Detalii ciudate despre igiena personală în Evul Mediu. „Prin secolul al XIII-lea, Biserica Catolică a interzis băile publice“

0
0

În cărţile istoricilor se află multe descrieri despre bolile, foametea, dar şi supremaţia Bisericii, peste care nici un om nu avea voie să treacă. Pe de altă parte, istoricii au ajuns la concluzia că oamenii Evului Mediu nu puneau preţ pe igiena personală.

Cei care s-au preocupat de aspectul igienei personale a celor care au trăit în Evul Mediu nu au avut, din păcate, prea multe izvoare istorice la îndemână. Cele care au rămas însă sunt importante pentru formularea unor concluzii generale care să explice bolile, chiar şi cauzele lor şi în baza cărora oamenii de azi îşi pot forma o imagine despre cine au fost şi cum au gândit strămoşii lor la aceea vreme.

Cele mai multe dovezi care să descrie igiena personală şi preocuparea pentru sănătatea organismului au fost descoperite pe teritoriul Europei de Vest, însă asta nu înseamnă că în ţara noastră astfel de descoperiri lipsesc cu desăvârşire, ba din contră, azi putem admira în muzee obiecte deosebit de importante care i-au ajutat pe arheologi să avanseze cu cercetările, chiar dacă la prima vedere par banale.

"Pentru acei «specialişti» cuprinşi recent de combustia unei pasiuni istorice captată prin lecturi neacademice, aceste mici obiecte par doar artefacte corodate şi prăfuite, care umplu inutil depozitele muzeale. În ciuda unui aspect aparent banal, unele obiecte muzeale au o importanţă istorică dosebită. Mai mult, prin aceste obiecte putem percepe unele comportamente sociale actuale, pornind de la cunoscuta expresie «historia magistra vitae», fixată în cultura scrisă de Marcus Tullius Cicero, dar care acoperă, de fapt, o perpetuă experienţă umană", subliniază Liviu Marta, doctor în arheologie.

Bărbieritul şi tunsoarea, practici cu semnificaţie

Spre exemplu, bărbieritul, considerat azi de cei mai tineri un trend, era în trecut mai degrabă o calitate care sublinia apartenenţa la o categorie socială de elită.

"Pe parcursul istoriei, «casta războinicilor» avea ca şi o caracteristică principală mândria apatenţei la o categorie socială de elită, mândrie care adesea era exteriorizată prin construirea unui aspect aparte, menit a fi impunător. Este suficient să ne gândim la ţinutele militare din diverse epoci, la armurile de paradă a cavalerilor medievali etc. Nu de puţine ori frizura (tunsoarea) a jucat un rol esenţial în «arhitectura» aspectului pe care şi-l cultivau războinicii, în acest sens este relevant rolul frizurii pentru aspectul samurailor japonezi. Adesea categorii umane largi utilizează frizura şi modul în care este purtată barba ca elemente de exprimare a apartenenţei religioase sau etnice. De exemplu, purtarea bărbii nerase este o cutumă împământenită în cazul musulmanilor, iar înfăşurarea sub turban a părului lăsat lung este o modalitate de autoidentificare afişată cu mândrie şi ţinută cu stricteţe de bărbaţii sik, din nordul Indiei", explică istoricul Liviu Marta. 

Închiderea băilor publice

Oamenii din Evul Mediu nu ţineau prea mult nici la igiena personală care avea rolul de a-i proteja de bolile contagioase. Evul Mediu se caracteriza prin natalitate ridicată, mortalitate ridicată (mortalitatea infantilă ocupând un loc important, afectând o jumătate din copii născuţi vii) şi speranţa medie de viaţă scăzută. Oamenii ajunşi adulţi erau expuşi la boli şi insuficienţă alimentară, astfel, media de viaţă era de 50-60 de ani. La aceea vreme oamenii au crezut că o mulţime de boli sunt cauzate de băile publice, mai mult şi Biserica susţinea ideea că închiderea lor ar fi cea mai bună soluţie deoarece îi convingea pe oameni că spălatul era o practică păgânp, iar diavolul profită de moment şi intră în corpul persoanei.

"În Evul Mediu, băile publice populare continuă să funcţioneze până prin secolul al XIII-lea, când, Biserica Catolică le interzice. Motivele se legau de faptul ca ar fi reprezentat locuri de desfrâu şi, în plus, erau suspectate de răspândirea epidemiilor de ciumă. Au supravieţuit câteva băi private, dar acestea erau privilegiul celor bogaţi", spune muzeograful Diana Iagăr. 

Nici cei mai bogaşi oameni nu stăteau prea bine în perioadă resprectivă la capitolul igienă, deşi aveau toate resursele, ma ales că exista şi un fel de spun preparat din grăsime animală şi vegetală, descoperit încă de pe vremea anticilor. Se spune că Henric al IV-lea, regele Franţei , nu se spala niciodată, deşi era considerat un mare “cuceritor”. Există o povestioară conform căreia, în noaptea nunţii, din cauza mirosurilor, soţia sa a vrut să fugă, iar amantele sale  l-au respins pe motiv că aveau migrene, din cauza sudorii. Nici Ludovic al XIV-lea, atât de preţuit în istoria Franţei, nu stătea mai bine din punctul de vedere al igienei.

Spre exemplu, specialiştii susţin că oamenii credeau la aceea vreme că multe boli sunt cauzate de desfrâu, idee pe care le-o inocula şi Biserica, fără nici o bază ştiinţifică cât de mică, iar apoi mergeau în pelerinaje curative, însă stilul de viaţă rămânea acelaşi. Nimeni nu se gândea atunci la poluarea apelor pe care le beau, la bolile pe care oamenii le pot lua de la animale, dar nici la faptul că dacă se spală mai multe persoane în aceaşi apă pot să apară ulterior bolile de piele sau infecţiile vaginale şi aşa mai departe. Mai mult, în aceea perioadă, excrementele se aruncau afară, în râurile şi apele din apropierea caselor, iar uneori tot acolo se aruncau şi cadavrele de animale. Păduchii, dar şi mizeria din locul unde mâncau şi dormeau erau la ordinea zilei, iar faptul că trebuia să umble zile întregi, chiar şi în cele mai călduroase, cu aceleaşi haine pline de sudoare nu era nimic ieşit din comun.

Vă mai recomandăm:

Adevărul despre giganţii mitologici. Cine au fost uriaşii mâncători de oameni ale căror schelete ajungeau la trei metri

Cum au apărut, cu adevărat, ungurii? Au schimbat o rugăciune prin teroare, îşi spuneau „copiii pământului”, beau sânge de cal şi erau buni arcaşi călare

Satu Mare


Ultimele știri
Cele mai citite