Deţinuţii politici din Ocnele Mari, exterminaţi prin înfometare. Aceştia nu primeau mai mult de 600 de calorii pe zi

Penitenciarul din Ocnele Mari. Foto din arhiva Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Vâlcea.

Principala formă de exterminare a deţinuţilor din Penitenciarul Ocnele Mari a fost foamea planificată. Paznicii ajunseseră să calculeze cu exactitate ziua când un deţinut înfometat trebuia să moară. Condamnaţii erau supuşi şi torturii fizice şi psihice care, în opinia conducerii închisorii, însemna „reeducare”.

Închisoarea din localitatea vâlceană Ocnele Mari a fost construită în 1838. Aici ajungeau de obicei deţinuţii de drept comun condamnaţi pe viaţă. În perioada interbelică şi cea de după instaurarea regimului comunist, la Ocne au fost închise persoane  care s-au opus dictaturii comuniste. Printre cei care au fost închişi aici s-au numărat  Petre Ţuţea, Petre Pandrea sau Vasile Militaru. 

În anul 1948, condamnaţii munceau la exploatarea forestieră ce aparţinea fabricii Carpatina din Brezoi. În luna august a acelui an, deţinuţii ajunseseră să presteze peste 2 000 de zile de muncă în pădurile din nordul judeţului Vâlcea. Efortul depus era destul de mare în timp ce raţiile de mâncare erau din ce în ce mai mici.

Directorul închisorii se lăuda însă cu “hrana substanţială” pe care o primeau cei care executau muncă silnică. La Direcţia Judeţeană Vâlcea a Arhivelor Naţionale s-au păstrat mai multe scrisori şi telegrame în care se face referire la hrana pe care o primea un deţinut ce muncea la Carpatina.

Meniul consta în terci (mălai fiert), ciorbă de cartofi, fasole sau arpacaş şi zarzavaturi. 

Un ocnaş nu avea dreptul la mai mult de 800 de grame de cartofi pe săptămână, 100 de grame de arpacaş, 300 de grame de ceapă şi câteva zeci de grame de mălai, zahăr sau cafea. Până şi sarea era cântărită bine înainte să fie pusă în mâncare. 

Ulterior, aceştia au primit şi mai puţină mâncare. Raţiile s-au redus constant în închisoare până când mulţi dintre deţinuţi au început să moară din cauza anemiei extreme şi a unor boli cronice. 

„Din 1948, se interzisese primirea de pachete cu alimente de la familii. Raţiile zilnice erau astfel calculate pentru ca, în timp prestabilit, conţinutul în substanţa vitală a organelor esenţiale să se diminueze ireversibil, aducând în mod fatal moartea. Diverşi experţi au calculat că numărul de calorii necesar corpului omenesc pentru supravieţuire ar fi în jur de 1200. Or, valoarea calorică a meniului zilnic de la Ocnele Mari, în acea perioadă, nu depăşea nici 600 calorii ! Locotenentul Traian Ionescu, originar de la Turda, dar politruc (instructor politic) la penitenciarul din Ocnele Mari, mărturisea în 1952, că el era „inginer de securitate” pentru că ştia fără greş ziua cînd avea să moară fiecare deţinut. Deţinuţii mai vîrstnici erau primii cuprinşi de caşexie şi sortiţi pieirii”, precizează profesorul Sorin Oane.

Petre Ţuţea şi revolta din 1953

Printre cei care au trecut prin închisoarea din Ocnele Mari s-a numărat filosoful şi scriitorul Petre Ţuţea. Acesta a fost închis aici în aprilie 1949. Deşi nu fusese încă condamnat, Petre Ţuţea a stat în penitenciar pe toată perioada în care a fost anchetat de comunişti. Perioada detenţiei lui la Ocnele Mari a coincis cu cea în care conducerea penitenciarului începuse „reeducarea” în masă a deţinuţilor. În 1953, Petre Ţuţea şi colegii săi de suferinţă au ameninţat conducerea închisorii că vor intra în greva foamei şi se vor sinucide în masă dacă nu opreşte programul de “reeducare”. Cei aleşi să facă parte din acest program erau bătuţi cu ciomegele, puşi să-şi mănânce fecalele şi chiar obligaţi să omoare alţi deţinuţi. 

