Cum să fii un bun părinte. De ce are nevoie un copil pentru a nu deveni un adult frustrat - explicaţia psihologilor

Foto Shutterstock

A fi un bun părinte nu înseamnă să-i oferi copilului doar lucruri materiale, susţin psihologii. De foarte multe ori, adulţii înţeleg greşit nevoile copiilor sau trăiesc cu impresia că sunt părinţi buni dacă le dăruiesc celor mici diverse lucruri doar pentru că ei au avut o copilărie grea, marcată de lipsuri.

Cel mai adesea, adulţii se limitează la a oferi doar lucruri materiale pentru a compensa faptul că petrec foarte puţin timp în preajma copiilor sau că pierd momente importante din viaţa celor mici. Psihologii susţin că această atitudine este greşită, iar lipsa implicării emoţionale din partea adulţilor îi va afecta pe copii mai devreme sau mai târziu. 

„Copiii au nevoie de iubire, de timp şi atenţie, acestea sunt nevoile esenţiale ale unui copil. Ei nu au nevoie de lucruri materiale pentru a fi fericiţi. Din păcate, oferta materială este mult mai la îndemână pentru părinţi, dar şi mai vizibilă. Generaţia actuală de părinţi a trăit în vremuri mai restrictive, nu a avut jocuri sau televizor. Aceste răni ale timpului au provocat nişte traume, iar adulţii au impresia că şi copiii lor trăiesc aceleaşi traume dacă nu le oferă lucruri materiale. Copiii de acum trăiesc vremuri total diferite şi nu simt nevoia să li se ofere ceea ce le-a lipsit părinţilor”, afirmă Andreea Laţiu, profesor psiholog în cadrul Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagocică Vâlcea.  

Când e bine să-i spui „NU” copilului

Psihopedagogul Andreea Laţiu spune că e bine ca părinţii să impună reguli şi să spună din când în când şi “NU”, căci un copil căruia i se oferă totul nu va mai aprecia eforturile adulţilor şi cu  greu îşi va găsi un scop în viaţă. 

„Părinţii trebuie să-şi susţină copiii necondiţionat şi să-i încurajeze chiar şi atunci când au acţionat greşit. Adulţii trebuie să ştie, însă, că e bine să impună şi reguli în viaţa unui copil. Acestea sunt extrem de importante, căci copiii au nevoie de limite. Sunt părinţi care susţin că nu rezistă să-i spună „Nu” copilului. Copilul are nevoie de acest „NU”, are nevoie de un gărduleţ, doar asa ştie până unde poată să meargă. Un copil care primeşte, primeşte şi iar primeşte, material vorbind, căci emoţional e foarte bine să primească, ajunge să nu mai aibe dorinţe, să nu se mai bucure. Ce-l mai bucură pe acest copil când va împlini 18 ani? Ce-şi mai poate oferi acest copil? Care mai e scopul lui în viaţă? De asta, de multe ori, în familiile bogate, copiii sunt „rătăciţi” şi foarte greu reuşesc să-şi găsească un scop în viaţă

Există şi momente când e bine ca părintele să-i ofere copilului posibilitatea de a negocia anumite lucruri cum ar fi,  de exemplu, ora de joacă. 

„Copilul trebuie să ştie şi că poate negocia.  Noi vrem să creăm un adult care să negocieze, nu unul care să lase mereu capul în jos, să fie un obedient. Asertivitatea este capacitatea noastră de a spune „NU” fără a-l răni pe celălalt”, mai spune Andreea Laţiu. 

Când greşesc părinţii

Există părinţi care au aşteptări exagerate, care înţeleg să îndrepte o experienţă negativă din viaţa lor prin intermediul copiilor sau care le impun minorilor să se transforme în copia lor fidelă. Nu puţine sunt cazurile când adulţii ajung să-şi împingă copiii sa facă performanţă într-un anumit domeniu şi chiar să-i oblige să frecventeze cursurile unei unităţi de învăţământ doar pentru că acolo au studiat şi ei.  

„Sunt foarte mulţi părinţi care transmit un mesaj non-verbal că asteaptă de la copii să realizeze ceea ce n-au realizat ei, să facă meserii pe care ei n-au reuşit să le facă, să obtina lucruri pe care şi le-au dorit ei. Important este să fim alături de copilul nostru, să fim în contact cu el, să vedem la ce se pricepe, ce-i place să facă. Este potrivit să credem că micuţul nostru este unic, că are libertatea de a face propriile alegeri şi greşeli, că are propriile dorinţe, visuri şi idealuri, şi că este liber să şi le exploreze, să şi le realizeze”, susţine psihopedagogul. 

„Meseria” de părinte se învaţă

Să fii părinte e o „meserie” care presupune formare continuă, iar specialiştii cred că adulţii trebuie să depună mai multe eforturi pentru a-şi înţelege copiii.

„Din păcate, devenim părinţi fără să fim educaţi în acest sens. Devenim părinţi preluând modelul parental de la familia noastră, model pe care, la rândul lor, părinţii noştri l-au preluat de la bunici. Adică suntem cumva într-un cerc vicios si constat cât de mult primează nevoile părinţilor în detrimentul nevoilor copiilor. A fi părinte se învaţă. Nu mai recomand să preluăm modelele părinţilor noştri, trebuie să fim autentici, unici. Atunci când copilul trezeşte ceva negativ în noi, ceva care ne doare, e foarte important să căutăm la noi să învăţăm, să participăm la cursuri de parenting, la workshopuri,să citim cărţi despre cum să fii un părinte mai bun”, conchide psihopedagogul Andreea Laţiu. 

Părinţii cer ajutor specializat când le este imposibil să mai comunice cu minorul, care a dezvoltat un comportament antisocial sau un complex de inferioritate. De foarte multe ori „copilul-problemă” este lăsat la uşa psihologului, fără ca părintele să gândească că, la rândul lui, are nevoie să fie consiliat.