Obiceiuri şi colinde de Crăciun din anul 1900: care erau tradiţiile în Mărginimea Sibiului şi cum era întâmpinat noul an
0
Urăturile erau diferite la săraci şi la bogaţi de Crăciun în jurul anului 1900, iar în noaptea de anul nou se punea neapărat calendarul de ceapă, pentru ca ţăranii să ştie cum va fi vremea peste an.
Colinde vechi de la începutul secolului XX, dar şi tradiţii de poveste din satele Mărginimii Sibiului sunt surprinse de către reputatul cercetător Victor Păcală în „Monografia satului Răşinariu”, volum apărut în 1915 şi premiat de către Academia Română.
Povestea începe în seara de Ajun, când luminile se aprind în fiecare casă, iar copiii se adună, gata să pornească la colindat, imediat ce vor auzi sunând clopotele de vecernie. ”Copilaşii, cu traista la şold şi înarmaţi contra câinilor cu beţe mari, pleacă apoi de la casă la casă (copiii bogaţilor însă numai la neamuri) şi încă de pe la poartă salută pe gazdă cu: «Bună sara lu Crăciun!». După ce au primit darurile, salută, în semn de mulţumire, cu: «Noi ieşim de aici, Dumnezeu tună aici». Numai când gazda nu le dă nimic, ori când îi ameninţă că le «bagă spuză în cioareci», o întorc pe altă coardă, bolborosind nişte blesteme ca «Noi ieşim de aici, dracu tună aici!». Până către miezul nopţii răsună satul de glasuri de copii. Şi cu toate că lăcrămile le şiroaie pe obraz de frig, nu mai pot băieţii de bucurie, că se văd şi ei cu parale şi cu traistele pline de nuci şi colaci”, se arată în volumul citat.
Clinde diferite la bogaţi şi săraci
În prima zi de Crăciun, după ce ies credincioşii din biserică, se începe colindatul cu steaua. ”Îmbrăcaţi în zale şi coifuri de hârtie şi încinşi cu săbii de lemn, cei trei crai de la răsărit cu Irod în frunte, apoi îngerul, cei trei păstori şi iapa cu traista merg de colindă pe la casele oamenilor. Înainte vreme ţinea Irod, dar numai în casele bogaţilor, următoarea oraţie de încheiere:
Staţi, fraţilor, în lături/Că şi eu ştiu nişte sfaturi/Care-s mai folositoare/Şi de toţi lăudătoare/Eu sunt împărat jidovesc/Mai bine ca toţi ghicesc/Cu sfaturile dumneavoastră/Nu se umple punga noastră/Ci cu sfaturi de-ale mele/Că umpli punga cu ele/Iar bunei gazde de loc/Dumnezeu să-i dea noroc/Ne dă doi, trei sfănchiţei (bani, n.r.)/Să umplem punga cu ei/Sau colac şi cârnaţ/Că ţine bine de saţ/Sau unt şi brânză/Că ţine bine la rânză/Iar noi vom mulţumi/Tot bine le vom pofti/Dumnezeu să vă blagoslovească/Şi ce-aveţi, să vă trăiască/Ca întru mulţi ani fericiţi/
În casele economilor mai săraci sfârşea îngerul cu următoarea oraţie: Eu sunt împăratul Petru/Care umblu ca vântul/Şi port cărţile/Prin toate curţile/Cu bună simbrie sunt tocmit/Dar în traistă n-am nimic/Fără o ploscuţă cu vin/Dintr-acesta la toţi închin/Iar dacă mă-mbătai/Sării acasă/Cuptorul spărsei/Cămaşa rupsei/Cine cuptorul va lipi/Şi cămaşa va cârpi/Bună plată va primi/Eu sunt un diac/Cât un gândac/Atâta de mare/De nu mă văd din cărare/De trei ani umblu la şcoală/Şi mâine tot coleşă goală/Duce-m-oi la porci/Caltaboşii-s groşi/Duce-m-oi la capre/Laptele îmi place/Nu-i de treabă/Nu-i de treabă/Caltaboşii s-or sfârşi/Şi caprele vor stârpi/M-am socotit să învăţ puţină carte/Sau popă mă voi face/Voi boteza, voi cununa/Bună plată voi căpăta/Cine va asculta această oraţie/Frumoasă şi bună/Să-mi pună bani cu ţidulă/De hârtie în mână/Iar cine n-a da nici dutculiţa (bănuţ, n.r.)/Să-i mânce cârnaţii mâţa!”, se arată în volumul citat.
