Ministerul Muncii organizează cursuri de baby-sitter
0
Ministerul Muncii organizează cursuri de baby-sitter pentru 400 de femei. Cursurile sunt cofinanţate de Uniunea Europeană şi se derulează în 13 oraşe din ţară. Recrutarea persoanelor care doresc să devine bone cu atestat a început deja în mai multe judeţe, printre care şi Vâlcea.
Dosarele persoanelor interesate de cursuri sunt înregistrate la Agenţiile de Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) din mai multe judeţe printre care Alba, Braşov, Constanţa, Cluj, Botoşani, Dolj, Neamţ, Giurgiu şi Vâlcea.
Se pot înscrie femei care au împlinit 45 de ani şi nu au un loc de muncă, dar şi persoane care au un venit minim garantat.
Până astăzi, în judeţul Vâlcea se înscriseseră la curs 31 de femei.
“Mâine e ultima zi de înscriere în Vâlcea. Noi trimitem dosarele la Bucureşti, la Ministerul Muncii, iar acolo se va face o selecţie. Nu există o limită în ceea ce priveşte numărul de cursante din fiecare judeţ. După finalizarea cursurilor, beneficiarele acestui proiect se pot angaja atât în sistemul privat, cât şi în cel public”, declară Dumitru Cornoiu, directorul AJOFM Vâlcea.
Printre vâlcencele care au trecut astăzi pe la Agenţia de Şomaj se numără şi Florina, o casnică de 45 de ani, şi prietena ei Ioana.
„Ne înscriem la curs pentru că, în primul rând, e
vorba de copii, şi se lucrează foarte uşor cu cei mici, mai ales că noi suntem mămici. În plus, în Vâlcea nu ai foarte multe opţiuni. Ca baby-sitter am putea lucra şi acum, dar nu ne bagă nimeni în seamă dacă nu avem un atestat în domeniu”, spune Florina.
„ Eu am încercat să mă angajez, dar nu am găsit nimic, aşa că am rămas acasă cu cel mic. Cred că avem mai multe şanse să ne angajăm dacă urmăm acest curs”, completează Ioana.
Există şi persoane care s-au înscris la curs din dorinţa de a lucra în străinătate ca bone.
“Eu am terminat postliceala, la Sanitar, şi nu am găsit nimic de lucru până acum în Râmnicu Vâlcea. Cred că e o oportunitate pentru noi acest curs de baby-sitter. Soţul meu e plecat la muncă, în Franţa, şi vreau să merg şi eu după el”, spune şi Iulia.
Cursul de baby-sitter are 360 de ore, din care peste 200 de ore de practică, şi cuprinde şi module specifice îngrijirii copiilor cu dizabilităţi.
La finalul cursului de calificare, Ministerul va acorda o subvenţie de 150 de euro fiecărei absolvente. Toate beneficiarele proiectului vor primi o diplomă certificată de Autoritatea Naţională pentru Calificări.