Povestea unei românce care fugea de la şcoală să se facă fotbalistă. A ajuns golgheteră în Champions League

O tânără din oraşul Bocşa, Caraş-Severin, este una dintre cele mai experimentate fotbaliste ale României. Laura Rus este atacant, are 31 de ani şi la începutul acestei luni a semnat cu echipa de Serie A, Hellas Verona, după ce returul campionatului trecut a jucat tot în Italia, la nou promovata Sasulo, pe care a ajutat-o să rămână în prima ligă.

Laura este cunoscută ca fotbalistă sub numele de Lala şi are o carieră impresionantă în fotbalul feminin. Până acum a jucat în campionate puternice, precum Primera División, Cypriot First Division, Elitedivisionen (prima ligă din Danemarca) şi WK League (primul eşalon feminin al fotbalului din Coreea de Sud), unde a fost şi golghetera campionatului. Cea mai mare performaţă personală a fost titlul de golgheter al Ligii Campionilor, pe care l-a obţinut în sezonul 2012/2013, cu atât mai senzaţional cu cât echipa sa nu a depăşit faza optimilor în această competiţie.

Cariera impresionantă s-a clădit pe ambiţia fetei născute într-un mic orăşel din vestul României, acolo unde prea puţini credeau în fotbalul feminin. Lala a crescut pe lângă tatăl său, fost fotbalist şi fratele ei care juca deja în echipa mare a oraşului când ea avea doar 10 ani.

"Juca la Metalul Bocşa şi eu mergeam mereu la meciurile lui. Spre disperarea mamei mele, când veneam ziua de la şcoală, eu în loc să mă joc cu păpuşile, îmi lăsam ghiozdanul şi mergeam în spatele blocului unde băteam mingea cu băieţii până seara. Mai târziu, în şcoala generală, m-a văzut profesorul Mureşan şi m-a luat în echipa băieţilor, cu care am jucat în campionatul şcolar. Am fost prima fată care a jucat în echipa băieţilor şi niciunui băiat nu i-a plăcut asta. Figuri de băieţi”, îşi aminteşte Laura, primii paşi în fotbal.

De altfel, mama ei a încercat să o deturneze de la fotbal şi aşa a ajuns la handbal.

"M-a văzut domnul profesor Ion Stan şi m-a luat imediat în prima echipă. Am făcut doi ani de zile de handbal, dar eu tot cu gândul la fotbal eram. La antrenamente dădeam mai mult cu picior şi jonglam cu mingea. Pot să spun că cei doi ani de handbal i-am făcut mai mult de gura mamei mele”, spune râzând Laura.

Împreună cu câteva fete din echipa de handbal, mai încingeau din când în când câte o miuţă.

“Ne-a văzut o prietenă, Mihaela Guga, care juca într-o echipă de futsal, şi m-a chemat să joc cu ele, în campionatul pe licee. Ea era liceul sportiv. Eu dimineaţa aveam şcoală şi după amiaza antrenament. Nu ştia nimeni că eu nu mă duceam în două zile la şcoală, ca să merg la futsal. Am ajuns cu echipa de fete până la turneul final, la Bucureşti. Aşa am cunoscut-o pe Andreea Paşca, prietena mea ce mai bună, care juca deja la Panduri Târgu Jiu. La o săptămână după turneu, m-a sunat şi mi-a spus că antrenorul lor vrea să vin să dau câteva probe. M-am dus şi am dat probe şi m-au luat la echipă. Pandurii a fost prima mea echipă şi de acolo, după două luni, am fost convocată şi la naţionala de juniori”, spune fotbalista.

La 18 ani, Laura a semnat primul contract cu o echipă din străinătate. “Am semnat cu Sporting de Huelva din Spania şi de atunci nimeni nu a mai putut să mă oprească. Am jucat în Cipru, în Danemarca, în Coreea de Sud şi acum în Italia. Am fost golgheter în Champions League, în 2012, şi am fost golgheter şi când am jucat în campionatul din Coreea de Sud”, spune Laura, care este cotată în primele 50 de jucătoare ale lumii. Despre cei trei ani jucaţi în Coreea de Sud, spune că din punct de vedere sportiv au fost printre cei mai buni din carirera sa, însă nu a reuşit să se adapteze deloc cu stilul de viaţă. “Am revenit după trei ani în Europa, în Spania, pentru că psihic eram la pământ. Eram praf. Nu am reuşit să mă adaptez”, afirmă Lala.

Despre fotbalul feminin crede că nu va ajunge să fie privit niciodată ca cel masculin şi diferenţele vor exista întotdeauna. “Aşa e mentalitatea. Chiar dacă în multe ţări se fac eforturi mari pentru dezvoltarea fotbalului feminin şi se oferă condiţii deosebite, în Danemarca, în Olanda. În Coreea de Sud eram stimată şi respectată de nu îmi venea să cred. Aici, în România nu sunt apreciată deloc”, spune fotbalista originară din Caraş-Severin.

Lala este fericită că a semnat cu o nouă echipă din Italia, pentru care în meciurile de pregătire a marcat deja patru goluri. “La Verona avem aceleaşi condiţii ca băieţii. Asta pentru că echipa de fete a fost preluată de clubul de fotbal masculin. Avem baza noastră, unde ne antrenăm zilnic şi nu ne lipseşte nimic. Echipa este în primele cinci din Seria A. Eu sper să înscriu cât mai multe goluri şi să devin golgheter”, îşi dezvăluie bănăţeanca planurile de viitor.

Lala consideră că s-a realizat ca fotbalistă. Spune că şi-a îndeplinit visul şi reuşeşte să trăiască bine din activitatea ei.

“Pentru asta trăiesc şi din asta trăiesc. Nu fac altceva. Am reuşit să-mi cumpăr un apartament în Timişoara, ajut cum pot fotbalul feminin din Reşiţa, handbalul, copiii din Bocşa. Cu echipamente, cu mingi, le mai plătesc cheltuieli, cât pot şi eu. Am o cupă, pe care o organizez în fiecare an, la Reşiţa şi care îmi poartă numele. Sunt lucruri pentru care le fac din suflet. Pentru că şi eu am plecat de jos şi nu am fost crescută în puf. Primul salariu pe care l-am câştigat, l-am trimis mamei mele pentru că aşa am simţit eu că trebuie să fac”, spune Lala.

Laura Rus împlineşte în octombrie 31 de ani, însă nu se gândeşte la retragere. “Încă mai pot. Mă uit şi eu la echipă, că sunt fete de doar 18, 19 ani, dar trag în rând cu ele, ba şi mai mult. Mă simt bine. Probabil contează şi constructia, dar şi că am dus o viaţă sportivă. Acum să nu credeţi că nu ştiu ce e distracţia. Îmi place să ies în oraş, să mă distrez, dar am limite”, dezvăluie sportiva.

Un regret ar fi că nu şi-a întemeiat încă o familie, dar spune că are timp şi pentru asta. “Cine să lase tot şi să mă urmeze în nebunia mea, peste tot în lume”, spune Laura, care acum aşteaptă cu nerăbdare începerea campionatului în Serie A, să poată să marcheze de cât mai multe ori.