Tradiţii de Anul Nou
Tradiţiile erau respectate cu sfinţenie şi în noaptea dintre ani. Candela de la icoana Maicii Domnului e bine să ardă în casă toată noaptea, şi tot atunci se face calendarul vremii de peste an. ”Se iau atâtea foi de ceapă câte luni sunt într-un an. În fiecare din ele să pune sare pisată mărunt, se numeşte pentru fiecare lună câte o foaie şi apoi toate, în rând una lângă alta, se aşează undeva la un loc ferit. Dimineaţa se caută foile şi dacă în cutare foaie sarea s-a topit întreagă, atunci se poate şti că şi luna cutare va fi ploioasă; foaia cu sarea pe jumătate topită arată o lună moale, cea cu sarea încă tot zvântată arată o lună secetoasă.
În dimineaţa de Anul-Nou, până nu se intră în biserică, copilele umblă la colindat pe la casele creştinilor. De intrare salută cu cuvintele: „Bună dimineaţa lu Sân-Văsâiu!” iar de ieşire cu cuvintele: „Noi ieşim de aici, Dumnezeu tună aici!”. Dar să nu se întâmple să fie refuzate undeva, că atunci are ce-şi auzi acea gazdă „zgârăie-brânză”, se arată în volumul citat.
Tradiţii de Bobotează şi Sfântul Ioan
În ajun de Bobotează, preoţii umblă cu crucea din casă în casă şi stropesc cu apă sfinţită oameni şi animale. Fetele de măritat ascund sub pragul uşii busuioc, ca să treacă preotul peste el, ori smulg, pe furiş, un fir, două, din smocul de busuioc al preotului. Firele acestea le pun apoi sub pernă, ca să viseze noaptea cine le e ursitul.
”În ziua de Bobotează, poporul, strâns la o singură biserică, pleacă în procesiune la râu, unde se sfinţeşte apa. În fruntea cortegiului merg copii purtând cruci, sfeşnice şi serafimi; urmează corul şcolarilor cântând „Aghios”, fruntaşii cu sfeşnice, icoane şi prapore, în urmă vin preoţii şi poporul. În momentul, în care preotul bagă crucea în apa râului, rostind de trei ori cuvintele ”Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale” oameni din popor dau salvele obişnuite cu puşti şi revolvere.
Creştinii aşează înaintea preoţilor, pentru a fi sfinţit, mari bucăţi de sare. Sfârşindu-se sfinţirea apei, oamenii se duc pe la casele lor şi stropesc cu aghiasmă clădirile şi toate animalele pe care le scot afară din grajd. Apoi bea fiecare câte puţin, ca să se curăţe şi să se sfinţească, iar restul îl păstrează într-o sticlă, crezând că apa sfinţită, cu putere tămăduitoare de orice boli, nu se strică nicicând. Sarea sfinţită o duc să o lingă oile şi vitele, crezând că în chipul acesta vor fi scutite de spurcăciuni. În ziua de Bobotează se taie rămurele din pomi şi se ţin până ce înfloresc într-o cupă cu apă sfinţită, asta ca să se vadă care dintre pomii din grădină vor înflori mai curând şi vor rodi mai bogat”, se mai arată în volum.
De Sfântul Ion, ”ieşind feciorii în stradă, îşi pun ochii pe unul cu numele sfântului ce prăznuieşte, îl prind fără de veste, gata-gata să-l arunce în râu, şi numai o cinste bună îl poate scăpa de soarta ce i-au pregătit-o fărtaţii”.
Vă mai recomandăm:
Un bărbat în vârstă de 42 de ani din localitatea Ighişu Nou, judeţul Sibiu, îşi creşte singur cele cinci fete, pe care mama le-a abandonat într-un centru de plasament.
Bianca Cotora (39 de ani), din localitatea Avrig, judeţul Sibiu, a reinventat, împreună cu mama ei, dulceţurile şi fursecurile bunicii, transformându-le într-un mic business.
Toma Stupu, un bărbat din comuna Vurpăr, judeţul Sibiu, şi-a mobilizat prietenii şi împreună au ridicat o casă nouă pentru o familie cu nouă copii a cărei locuinţă s-a prăbuşit.
Se încarcă comentariile...
