Depresia, boala care chinuie mintea şi sufletul, poate duce la sinucidere. De ce sunt amplificate stările depresive în perioada Sărbătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
depresie Shutterstock

Stările de tristeţe, de nesiguranţă, sau cele în care ne simţim singuri se accentuează în perioada Sărbătorilor de iarnă, mai ales dacă acestea sunt determinate de pierderea unei persoane dragi sau de pierderea locului de muncă. Uneori aceste stări pot să ne împingă la gesturi extreme. O demonstrează statisticiele care arată că în perioada Sărbătorilor de iarnă numărul tentativelor de sinucidere creşte semnificativ.

Experţii în sănătate publică avertizează asupra riscurilor reprezentate de probleme psihice ca depresia, abuzul de alcool şi anxietăţii.  Aceste stări pot fi determinate de nuenumărate motive, iar de din păcate persoanele care trec prin astfel de clipe nu cer ajutorul persoanelor apropiate, încercând să găsească soluţii singure. Pe de altă parte unele persoane sunt depresive după ce sunt părăsite de soţ, soţie, poate chiar în preajma sărbătorlor de iarnă. Cu toate că perioada este caracterizată de o bucurie continuă, fiind un sezon al reîntâlnirilor cu familia, aceste persoane pot ajunge să creadă că nimeni nu îi mai iubeşte, nu se simt apreciaţi, iar prin urmare ajung să îşi pună capăt zilelor.

Astfel de cazuri s-au petrecut în perioada Crăcinului în judeţul Satu Mare, care se află în primele zece locuri la nivel naţional într-un top al tenativelor de suicid. Părăsit de soţie, un bărbat din Satu Mare nu a mai suportat singurătatea şi s-a sinucis. După ce şi-a petrecut Crăciunul singur, bărbatul de 47 de ani,a ales să-şi ia viaţa. Bărbatul s-a spânzurat în baie, unde a fost găsit de fiul său, care a sunat la 112. Înainte de a se sinucide, acesta a scris o scrisoare de adio în care îşi cerea scuze soţiei şi celor trei copii pentru gestul său. din spusele celor apropiaţi se pare că bărbatul a fost foarte afectat atunci când soţia sa l-a părăsit şi a plecat în străinătate dar mai ales pentru că a dus-o cu ea şi pe fiica lui. Situaţia ar putut fi evitată, spun specialişti care susţin că din păcate oamenii nu cer ajutor. 

" Orice conşptientizare este puţin durerosă. Psihologul te pune într-o altă situaţie, într-o altă lumină, să analizezi situaţia. Nu trebuie să vedem psihologul doar ca soluţie când suntem în situaţii disperate, psihologul ne poate ajuta să trecem peste anumite stări, prevenind astfel transformarea lor în tulburăr emoţionale", spune psihologul Alina Perşa.

Mai mult, nu doar de Crăciun medicii au fost solicitaţi să intervină pentru salvarea acestor persoane, ci şi de Anul Nou. Din păcate de la an la an, cei care recurg la astfel de gesturi sunt tot mai tineri. Cazul unui sătmărean de 26 de ani din municipiul Satu Mare a şocat nu doar familia tânărului şi prietenii acestuia, cât şi opinia publică. Serviciul Judeţean de Ambulanţă a fost solicitat, prin 112, să intervină pentru a-l salva pe tânărul găsit de membrii familiei spânzurat în garajul locuinţei. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.Creşterea numărului de tentative de suicid în această perioadă are şi o explicaţie ştiinţifică.

“Explicaţiile sinuciderilor, în general, ar fi: lipsa de perspectivă, lipsa de finalizare, lipsa de afectivitate, sunt familii despărţite, copiii fiind într-o parte, părinţii în altă parte, sau numai un membru al familiei este singur, deci ruperea de cămin, de tradiţie, este dificil de suportat. În perioada sărbătorilor, lumea se bucură  de afecţiune, lumină, căldură şi în situaţia aceasta parcă dacă eşti singur eşti mai izolat”, explică academicianul Virgil Enătescu, medic psihiatru.

Bolile psihice, în continuă creştere

 Incidenţa bolilor psihiatrice este în continuă creştere atât la nivel internaţional şi naţional, cât şi la nivelul judeţului Satu Mare.Conform celor afirmate de şeful Secţiei de Psihiatrie Cronică din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, Laura Cismaş, unul din patru sătmăreni suferă de astfel de boli. Aceste boli sunt datorate stresului zilnic precum şi modului de viaţă nesănătos. “Sunt consecinţele adversităţilor şi a traumelor de zi cu zi, care duc la creşterea numărului de depresii şi axientate. Pacienţii trebuie recuperaţi prin diverse activităţi”, a mai spus şeful Secţiei de Psihiatrie Acută.

Vă mai recomandăm:

Cum ne dăm seama că avem depresie. Simptomele care ascund adevărata problemă şi sugerează, în mod eronat, alte afecţiuni

Cum ne poate zădărnici Crăciunul tristeţea apărută din senin. O banală reclamă TV poate declanşa depresia

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite