FOTO Judeţul cu cele mai multe locuri cu denumiri obscene. Gluma făcută în zonă: „Lungeşti Măciuca până în Mădulari“

Vâlcea este un judeţ extrem de ofertant când vine vorba despre denumiri haioase sau ciudate de locuri şi localităţi. De la Măciuca, Mădulari sau Muereasca, la Căciulata, Vaideeni sau Hurezi, toate au în spate câte o poveste interesantă.

Lungeşti, Măciuca, Mădulari, spre exemplu, sunt trei comune din sudul judeţului, care se învecinează între ele şi pe seama cărora s-au făcut multe glume de-a lungul timpului. 

Mai mult localnicii cu simţul umorului dintr-una din localităţi îşi întâmpină oaspeţii, încă de la intrare în localitate, cu urarea: „Bine aţi venit în Măciuca noastră!“.

Este o comună cu opt sate, situată mai exact în partea de sud vest a Vâlcii. Numele ei provine de la un ciomag, o măciucă, o bâtă mare care pe vremuri era utilizată la vânătoare sau la război. Localitatea a fost atestată documentar la 1531, printr-un hrisov al voievodului Ţării Româneşti de la acea vreme, Vlad Înecatul. 

Dar prima apariţie în „catastife” ca şi comună o avem de la 1821, la cosemnarea catanelor de pe lângă Scaunul Craiovei.

Există voci care susţin că de fapt numele ar proveni de la boierii Măciuceanu de altă dată şi nu că aceştia şi-ar fi luat numele de la comună. În fapt, aceştia au dat numele unuia dintre satele localităţii: Măciuceni. Alt sat, Măldăreşti şi-a luat denumirea de la maldărele de porumb pe care le culegeau localnicii.

Mai mult, din 2014, simbolul localităţii, aşa cum era de aşteptat, dincolo de tenta sexuală a denumirii, est o măciucă. În faţa Primăriei Măciuca, este o statuie din marmură şi granit de cinci metri, care înfăţişează ciomagul gloduros la care facem referire. 

O altă glumă care se mai face printre vâlceni sună astfel: „Lungeşti Măciuca până în Mădulari“. Mădulari este o altă comună învecinată a cărei denumire provine de la osemintele, fosilele, mari, vechi de mii de ani, descoperite în localitate, pe care localnicii le-au botezat „mădulare”.  Atestarea documentară a acestei localităţi datează din anul 1501, de pe vremea lui Radu Vodă.

Ideea preluării numelor unor localităţi de la întemeietorii sau localnicii lor nu este greşită. Cum s-a întâmplat în cazul comunei Mălaia (Malaia), din nordul judeţului, care potrivit legendelor şi-a luat denumirea de la o căpetenie de haiduci care sălăşluiau pe vremuri prin pădurile din zonă, mai exact de la căpitanul Mălai. 

Revenind la denumirile haioase, Pătrunsa este o mănăstire din Munţii Builei, în cel mai mic parc naţional din România, Buila – Vânturariţa, aproape de Horezu. Denumirea acesteia a fost dată în memoria mamei episcopului Climent al Râmnicului, care a fost născut chiar pe locul unde se află astăzi lăcaşul monahal. 

Paraschiva Modoran, provenea dintr-una din localităţile de la baza muntelui, Pietrari. A fugit în munte de frica turcilor şi a fost „pătrunsă de durerile facerii” chiar pe locul unde se află acum una din cele mai deosebite aşezăminte religioase din România, care a fost ridicată ulterior de fiul său, iar biserica poartă hramul Cuvioasei Paraschiva.

Există o altă vorbă printre localnicii de la baza muntelui care spune că: „Ajungi la Mănăstirea Pătrunsa prin Cracii Doamnei, urcând pe Dealul Bucii!”, referindu-se la alte zone din apropiere, cu denumiri haioase.

La periferia municipiului Râmnicu Vâlcea, lângă ştrandul din Ostroveni, unul celebru în toată zona, pentru că beneficiază de apă sărată datorită Salinei Ocnele Mari, se află un lac unde pe timpuri se scurgeau toate dejecţiile localnicilor. 

