O istorie secretă a pălincii. Cum au ajuns sătmărenii să se impună în promovarea băuturii alcoolice vechi de sute de ani

Stand cu pălincă la Festivalul Internaţional al pălincii din Satu Mare. sursa:cjsm

Pălinca, ţuica ori horinca au fost şi sunt prezente în viaţa locuitorilor din Satu Mare de la naştere şi până la moarte. Părinţii, moşii şi strămoşii şi-au cântat "bucuria şi amarul", marcând satisfacţia izbândii sau tristeţea eşecului alături de un pahar de palincă.

Dacă grecii se laudă cu ouzo, ruşii cu vodka, japonezii cu sake, iar nemţii cu berea produsă de sute de ani, românii sunt mândrii să spun că pălinca produsă de ei le depăşeşte pe toate, ca gust, dar şi în privinţa proprietăţilor.

Chiar dacă unii ar spune că românii sunt subiectivi, istoria confirmă faptul că băutura a fost fabricată la început pentru proprietăţile ei curative. Cuvântul "pălincă" apare pentru prima dată în documente în anul 1630. În zona Oaşului, din judeţul Satu Mare, renumită azi pentru producţia record de pălincă, distilarea băuturilor spirtoase este atestată în secolul al XVI-lea, însă istoricii nu au găsit nici azi prea multe date referitoare la apariţia primelor pălincii din perioada respectivă.  

"Se pare că cei care au descoperit arta distilării ar fi călugării de la începutul Evului Mediu care pregăteau tot felul de elixiruri şi poţiuni folosite la început în scop medicinal. Alţii spun că alambicurile ar fi creaţia neobosiţilor alchimişti care în obsesiva lor căutare a unor instalaţii care să producă aur au descoperit, probabil, procedeul distilării fructelor", povesteşte directorul Muzeului Judeţean Satu Mare.

Producătorii de pălincă ţin însă să facă o menţiune cu privire la folosirea corectă a cuvântului "ţuică", care desemnează exclusiv o băutură distilată din prune, aşa că este greşită folosirea termenilor de "ţuică de mere", sau de "pere" ori de "caise". Acestea din urmă, susţin specialiştii, ar trebui să se numească rachiuri.

"Dacă în sudul ţării şi în Moldova ţuica este o băutură destul de slabă deoarece este fiartă doar o singură dată, pe măsură ce urcăm înspre nord descoperim pălinca ardelenească. Aceasta este celebră nu atât pentru tăria ei (spre comparaţie, în Basarabia se prepară celebrul «samagon», care are cel puţin 70 de grade fiind obţinut din distilarea fructelor), cât pentru savoarea inconfundabilă pe care i-o conferă prunele, în primul rând, dar şi tehnologia arhaică, unde focul de sub cazan se face din lemne sănătoase, care la rândul lor imprimă pălincii adevărate o parte din aroma ei nemaipomenită. Desigur, pălincile tradiţionale vor dipărea încetul cu încetul. Există deja câteva astfel de distilerii care îmbină în mod fericit tehnologia tradiţională cu exigenţele moderne", povesteşte directorul Direcţiei Agricole Satu Mare, inginerul Ioan Cioltean.

Din livada de prune, pe mesele sătmărenilor

Transilvania este spaţiul în care pălinca se produce încă la scară mare în pălincii tradiţionale. Sunt foarte rare satele, în special cele din zonele de deal, unde să nu existe una sau mai multe pălincii. Este aproape imposibil ca la marginea satului să nu existe una sau mai multe pălincii aşezate pe malul unui pârâu. Povestea pălincii începe încă din iarnă, când gospodarii curăţă prunii şi îi afumă cu tăciuni, apoi prunii dau în floare iar pomicultorii se îngrijesc de aceştia până ce fructele ajung la maturitate deplină.

"Tehnologia de obţinere a ţuicii, rachiurilor naturale sau a pălincii are secretele ei care s-au transmis din generaţie în generaţie prin practică şi prin viu grai, păstrate cu multă stricteţe fără a fi împărtăşite şi altora în scris. Se poate afirma că mai mulţi deţin cunoştinţe referitoare la consumul şi efectele băuturii şi mai puţini despre partea de tehnologie. Pălinca este «una din cărţile de vizită» a acestor meleaguri şi «unul din cei mai buni ambasadori» care a trecut de mult graniţele României în genţile şi sacoşele diplomaţilor cutreierând toate meridianele lumii. Despre această băutură s-a scris foarte puţin cu toate că ea însoţeşte omul pe parcursul existenţei sale, de la naştere până la moarte, în diferite ocazii, de unde şi zicala: «Bea omul la supărare şi la bucurie mare»", spune inginerul Ioan Cioltean.

Vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor de Pălincă din zona Oaşului, Cornel Mureşan susţine că nu poate afirma cu certitudine că pălinca a fost descoperită de români, însă îi este clar că produsul face parte din cultura poporului român. Pe de altă parte, producătorul explică şi cum prunele se transformă în licoarea care pe mulţi îi face fericiţi:

"După ce prunele sunt culese, acestea se pun în căzi, borhotul rezultat trebuie fiert când fermentaţia prunelor este maximă. Dar şi pentru asta îţi trebuie un simţ special ca să adulmeci exact momentul maxim de fermentare. Apoi aburii devin „prima" fierbere şi urmează a doua fierbere. După prima distilare produsul obţinut se toarnă într-un butoi care se acoperă cu un capac de lemn. La redistilare se obţin trei produse: rezeleul, pălinca şi coada", afirmă Cornel Mureşan.

Drum anevoios

În prezent, în judeţul Satu Mare producătorii de pălincă şi autorităţile şi-au unit forţele pentru a promova acest produs şi peste graniţă. În acest sens, Consiliul Judeţean Satu Mare a implementat un proiect prin care se doreşte promovarea acestui produs şi peste graniţe, dar şi în alte judeţe pentru atragerea turiştlor şi încurajarea producătorilor tradiţionali, însă cu toate efortuile de până acum, pălincarii mai au mult de lucru pentru a ajunge pe piaţa europeană, mai ales că în acest sens nu există o tradiţie europeană a consumului de pălincă. De asemenea, pălincari susţin că lipseşte o promovare agresivă a acestui produs. Aceştia speră totuşi să deschidă europenilor apetitul pentru această băutură, mai ales că un prim pas în acest sens a fost făcut deja. Firma sătmăreană "Zetea" a obţinut cu pălinca produsă în 2001 medalia de argint la Concursul Mondial de la Bruxelles, însă aceasta este triplu distilată, performanţă la care ar trebuie să ajungă şi ceilaţi producători pentru a se menţine pe piaţa europeană.

"Esenţial este să spunem că nici o ţară nu poate revendica în totalitate brandul de pălincă pentru că aceasta aparţine de sute de ani oamenilor din această zonă, din Estul Europei, indiferent de naţionalitate, chiar dacă noi nu ne vom abţine să spunem că, totuşi cea mai bună pălincă din lume, este cea făcută în Oaş. Dar probabil că toţi pălincaroşii spun asta şi cu siguranţă fiecare are dreptate", scrie Felician Pop, în cartea semnată alături de Robert Lazlo, "Povestea Pălincii".