Primarul liberal din Buşteni s-a mutat la PSD. Susţine că a plecat „la pachet“ cu alţi 1.800 de membri PNL
0Emanoil Savin, primarul din staţiunea prahoveană Buşteni, a trecut de la PNL la PSD, spunând că a luat cu el şi aproximativ 1.800 de membri de partid.
Devenit celebru la nivel naţional pentru acordarea a peste 50 de titluri de cetăţean de onoare unor personalităţi din România, Emanoil Savin, primarul din oraşul-staţiune Buşteni, şi-a anunţat trecerea de la PNL la PSD.
Savin a anunţat că va candida pentru alegerile locale din acest an pentru funcţia de primar al Buşteniului, dar şi pe listele pentru Consiliul Judeţean Prahova, din partea PSD. Totodată, Savin a spus că plecarea din PNL a fost dublată şi de cea a 1.849 de membri liberali din Buşteni.
În momentul anunţului, în cadrul unei conferinţe PSD, Savin a atacat conducerea PNL Prahova, căreia îi reproşează în principal faptul că va avea candidat la şefia CJ Prahova o persoană din afara judeţului, adică pe Iulian Dumitrescu, senator de Călăraşi. Acesta a fost numit de câteva luni copreşedinte al PNL Prahova.
„PNL a luat prin absorbţie PDL, iar organizaţiile funcţionează în paralel. Este şi motivul pentru care nu am participat decât la câteva şedinţe pentru că cei de la PNL se întâlneau separat faţă de cei de la fostul PDL. Se pare că funcţionează ca două structuri paralele. Nu m-am regăsit în noul PNL. Am considerat ca fiind nedrept aducerea unui candidat la Consiliul Judeţean din alt judeţ, Călăraşi, care are populaţia cât Ploieştiul, care să conducă Prahova. Cei de la PNL, cu opt primari, au venit să conducă judeţul Prahova“, a spus Emanoil Savin.
Şi dacă reprezentanţii PSD Prahova au fost bucuroşi de mutare, cei de la PNL Prahova se abţin de la comentarii. „Nu comentez în nici un fel fel decizia domnului Savin, nu vreau să intru într-o polemică, inclusiv în ceea ce priveşte numărul de membri care l-au însoţit“, ne-a spus Iulian Dumitrescu, copreşedintele PNL Prahova.
Primarul din Buşteni a devenit cunoscut la nivel naţional după ce peste 50 de personalităţi din domenii precum ştiinţă şi cultură, muzică, administraţie publică, medicină, dar mai ales sport, care au devenit cetăţeni de onoare ai oraşului. Printre ei se numără Simona Halep, Ana-Maria Brânză, Marcel Pavel, pugiliştii Leonard Doroftei şi Adrian Diaconu, luptătorii Lucian Bute şi Ionuţ Iftimoaie, judoka Alina Dumitru, fotbaliştii Ionel Ganea, Adrian Mutu, tenismanul Ilie Năstase, gimnasta Nadia Comăneci, soprana Angela Gheorghiu, cântăreţii Tudor Chirilă, Cornelia şi Lupu Rednic, Vasile Şeicaru.
Titlul onorific este dubşat şi de acordarea câte unui teren de 500 de metri pătraţi pe Valea Cerbului, Poiana Ţapului sau în alte zone ale staţiunii de pe Valea Prahovei.
Mai puteţi citi
Cartierul campionilor la Buşteni. Tenismena Simona Halep, cetăţean de onoare al staţiunii