Motiv pentru care a fost cadorisit cu denumirea comică de Căcăcioasa. În afară de nume, lacul nu mai păstrează nimic din faima de altă dată, astăzi fiind folosit pentru pescuit şi recreere. 

Vaideeni este una dintre cele mai renumite comune din judeţul Vâlcea. Pe vremuri era o comună foarte bogată de oieri. Numele vine de la denumirea „vai de ei”, şi după unii specialişti se referă la ungurenii care au venit peste munte la la Mărginimea Sibiului, din Ardeal, ca urmare a procesului de catolicizare forţată. 

Pentru că n-au vrut să-şi schimbe religia, aceştia au luat calea pribegiei, prin munţi şi s-au oprit în localitatea la care facem referire. Prima atestare documentară datează însă din secolul XVI. În timpul domniei lui Radu cel Mare a avut loc o „judecată” pentru pământ, din czare au avut câştig de cauză locuitori din „Vai de Ei“, după cum se consemnează într-un hrisov al acelor vremuri. 

Acesta este motivul pentru care înclinăm să fim de acord cu cealaltă variantă care susţine că până la venirea oierilor de peste munte, localnicii din Satul „Vai de Ei” erau destul de săraci şi de aici denumirea. Apoi când au fost colonizaţi de sibienii de peste munte, în secolul al XIX-lea, denumirea s-a schimbat în Vaideeni.

Este o variantă acceptată şi de autorităţile locale care susţin că denumirea se trage de la un sat cu acelaşi nume din comuna Hunedoara. În anii 1241 – 1243, hoardele tătare au distrus satul hunedorean, iar supravieţuitorii au trecut munţii până au ajuns în Vâlcea. 

Horezu, un oraş învecinat cu Vaideeni, îşi trage denumirea de la o pasăre care populează pădurile zonei, seamănă cu bufniţa şi se numeşte „ciuhurez“, deşi simbolul localităţii este cocoşul. Întreaga zonă îşi datorează existenţa transhumanţei, haiducilor şi „drumului sării“,  care pornea din Ocnele Mari, prin Pietrari, ajungea în Horezu şi continua prin Slătioara până la Cerneşti. 

Ca şi atestare documentară o regăsim într-un hrisov al domnitorului Vlad Călugărul din 1487, în care se pomeneşte de satul Hurez.  Dar semne ale vieţii pe aceste pământuri au fost descoperite mult mai devreme, în zona Ferigile, unde s-au descoperit dovezi din secolele IX şi XIIl. Întreaga regiune a fost parte a Cnezatului lui Farcaş, pe care-l regăsim în Diploma Regelui Bela al IV al Ungariei.

Revenind din nou la denumirile haioase, una dintre ele se referă la o comună aflată la limita cu judeţul Argeş. Potrivit localnicilor din Milcoiu, pe timpuri, comuna era populată de foarte mulţi bărbaţi, peste 500. Arhivele scot la iveală faptul că unul din primii proprietari de terenuri din zonă s-a numit Milcu şi era fiul căpitanului Milcorbu, din oastea lui Mircea cel Bătrân.

Alte denumiri care stârnesc zâmbete sunt Bărbăteşti şi Muereasca. Ciudat sau nu, dar în Muereasca se află „Athosul României“, mănăstirea cu acelaşi nume ca şi localitatea, unde nu au voie să urce femeile.

Denumirea comunei Bărbăteşti provine de la un localnic, care era fiu de cioban bogat. Pe la 1540, oierul le-a împărţit celor patru fii moşiile, unul dintre ei numindu-se Bărbat.

Numele Căciulata, al uneia dintre cele mai cunoscute staţiuni balneoclimaterice din ţara noastră, provine, potrivit legendelor, de la unul dintre călugării care au descoperit pe timpuri efectele izvoarelor minerale din zonă. Se spune că Ghenadie purta căciulă pe cap mereu, şi iarna şi vara. Aşa că unul din primele izvoare descoperite s-a numit „Izvorul Călugarului Căciulă”, apoi „Izvorul lui Căciulă“, pentru ca în final să-i rămână numele întregii aşezări - Căciulata. Iar exemplele pot continua.

→

Imaginea 1/2: Izvor