflată chiar lângă clădirea Arhiepiscopiei. Sunt tocmai din Borşa, judeţul Maramureş şi s-au pus pe drum de luni seara, de la ora 11:00. De dimineaţă, de la ora 05:00, cei zece maramureşeni aşteaptă lângă catedrală. ”În 5 mai 2010 spune că s-a dus bolnav de cangrenă la piciorul stâng. „Şi cu rugăciunile şi cu postul pe care mi le-au dat părintele Cristian, azi sunt aici să îl susţin, cu amândouă picioarele. Am fost la el la Moşuni şi Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunileׅ. Eu nu cred nicio acuzaţie, cât am fost acolo, lapte ani şi câteva luni, auzeam ceva, vedeam ceva. Nicio acuzaţie”, povesteşte Grigore Danciu, de 74 de ani.

Numărul celor care au venit să îl susţină pe Pomohaci a început să crească, încet-încet, aşa că alături de poliţiştii comunitari au apărut şi jandarmi. Nu toţi ePenoriaşii au fost dispuşi să discute. „Noi am venit să vedem Sibiul, dom’le“, răspunde o femeie cu broboadă, care îşi acoperă faţa cu o umbrelă. La fel ca şi ceilalţi, femeia a intrat în catedrală, unde susţinătorii lui Pomohaci s-au organizat şi şi-au trecut numele în tabele. Mai apoi au ieşit în curtea catedralei, unde s-au aşezat în cerc şi au început să citească, în linişte, din cărţi de rugăciuni.

Enoriaşii lui Pomohaci, adunaţi la protest: „Pentru noi a fost pâinea lui Dumnezeu“

De la „pâinea lui Dumnezeu“ la „să fie dat afară“

Cei care au venit să îl susţină pe Cristian Pomohaci cred cu tărie în nevinovăţia acestuia. ”Preotului credeţi că i-ar fi îngăduit Dumnezeu să pună mâna pe Sfântul Potir dacă face un asemenea păcat? E strigător la cer, preotul e alesul lui Dumnezeu. Eu cred că părintele este nevinovat şi îl tăvăleşte prin noroi. Să îmi zică mie că sunt lesbiană, cum să spun eu că nu sunt lesbiană? Sunt nişte acuze scârboase. Eu cred că Dumnezeu din cer va face dreptate şi nu îi lasă nepedepsiţi pe ticăloşii care îi tăvălesc pe preot prin noroi nevinovat. Îmi doresc să revină unde îşi are locul, unde îi este menirea”, arată o femeie venită cu o bicicletă pe al cărei ghidon a prins un tricolor cu o cruce brodată în mijloc.

Din Sibiu, un grup de credincioşi veniţi de la Şeica Mare consideră că judecata de la Alba Iulia, în urma căreia Cristian Pomohaci a fost caterisit, nu a fost corectă. ”Pentru noi o fost pita lui Dumnezău. Şi pentru mine, că am fost operat la inimă, şi nevastă-mea o fost la el, băiatul, noră-mea, toţi am fost la el. Foarte cumsecade şi foarte bun. De ce o făcut Irineu (arhiepiscopul din Alba Iulia – n.r.) lucrul acesta şi pentru ce?”, se întreabă un pensionar din Şeica Mare.

sustinatori pomohaci foto Silvana Armat

Alături de el, soţia lui dă vina pe jurnalişti pentru tot ceea ce s-a întâmplat. „Nevinovat, e condamnat pe degeaba. Numai bine a făcut părintele la toată lumea, părintele Cristian de la Moşuni. Dumnezeu să îl întărească şi să îi dea putere să ducă mocirla în care l-au băgat ziariştii. Dumnezău să ajute pentru dreptatea care trebuie să se facă“, se roagă cu ochii închişi femeia, lăsându-se filmată de cameramani.

Printre trecători, însă, opiniile diferă. „Este preot şi ar trebui să dea exemplu moral. Trebuie judecat şi să fie dat afară”, spune, spre exemplu, o femeie care susţine că este ortodoxă. Afirmaţiile îi sunt susţinute şi de alţi sibieni care îşi fac cruce trecând prin dreptul catedralei.

Proces fără termen

Apelul formulat de Cristian Pomohaci împotriva excluderii sale din rândurile preoţimii este judecat de Consistoriul mitrpolitan, care este format din cinci membri. Este vorba de câte un preot reprezentant al fiecărei eparhii din Mitropolia Ardealului: Arad, Covasna-Harghita, Deva, Alba şi Sibiu. „Cine poate şti cât va dura judecata? Consistoriul va fi cel care va hotărî. Depinde şi de mărturiile şi dovezile care sunt aduse, rămâne să vedem ce se întâmplă în desfăşurare”, spune Corneliu Voinea, consilier în cadrul Mitropoliei Ardealului.

Decizia de la Sibiu poate fi contestată la Patriarhie.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite