Cât te costă să înveți la Universitatea "Eftimie Murgu" din Reșița

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița prelungește sesiunea de încriere până pe 30 septembrie, adică, cu o zi înainte de începerea anului universitar. Cea de a doua sesiune ar fi trebuit să se încheie încă de sâmbătă, dar sute de locuri au rămas neocupate.

Potrivit biroului de relații cu presa, numărul celor care vor să urmeze o facultate este mult mai mic decât în anii trecuți. Dacă până acum, încă din prima sesiune, 80% dintre locuri au fost ocupate, acum, nici după cea din toamnă locurile nu sunt integral ocupate. Asta fie că este vorba despre cele bugetate, fie că este vorba despre cele cu taxă. În mometul de față, la Facultatea de Inginerie mai sunt libere 253 de locuri cu taxă și 17 fără taxă. În ce privește Facultatea de științe economice și administrative, 156 de locuri cu taxă sunt rămase neocupate și alte două locuri fără taxă, însă acestea sunt dedicate exclusiv persoanelor de etnie rromă.   

Cum să devii student

Candidaţii care au absolvit bacalaureatul mai au ocazia să opteze pentru un loc în învăţământul universitar. La sesiunea din vară a înscrierilor, doar jumătate dintre locurile puse la dispoziţia elevilor au fost ocupate, iar în ce o privește pe cea din toamnă, nici acum nu a fost înghesuială prea mare. Elevii care nu au optat pentru studiile universitare mai au ocazia să ocupe locurile rămase la cele două facultăţi ale Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa. La prima sesiune de înscrieri, doar o parte dintre locuri au fost ocupate. Sesiunea de toamă a început pe data de 13 septembrie 2010 și se va încheia la finele lunii, exact cu o zi înainte de începerea universității.

Taxele pe care un candidat trebuie să le plătească sunt următoarele:

- taxă înscriere admitere licenţă: 100 lei
- taxă înmatriculare licenţă: 100 lei
- taxă studii licenţă: 1.800 lei/an

Criza aglomerează căminul universității

Chiar dacă tinerii nu se mai înghesuie la înscrieri ca și în alți ani, locurile din cămin sunt deja ocupate. Criza a aglomerat imadiat locurile de cazare, care sunt mai ieftine decât o chirie în oraș.

Între chirie și un loc la cămin, studenții optează pentru varianta ieftină, pentru că spun că nu au bani. Studenții reșițeni au început goana după obținerea unui loc de cazare în cămin, însă cel mult 100 dintre aceștia vor reuși să îl obțină.

Pe ultima sută de metri, tinerii studenţi îşi caută cea mai ieftină opţiune pentru cazare pe perioada studenţiei. La Reşiţa, din cele două variante clasice: cazare la cămin sau chirie particulară, cea mai căutată este cea a căminului. Cei mai mulţi dintre studenți şi-au depus cereri ca să obțină un loc la căminul studenţesc al Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa. Problema este că locurile sunt limitate. Doar 100 sunt disponibile pentru cei care vor să aibă parte de o cazare la cămin pe perioada studenţiei. ”Caut de ceva vreme cazare. Să stau în chirie este scump. În Reşiţa, o chirie ajunge şi la 150 de euro. În plus, pe perioada iernii, cheltuielile sunt mari, iar mâncarea este destul de scumpă”, a spus Lavinia Roşca, o viitoare studentă.

Alegere dificilă

Oferta de cazare a căminului universitar din Reşiţa este la îndemâna tuturor, ca și preț. Pe lună, cazarea într-o cameră la cămin costă 100 de lei, pentru cei care au intrat la locurile fără taxă şi de 200 de lei pentru cei care învaţă pe un loc nebugetat de stat. Pe lângă aceste cheltuieli, un student mai plăteşte curentul pentru camera din cămin şi, opţional, cablul TV sau internetul. Toate aceste cheltuieli nu depăşesc de multe ori 50 de lei. ”Eu stau în cămin din anul I. Este o variantă convenabilă. Nu sunt cheltuielile mari şi, în plus, mai iau şi prânzul la cantina căminului, care costă 10 lei”, a spus Elena Măran, o studentă care a optat pentru cazare la cămin. Varianta a doua de cazare pentru cei care nu vor să stea la cămin sau nu au prins un loc de cazare, este pretențioasă. La Reşiţa, chiria este cuprinsă între 100 şi 150 de euro, plus alte cheltuieli. Potrivit responsabililor cu cazarea, anul acesta, şirul cererilor este de ordinul sutelor. Cei care vor să opteze pentru un loc în cămin îşi mai pot depune cererile până la data de 1 octombrie.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite