Cel mai vechi teatru din România este şi cel mai frumos. Are 200 de ani şi a fost construit cu sprijinul masoneriei

FOTO prinbanat.ro

Dacă ajungeţi vreodată la Oraviţa, cu treabă sau fără, trebuie să vă faceţi neapărat timp să vizitaţi Teatrul “Mihai Eminescu”, aflat pe strada cu acelaşi nume, la numărul 18

Este vorba de prima clădire din România care a fost construită cu destinaţia de teatru, exact cu 200 de ani în urmă. Iar ca model a fost vechiul Burgtheater din Viena, care astăzi nu mai există. La Oraviţa însă, teatrul ridicat în urmă cu 200 de ani a rezistat şi, după câteva reabilitări ce au avut loc de-a lungul celor două secole, arată foarte bine, fiind una dintre cele mai reprezentative clădiri din Banatul Montan. Interiorul şi decoraţiunile sunt impresionante şi au păstrat aceeaşi linie pe care arhitecţii au impus-o de la început.

Povestea teatrului poate să v-o spună în amănunt oricare dintre angajaţii instituţiei, care fac permanenţă şi sunt de găsit 24 din 24 de ore în incinta teatrului. „Nu ne-am ferit să primim turiştii şi peste program. Am avut vizitatori şi la ora 10, noaptea. Le-am deschis şi au vizitat teatrul, fără probleme”, spune Lorin Cimponeriu, referent cultural la Centrului Cultural din Oraviţa, care susţine că numărul de turişti este impresionant.

Oraviţa, capitală culturală a Banatului Montan

Anul acesta, orăviţenii se pregătesc să marcheze cele două secole de existenţă ale teatrului, în luna octombrie, însă, până atunci, au un program cultural încărcat cu cel puţin 5-6 acţiuni lunare care să se desfăşoare în clădirea devenită celebră. Actorii din Reşiţa şi Timişoara vor veni de mai multe ori la Oraviţa unde vor pune în scenă mai multe piese, Oraviţa neavând vreodată o trupă de actori profesionişti. “Au fost doar diletanţi, dar s-a făcut teatru, actori amatori care au jucat din plăcere. Oameni inimoşi. Acum sunt trupele de copii, care repetă şi joacă în tot felul de piese”, spune Cimponeriu.

Cu toate acestea, pe scena din Oraviţa, în cei 200 de ani de existenţă, au călcat sute de actori, din întreaga lume. Au venit aici trupe din Viena, Budapesta, Moscova, Berlin, Roma şi chiar de la New York. Memorabilă a rămas şi trecera trupei lui Mihail Pascaly, din care făcea parte şi marele poet Mihai Eminescu, care era sufleur. Datorită acestei incursiuni, orăviţenii şi-au botezat teatrul după marele poet. Tot aici au concertat Ciprian Porumbescu şi George Enescu. De altfel, acustica sălii este una deosebită, neavând nevoie de amplificare nici în prezent.

Istoricul teatrului

Dar cum a apărut un asemenea edificiu într-un mic orăşel, de numai 8.000 de locuitori? La începutul anilor 1800, Oraviţa era un fel ce capitală neoficială a Banatului Montan, fiind o zonă bogată în minereuri, pe care mai-marii Imperiului Austro-Ungar ştiau să le exploateze din plin.

În această, atmosferă cosmopolită şi de avânt economic, în micul orăşel putând fi întâlniţi evrei, germani, sârbi, polonezi şi bineînţeles români, a început să ia amploare şi cultura. În 1790, la Oraviţa s-a înfiinţat Uniunea Diletanţilor, care organiza tot felul de spectacole în diferite spaţii din oraş: la Tribunal, la Primărie etc.

În 1802, a început strângerea fondurilor pentru clădirea teatrului, iar suma adunată a fost impresionantă - 30.000 de florini de aur, cea mai importantă contribuţie fiind a masoneriei. “Astăzi, teatrul are regim de muzeu al teatrului şi muzeu al masoneriei, pentru că teatrul e legat de cele două loje masonice Cosmos şi Glueck Auf, iar sumele importante de bani s-au dat de către cele două loje. Dacă ne uităm puţin cu atenţie, vedem amprenta masoneriei peste tot în ce s-a construit aici. Erau oameni puternici ai vremii”, spune Lorin Cimponeriu, despre modul în care s-a ridicat imobilul din Oraviţa.

Construcţia a început în anul 1816, iar după numai un an se inaugura. Arhitectul care şi-a pus semnătura pe proiectul clădirii a fost Ion Niuni, care împreună cu un fost coleg al său, de la Academia de Înalte Arte din capitala imperială Viena, Ieronimus Platzger, au făcut o copie fidelă a Burgtheater-ului. Însă întreaga comunitatea a contribuit inclusiv la partea de muncă fizică pentru ridicarea teatrului. Orăşenii au fost ajutaţi de ţăranii din satele învecinate şi au cărat piatra cu căruţele de la minele din zonă.

În 7 octombrie 1817, familia imperială din Viena, Francisc I şi Carolina Augusta participa la inaugurarea teatrului, însă izvoarele istorice arată că primul spectacol s-a jucat totuşi cu două zile mai devreme.

În cele două secole de existenţă au existat perioade în care edificiul a suferit, fiind executate mici reparaţii, însă cea mai importantă reabilitare a avut loc în perioada 1993-1997, iar pentru ea, orăviţenii îi sunt recunoscători lui Ion Caramitru, fost ministru al Culturii. “A fost perioada în care clădirea se afla într-o stare avansată de degradare. Ion Caramitru a alocat fondurile necesare şi interiorul a fost reabilitat foarte bine, în forma în care arată şi astăzi”, spune Cimponeriu.