„Blestemul” de la Poliția Județeană Vâlcea: de un deceniu, nici un șef nu a fost promovat prin concurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mai bine de un deceniu, postul de inspector șef de poliție la Vâlcea nu a mai fost ocupat de nimeni în urma unui concurs. Examenul pare o grea piatră de încercare pentru orice doritor.

Sediul Poliției Județene Vâlcea Foto Daciana Stoica jpeg
Sediul Poliției Județene Vâlcea Foto Daciana Stoica jpeg

Ultima dată când un polițist cu examen a venit la cârma Poliției Județene Vâlcea a fost în 2010. Dar, din 2009, inspectoratul este condus prin împuternicire / delegare. De altfel, până în 2016, postul de inspector șef a fost blocat.

De curând, a fost organizat un nou concurs pentru funcția de comandant al Poliției Vâlcea. Deși se spera că vor participa mai mulți candidați, la fel ca la examenul precedent, în final a existat un singur concurent.

Din păcate, nici acesta nu a reușit să ia o notă de trecere – minimum 7,00. Ceea ce nu este o premieră. Cel mai răsunător eșec de acest gen îi aparține actualului deputat PSD Eugen Neață. De fapt, cu el a și început seria ghinioanelor. Dar în acest răstimp, a existat o excepție.

Excepția de la regulă: a trecut examenul, dar a refuzat postul - o premieră în Poliție

În ultimul deceniu, o singură persoană a reușit să curme ceea ce unii numesc a fi blestemul șefiei Poliției Județene Vâlcea. În 2018, comisarul șef de poliție Cătălin Marian Comănceanu a obținut notă de trecere la examen și apoi la interviu, dar în mod cu totul straniu a preferat să nu-și ia postul în primire. Pretextând „motive personale”, a renunțat la funcție la doar o zi după aflarea rezultatelor. A preferat să ocupe în continuare o treaptă inferioară, rămânând la șefia Poliției Municipiului Drăgășani.

Au existat informații pe surse, potrivit cărora s-ar fi făcut presiuni asupra sa ca să nu-și ia postul în primire, pe care însă nu a dorit să le confirme ori să le comenteze vreodată.

Un an mai târziu s-a mutat prin detașare în județul de baștină, Olt, ca inspector șef adjunct, după demiterea conducerii inspectoratului în urma cazului Caracal. Iar după un alt an, a revenit la Drăgășani, unde ocupă în continuare funcția de șef de Poliție.

Șeful unui post de poliție rurală se încăpățânează să spargă ghinionul

Revenind în prezent, la ultimul concurs organizat pentru ocuparea postului de inspector șef a participat un singur polițist – șeful unei secții de poliție rurală: comisarul Daniel Ionuț Mazilu. A obținut nota 4,99, nu a contestat rezultatul, fiind declarat respins (rezultatele au fost afișate luni, 8 mai - n.red.). Este pentru a doua oră când acesta pare decis să strice niște „jocuri”.

Anul trecut a candidat alături de foști și actuali șefi ai săi, care aveau experiență ca interimari la conducerea inspectoratului, și a reușit să obțină note mai mari decât aceștia (5,95).

Ultimul concurs, în 2010, câștigat de un chestor de poliție 

Chestorul Ion Stoica a fost ultimul polițist care a ocupat poziția de comandant la Vâlcea în urma unui concurs, dar a venit la Vâlcea prin detașare, de pe o funcție mai mare. În plus, el era ceea ce s-ar putea numi un „outsider”, venit din afara structurilor vâlcene. A ocupat efectiv această funcție până în 2012 când a fost numit secretar general în cadrul MAI. De altfel, o perioadă s-a și mers pe această formulă: ca Vâlcea să fie condusă de polițiști aduși din afară. Postul însă a fost ținut ocupat până în 2016 când chestorul s-a pensionat. După el, tot din afară, au mai venit chestorul Lucian Munteanu și Bogdan Berechet, pe atunci comisar șef.

Practic, ultimii comandanți ai Poliției Județene Vâlcea care au ocupat această poziție prin concurs au fost Nicolae Sărdărescu (2009) - actualul primar al orașului Horezu, și Florian Marin - actualul vicepreședinte de Consiliu Județean, fost prefect de Vâlcea. Ambii s-au înscris în PSD după ce s-au pensionat. 

De unde a început șirul ghinioanelor și unde a ajuns astăzi inițiatorul acestora

Cel mai celebru dintre perdanții șefiei IPJ Vâlcea a fost Eugen Neață. Numit interimar, s-a dus la concurs în 2009, a participat singur, și a obținut nota 3,00. Cu toate acestea, a rămas în fruntea Poliției Județene Vâlcea până a fost înlocuit de chestorul Ion Stoica, când s-a întors la Poliția Municipală de unde venise. În 2016 s-a pensionat, fiind printre cei mai tineri (dacă nu chiar cel mai tânăr) polițiști vâlceni care au luat această decizie, profitând de legislație.

La nici un an distanță ajungea parlamentar, grație, spun gurile rele, relației extrem de apropiate cu controversatul primar din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, al cărui consilier personal a și fost imediat după pensionare. O relație îndelung comentată și pe seama căreia s-a pus plecarea din Poliție a lui Eugen Neață, în condiții destul de stranii, asupra cărora nu vom insista. De altfel, Eugen Neață este în continuare deputat PSD.

De ce nu vor să candideze polițiștii cu experiență

Mai toți cei care s-au succedat ulterior la șefia Poliției Județene Vâlcea, cu câteva excepții, au fost îndelung comentați și criticați, mai ales când aceștia au candidat și nu au reușit să promoveze examenul. Pe seama multora s-a vorbit despre lipsa de experiență într-o funcție de conducere de o asemenea importanță, mare parte fiind destul de tineri.

Și a mai existat o practică la cârma Poliției Județene Vâlcea: cea a rocadei între cei aflați la conducere, susținuți fie cu sprijin PSD, fie PNL.

Din 2021, interimar la șefia IPJ Vâlcea este comisarul șef Dumitru Dărăban, fost șef Serviciu Ordine Publică, iar anterior șef Birou Delicte Silvice. Acesta este secondat de comisarul șef Ion Matei, căruia i se spune „eternul candidat”. 

Nu se pune problema că nu ar exista la Vâlcea sau oriunde în țară oameni capabili să conducă Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea. S-a împământenit însă ideea că nu se poate face acest lucru decât cu sprijin politic, fiind marioneta unora sau a altora, motiv pentru care polițiștii cu multă experiență în spate refuză să ia în considerare o astfel de oportunitate.

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite