Râmnicu Vâlcea: Ovidiu Dumitrescu predă informatică de performanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spune că meseria de dascăl i se potriveşte ca o mănuşă, iar informatica este pentru el un domeniu care, o dată descoperit, aduce satisfacţii imense.

NĂSCUT. 15 noiembrie 1969, Râmnicu Vâlcea.
STUDII. Facultatea de matematică - informatică din cadrul Universităţii Craiova.
FAMILIE. Căsătorit, are un copil.


Este profesor în cadrul Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân din Râmnic şi povesteşte că pasiunea sa pentru matematică şi implicit pentru informatică, a luat naştere pe când era elev la liceu. „Eu am terminat clasa a XII-a la Colegiul Lahovari şi acolo am avut şansa să îl am ca profesor de matematică pe Gheorghe Voinea care s-a transformat în modelul meu. Era un om deosebit, mereu pus pe glume şi a reuşit să mă facă să îndrăgesc această materie", îşi aminteşte Ovidiu Dumitrescu. În anul 1989 a intrat la facultate şi a prins Revoluţia ca student. „A fost o perioadă de cotitură şi am avut din nou şansa să am un profesor la facultate care şi-a pus amprenta asupra mea şi a viitorului meu. Este vorba despre Nicolae Ţăndăreanu care fusese şi asistentul renumitului Grigore Moisil, părintele informaticii şi care m-a îndrumat să mă orientez şi eu, tot spre informatică", povesteşte profesorul. Sfătuit astfel, Ovidiu a făcut pasul cel mare şi s-a transferat la secţia de informatică, mergând ulterior şi la diferite concursuri studenţeşti, unde a obţinut numeroase premii. „Premiul meu de suflet rămâne locul II obţinut la un concurs de teorie a informaticii desfăşurat la Iaşi în anul 1990", povesteşte profesorul.


Competiţia, o formă de progres


Aşa a descoperit competiţia şi, ulterior, şi-a îndrumat şi elevii să meargă în concursuri pentru a învăţa să fie din ce în ce mai buni. „După terminarea facultăţii am venit profesor la Râmnicu Vâlcea, iniţial am predat la liceul Troianu, iar din anul 1998 sunt profesor titular la Colegiul Naţional Mircea ce Bătrân", afirmă Ovidiu Dumitrescu. Dascălul povesteşte că este foarte apropiat de elevii săi pe care îi îndrumă şi îi povăţuieşte să facă sacrificii pentru ca ulterior să aibă o viaţă frumoasă. „Îmi place să comunic cu ei, să ştiu ce îi doare, ce îi nemulţumeşte, ce le place şi ce ar vrea sa facă mai departe, după terminarea liceului. Le spun mereu să se gândească la viitor, sa facă sacrificii acum, pentru ca mai târziu să poată profita de valoarea lor", adaugă profesorul. Dascălul le spune elevilor săi că pentru a putea fi olimpici la informatică este ideal să facă programare încă din clasa aV-a. „Din păcate, am preluat mulţi elevi în clasa a IX-a care nu au forţa să se bată în cadrul concursurilor şi olimpiadelor cu elevi pregătiţi la informatică încă din clasa a V-a. De aceea, le-am explicat şi părinţilor şi lor, că dacă vor să facă performanţă în acest domeniu, trebuie să înceapă să se pregătească din clasele gimnaziale", afirmă Ovidiu Dumitrescu.


Întrebări şi răspunsuri


Cum vi se par noile generaţii de elevi?
„În general, sunt elevi foarte buni pentru că internetul le oferă şansa să obţină informaţii rapide. Rolul noustru, al dascălilor, este acela de a-i forma, de a-i ghida, de a-i orienta pentru ca pe viitor să poată să îşi câştige existenţa onorabil şi să poată trăi o viaţă frumoasă”.


Cum vă atrageţi elevii pentru ca aceştia să îndrăgească informatica?
„Comunic foarte mult cu ei, vorbim despre orice. Le dau exemple despre foşti elevi care au muncit mult în liceu, iar acum au ajuns foarte bine, câştigă sume frumoase din programare şi au un viitor asigurat”.


Ce-i place
Adoră să călătorească atât în ţară, dar şi peste hotare. Îi plac filmele bune, muzica bună, dar mai ales, îi place să îşi dedice timpul elevilor săi şi să îi însoţească la competiţii.


Ce nu-i place
Nu suportă oamenii ipocriţi şi mincinoşi. Nu-i plac cei care nu îşi respectă promisiunile şi nici cei care nu au curaj să îşi susţină propriile idei.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite