FOTO Afacere de familie de un million de euro pe an. Cum să scoţi bani din clopote bisericeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai mare clopot turnat la Râmnicu Valcea cântăreşte o tonă. Foto Adevărul
Cel mai mare clopot turnat la Râmnicu Valcea cântăreşte o tonă. Foto Adevărul

O familie din ingineri din Râmnicu Vâlcea se poate lăuda în acest moment că deţine una din cele mai profitabile afaceri cu clopote bisericeşti din ţară. Cu o cifră de afaceri anuală de un million de euro, turnătoria de clopote de la marginea oraşului are clienţi din Europa şi Asia.

Turnătoria funcţionează într-un cartier mărginaş al Râmnicului de mai bine de 25 de ani, fiind deschisă înainte de Revoluţie. Gheorghe Botoran, administratorul societăţii de acum, se număra, înainte de 1989 printre inginerii fabricii. În 1993, când turnătoriile din Vâlcea s-au închis una câte una, Gheorghe Botoran şi soţia sa, Carmen, au hotărât să salveze fabrica şi să investească toţi banii pe care-i aveau în turnătorie. Începutul a fost ceva mai greu, cu angajaţi puţini şi clopote de dimensiuni mici.

„Soţul meu a fost angajat aici mulţi ani şi răspundea înainte de 1989 de toate turnătoriile din judeţul Vâlcea. După Revoluţie, fortuit, pentru că fabrica trebuia să se închidă, a hotărât să continue activitate aici, a preluat şi personalul, dar şi răspunderile. Am început cu 9 angajaţi, acum suntem 20, mergând pe mai multe linii de producţie am mărit şi numărul de angajaţi”, povesteşte Carmen Botoran, director executiv al firmei.

Cel mai important lucru la un clopot este sunetul. Acest lucru se determină în laborator,  înainte ca aliajul să ajungă în creuzete şi să fie turnat în matriţe. Familia Botoran se ocupă personal de fiecare detaliu, astfel încât clopotele care ies pe poarta fabricii să nu aibă nici cel mai mic defect. 

„Pentru un sunet bun sunt îndeplinite două condiţii: compoziţia chimică să fie controlată în laborator cu ajutorul spectometrului şi geometria clopotului. Geometria clopotului înseamnă grosimea pereţilor, locul de lovire este locul unde este grosimea cea mai mare. Sunetul porneşte de la baza groasă, merge sus, se întoarce şi iese. Sunetul nu este doar o nota, ci are cel puţin trei note pe parcursul ascultării. Ca mic întreprinzător trebuie să ştii câte ceva din toate, pentru că nu poţi să stăpâneşti un proces dacă nu-l cunoşti.Metalurgia e o ştiinţă oarbă şi, dacă ai greşit, nu prea mai poţi îmbunătăţi produsul final. Eu am terminat Mecanica, la Politehnică, şi am studiat foarte mult despre metale. Soţul a făcut tot mecanică”, spune directorul executiv al firmei.

Au trecut la fabricarea clopotelor de o tonă

Deşi proprietarii turnătoriei îşi fac reclamă doar pe internet, numărul comenzilor creşte de la an la an, la fel şi cerinţele clienţilor. Aşa se face că în turnătoria familie Botoran s-a turnat recent un clopot de o 1000 de kilograme, cel mai mare care a ieşit până acum pe poarta firmei. După prepararea aliajului, topirea în creuzetele mari şi turnarea în matriţă,  clopotul a stat la răcit 14 zile. Angajaţii turnătoriei au muncit apoi ore întregi pentru a curăţa fiecare fir din nisipul în care a stat la răcit clopotul. 

„Am început cu clopote de dimensiuni mici, activitatea firmei a fost concepută ca o activitate de turnare a pieselor mici. De-a lungul anilor am îndrăznit să facem piese din ce în ce mai mari şi din ce în ce mai bine. Dacă n-am fost mulţumiţi de cum a ieşit un clopot,  nu l-am promovat. Primul clopot turnat de noi a ajuns într-o bisericuţă din comuna Prundeni şi este funcţional şi astăzi. Promovare ne facem pe internet. În funcţie de cerinţa clientului, facem şi transport, asigurăm si asistenţă tehnic la montaj. Clopotul de-o tonă va ajunge în Bucureşti, la Biserica Izvorul Tămăduirii”, mai spune Carmen Botoran. 

Un milion de euro, cifră anuală de afaceri

Cu multă muncă şi pasiune, familia Botoran a reuşit să transforme mica făbricuţă într-o afacere de succes cu o cifră de afaceri cu multe zerouri. De-a lungul anilor, în turnătoria de la marginea Râmnicului s-au fabricat sute de clopote bisericeşti pentru parohiile din Vâlcea, judeţele limitrofe şi municipiul Bucureşti. În plus, firma a avut de onoroat comenzi din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, unul din clopotele produse în Râmnicu Vâlcea ajungând tocmai în Taiwan. 

„E o firmă mică, dar nu cred că se pot lăuda multe firme din judeţ că a crescut numărul angajaţilor. Noi am crescut şi numărul angajaţilor şi cifra de afaceri, avem o cifră anuală de un milion de euro. Facem şi export, am avut comenzi din Serbia, Germania, Taiwan, Slovenia, Italia, Armenia. Cred că cei care au comandat clopote la noi au fost mulţumiţi. Cei din Taiwan ne-a trimis un singur răspuns după ce le-am trimis clopotul: Thank you!”, susţine Carmen Botoran. 

Preţul unui clopot produs la Râmnicu Vâlcea este de 100 de lei pe kilogram.  În turnătorie se mai fabrică, printre altele, obiecte de artă. Aici a fost turnată statuia lui Avram Iancu, care a fost amplasată din faţa unei mari unităţi hoteliere din Sibiu, şi tot aici se va turna, dar anul viitor, un grup statuar care va ajunge în centrul Sloboziei. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite