Video FOTO VIDEO O săsoaică s-a întors în România după 33 de ani pentru marea pasiune: „Nu ştiam atunci că statul german plătea bani pentru fiecare sas“
0La trei ani după ce s-a pensionat şi la 33 de ani după ce a emigrat din România, Sara Eiwendt a simţit că trebuie să îşi urmeze pasiunea - aceea de a cultiva flori. Prin urmare, în fiecare primăvară se reîntoarce în ţară pentru a umple cu flori grădina copilăriei. Flori din care face buchete, cu care umple generos căruciorul mamei ei, mergând mai apoi, asemenea bunicului, să le vândă în piaţă.
Din martie şi până către sfârşitul lunii octombrie, piaţa centrală a Sibiului este animată de o prezenţă distinctă. O săsoaică, îmbrăcată aidoma celor din vechile timpuri, soseşte împingând un cărucior încărcat de buchete de flori de grădină, aduse la vânzare. Pe cei trei kilometri pe care îi face de acasă şi până în piaţă, femeia este oprită de mulţi trecători, încântaţi de spectacolul culorilor din cărucior. „Cred că e şi un microb de familie”, râde Sara, amintind de mama şi de bunicul ei, care, de asemenea, vindeau flori în piaţă. Doar că pentru a vinde acum flori la Sibiu, Sara vine tocmai din Germania.
Nu mai mult de 20 de lei
Florile sunt crescute de Sara Eiwendt în grădina casei în care a copilărit, situată în Turnişor, un cartier care în vremurile de demult era un sat săsesc. 80% din flori sunt dalii, dar sortimentele Sarei sunt îmbogăţite an de an. „De fapt, sezonul începe cu lăcrămioare, liliac, lalele şi apoi lupinus, delfinium şi aşa mai departe. Gladiole cultiv iarăşi multe, dar vremea acestora s-a dus, la fel şi floarea soarelui. În piaţă se vinde foarte bine floarea soarelui. Lumii îi place culoarea aceea galbenă, minunată. Mai am şi garofiţe, albăstrele, margarete”, enumeră femeia de 66 de ani. Petrece zilnic câte cinci-şase ore în grădina ale cărei straturi cu flori nu au pic de buruiană. Priveşte munca în grădină nu doar ca un hobby, ci şi ca o metodă de a-şi menţine sănătatea în bune condiţii.
În piaţă merge doar sâmbăta, cu florile culese de vinerea şi prinse în buchete. Vinde buchetele pentru sume cuprinse între cinci şi 20 de lei, în funcţie de numărul florilor. „Mai mult de 20 de lei nu cer, căci să ştiţi că pentru multă lume şi zece lei e mult. Ceea ce am observat în ultimul timp e faptul că lumea vrea tot mai mult să cumpere flori de grădină, spunând că s-a săturat de cele aduse din alte ţări“, remarcă Sara Eiwendt, mereu cu zâmbetul pe buze. Alături de soţ, femeia pleacă înapoi în Germania peste iarnă, deoarece acolo sezonul rece e mai blând.
Căruciorul mamei, strategie de marketing
Sara preferă să îşi transporte florile cu căruciorul folosit de mama ei şi din raţiuni de marketing. „Altcumva vin oamenii când văd căruciorul plin cu flori. Place mult oamenilor, chiar şi pe drum mulţi mă opresc să mă fotografieze”, spune Sara. În plus, femeia preferă să meargă pe jos şi pentru că, până la 63 de ani, participa an de an la maratonul din Munchen, la cursa de zece kilometri. Problemele de la genunchi au oprit-o de la a mai continua alegările, dar la mersul pe jos nu renunţă.
Săsoaica ce se întoarce din Germania pentru a creşte şi vinde flori în România
„Cumpărată“ acum 36 de ani
Femeia recunoaşte că fără pensia din Germania nu ar putea trăi doar cu ce câştigă din flori. Dar nu banii sunt importanţi în povestea Sarei, al cărei trai în România s-a întrerupt în 1981. Atunci a emigrat în Germania, urmându-şi soţul. „Nu ştiam pe vremea aceea că statul german plătea bani pentru fiecare sas căruia i se permitea să emigreze. Asta am aflat-o mult mai târziu”, povesteşte Sara, care înainte de a părăsi România lucra la Centrul de librării.
În Germania, alături de soţ şi cei trei copii a reluat viaţa „de la cuţit şi furculiţă“. A urmat o şcoală de contabilitate, iar primul ei loc de muncă a fost la bursa bavareză. „Şi ce prime mai luam, şi de 3.000 sau chiar 5.000 de mărci germane. Am zis că de acolo mă pensionez, deşi la bursă era o adevărată nebunie în fiecare zi. Nu îmi plăcea vacarmul de acolo”, îşi aminteşte Sara. După şapte ani, în urma unui crah al bursei, Sara a fost nevoită să îşi caute alt loc de muncă. S-a angajat la Uzina de apă şi electricitate a Munchen-ului, de unde avea să iasă la pensie la vârsta de 60 de ani. „Nu prea voiam să stau acasă, dar am primit şi o primă şi mi-au spus că, astfel, voi lăsa locul unei persoane mai tinere“, îşi aminteşte fosta contabilă motivul pentru care a decis, totuşi, să renunţe la serviciu.
Pozitivul din fiecare întâmplare rea
La câteva zile după pensionare, Sara nu îşi găsea locul. Prin urmare, când a reuşit să se angajeze part-time la o florărie din oraş, i-a revenit pofta de viaţă. După doi ani, proprietarul florăriei a anunţat-o că a găsit o persoană cu studii în domeniu, pe care intenţionează să o angajeze. „A fost uşurat când i-am spus că atunci voi pleca, dar eu eram tare dezamăgită în sinea mea. Mi-am amintit atunci o vorbă de-a mamei, care îmi spunea că în orice întâmplare rea este şi o parte pozitivă. Aşa că m-am hotărât să îmi cresc şi să vând florile mele. Iar deoarece lucrul acesta nu îl puteam face în Germania, m-am reîntors în România“, retrăieşte Sara momentul în care a reînnodat o tradiţie de familie.
Cu bulbi şi diferite seminţe cumpărate din timp, Sara s-a reîntors în casa copilăriei acum trei ani. La primul drum către piaţă spune că simţea o uşoară teamă. Reacţia sibienilor i-a alungat acest sentiment, mai apoi. „În sfârşit, fac ceea ce îmi place“, râde Sara.
Se încarcă comentariile...