“Principalele personalităţi politice din penitenciar, ca Mihail Manoilescu, Gheorghe Pop, Petre Ţuţea, Ion Victor Vojen, Virgil Solomon şi alţii, au adoptat imediat o atitudine categorică, avertizând conducerea închisorii că dacă nu se va înceta cu schingiuirile, care se efectuau în celulele mici din aripa de nord a închisorii, vor declanşa greva foamei şi vor trece la sinucidere în masă. Dat fiind faptul că deţinuţii de aici veneau în contact cu exteriorul fie prin vorbitor, fie prin deţinuţii de drept comun, direcţiunea s-a temut de o eventuală divulgare a atrocităţilor şi a ordonat sistarea reeducării prin violenţă. De asemenea, deţinuţii munceau într-un atelier de mobilă şi pe lângă „politici” se aflau şi deţinuţi de drept comun. Izolarea nu putea fi deplină ca la Piteşti”, spune profesorul Sorin Oane.

Bătăile au continuat însă la Ocnele Mari şi după acest episod. Cei care au povestit despre atrocităţile comise aici au fost chiar paznicii închisorii care obişnuiau să se laude cu metodele de tortură aplicate deţinuţilor

 “În România au existat 70 de astfel de centre de reeducare.  Metodele de schingiuire erau arhicunoscute şi nu difereau de la un penitenciar la altul. Practicile erau aceleaşi: le smulgeau unghiile, le prindeau degetele în uşă, le smulgeau părul din cap, îi băteau la cap şi tălpi sau îi obligau să se bată între ei. Oamenii din localitate cunoşteau grozăviile care se petreceau la penitenciar pentru că foarte mulţi dintre paznici locuiau cu chirie în casele lor şi, la un pahar de băutură, aceştia începeau să se laude cum l-au schilodit pe un deţinut sau cum l-au făcut pe altul să declare că se leapădă de Dumnezeu”, afirmă Eugen Petrescu, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor “Regina Maria”, filiala Vâlcea.

Poetul Vasile Militaru, victima închisorii din Ocnele Mari

Deţinuţii politici care îşi găseau sfârşitul în urma bătăilor şi a înfometării erau aruncaţi noaptea în gropi comune, departe de ochii curioşi ai localnicilor. Într-un loc ferit, puţin mai departe de penitenciar, a fost găsit şi trupul neînsufleţit al poetului Vasile Militaru, prieten bun al compozitorului George Enescu. 

Vasile Militaru a ajuns în penitenciar la vârsta de 74 de ani după ce a primit o condamnare de 32 de ani pentru uneltire contra orânduirii sociale şi deţinere de publicaţii interzise.

Militaru a decedat în iulie 1959, după 18 zile de detenţie în închisoare de la Ocnele Mari. Bolnav şi izolat în toată această perioadă în celula-infirmerie a penitenciarului, poetul nu a primit niciun fel de ajutor medical.

Cei care au studiat viaţa lui Vasile Militaru spun că soţia acestuia a visat locul unde acesta era îngropat.

 “Într-o noapte, soţia poetului a visat că acesta îşi dormea somnul de veci sub un măr. Într-adevăr, săpându-se sub mărul indicat au găsit osemintele poetului şi cojocul acestuia. După această revelaţie, câţiva oameni de cultură au hotărât ca, pe 8 iulie, să-i cinstească memoria. De câţiva ani, în Ocne se organizează Festivalul Naţional de Poezie Vasile Militaru”, spune preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Vâlcea.

Închisoarea din Ocnele Mari a dispărut în momentul în care au început surpările la salina din localitate. În oraş s-a construit un Monument al Deţinuţilor Politici şi, în fiecare an, toţi cei care şi-au pierdut viaţa în închisoare sunt comemoraţi.