Ion Ţiriac organizează în Banat o nouă „vânătoare a bogaţilor“. Subiectul, tabu printre localnici: „Eu nu ştiu nimic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omul de afaceri Ion Ţiriac FOTO Arhiva
Omul de afaceri Ion Ţiriac FOTO Arhiva

Ion Ţiriac şi-a invitat prietenii miliardari sâmbătă, 2 februarie, la o nouă partidă de vânătoare în România. De această dată, evenimentul va avea loc în Caraş-Severin, în zona satului Ersig, din comuna Vermeş, unde omul de afaceri are un complex de vânătoare de aproximativ 1.000 de hectare.

Trenul pe care Ţiriac şi-a construit domeniul a aparţinut prinţului Paul de România, care l-a revendicat  în 2006 şi l-a obţinut prin sentinţă judecătorească în 2009. Suma plătită în tranzacţia dintre miliardar şi prinţ nu este cunoscută, însă un hectar de pădure în zona respectivă se vindea în acea perioadă cu aproximativ 3.000 de euro.

"Vânătoarea bogaţilor", subiect tabu printre localnici

Este pentru a doua oară când Ion Ţiriac îşi invită prietenii la vânătoare în Banat. Domeniul de vânătoare de la Ersig a fost unul din cele mai bogate încă înainte de a fi achiziţionat de omul de afaceri, însă în ultimi zece ani a fost populat masiv cu animale sălbatice. Aici se găsesc exemplare de cerb comun şi cerb lopătar, căprior, mistreţ şi muflon.

O parte dintre localnici participă la goană, însă lumea din sat se fereşte să vorbească despre acest subiect. Nici primarul comunei nu este foarte vorbăreţ pe această temă. “Eu nu ştiu nimic, nu sunt vânător şi nu îmi place vânătoarea. Nu pot să vă spun nimic despre asta. E un complex privat, nu am alte detalii. Se pregătesc ei, acolo. Nu a apelat cu nimic la noi. Mă cunoscut cu domnul Ţiriac, am avut trei întâlniri cu el. Este un om extraordinar, dar partea asta cu vânătoare nu a fost un subiect de discuţii, pentru că nu mă pricep şi nici nu-mi place”, spune Ion Iacob Damian, primarul comunei Vermeş.

Edilul are speranţe mari după întâlnirile cu miliardul şi spune că, pe lângă că este cel mai bun contribuabil, a ajutat şi oamenii din comună. “Dacă ar fi toţi ca el, aş fi foarte fericit. Are impozitele plătite la zi. Ba ne-a mai şi ajutat. Când au curăţat pădurea, le-a dat câte 3 metri cubi de lemn la oamenii din sat, care sunt la ajutor social”, spune primarul, care recunoaşte că a avut discuţii cu omul de afaceri chiar pentru deschiderea unei investiţii în comună, însă nu a vrut să dezvăluie despre ce este vorba.

Se vânează doar mistreţi

Nicolae Crista, directorul DSVSA Caraş-Severin, spune că instituţia pe care o conduce a luat mai multe măsuri pentru această acţiune, mai ales că pesta porcină africană a ajuns deja în judeţul vecin, Timiş.

“Am trimis acolo medicul de liberă practică din zonă, oamenii de la laborator. Avem şase oameni acolo. Am organizat filtre sanitare, cu filtru pietonal la intrarea în sat, cu dezinfectanţi pentru maşini. Se împuşcă porcii, oamenii mei recoltează probe, se aduc în laborator, se fac examenele de laborator, se emit buletinele de analiză, după care carcasele pleacă. Nu ştiu câţi mistreţi se vor împuşca în acest an, dar anul trecut au fost aproximativ 100”, ne-a spus Nicolae Crista, directorul DSVSA Caraş-Severin.

Activiştii pentru protecţia animalelor critică dur acţiunile de vânătoare organizate de Ion Ţiriac şi cer scoaterea acestui gen de vânătoare în afara legii.

“Vânătoarea la Ţarc nu are nicio raţiune etică, economică sau socială. Ce fac psihopaţii şi nesimtiţii la partidele de vânătoare la ţarc, ar trebui scos în afara legii. Ne fac ţara de ruşine. Sunt evenimente total deplasate la care se iau vieţi lipsite de apărare şi care aduc profit doar organizatorului. România nu se allege cu nimic din asta, poate doar cu reputaţia pătată. Este o risipă de viaţă în condiţiile în care doar 4% dintre mamifere mai sunt animale salbatice, iar 60% dintre mamifere sunt animale de ferma crescute pentru a fi mâncate de oameni care însumează 36% dintre mamifere. Se spune că se donează carnea unor cantine locale, dar adesea analizele arată ca aceasta carne nu este bună pentru consum. În general produsele de origine animală consumate în exces sunt tot mai mult blamate de cercetatori, nutriţionişti şi chiar de Naţiunile Unite care cheamă Guvernele sa reducă consumul de carne cu 50% în următoarele 2 decenii, altfel Planeta va deveni nelocuibilă. Se cunoaşte faptul că din creşterea animalelor de fermă domestice sau sălbatice rezultă cele mai multe gaze cu efect de seră, fiind cel mai mare contributor la schimbările climatice. Participanţii la astfel de partide de vânatoare se prezintă fiind crema societăţii şi sunt modele pentru aceasta. Acţiunile lor însa lasă de dorit. Este clar că acesti oameni au multe de învăţat şi ca aşa cum se comportă acum nu trebuie promovaţi ca model ci criticaţi de societate”, a declarat Gabriel Păun, directorul organizaţiei europene Animals International.

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite