Emil Popa este un arhitect care face cinste Ploieştiului

Este unul dintre cei mai talentaţi arhitecţi ai Ploieştiului. A proiectat clădiri de birouri, restaurante, hoteluri şi clinici medicale în mai multe judeţe ale ţării. Candidează la preşedinţia Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Prahova .

Viaţa arhitectului ploieştean Emil Popa este un întreg roman. La 42 de ani se consideră un om realizat, care a depus toate eforturile necesare pentru a ajunge acolo unde şi-a dorit. Are bani, faimă, mulţi prieteni, iar amprenta muncii sale o reprezintă zecile de clădiri de birouri, case de locuit, clinici medicale, hoteluri, restaurante şi alte imobile, pe străzile din Ploieşti, Bucureşti, în staţiuni de pe Valea Prahovei, şi în multe alte zone ale ţării.

Povestea sa începe din copilărie, când l-a cunoscut pe marele sculptor Nicolae Kruch , pe care îl consideră mentorul său. "Avea atelierul pe strada mea, şi era foarte bun prieten cu tata, şi el tot arhitect, fost director al Insitutului de Proiectare din Ploieşti. De mic mergeam la el, îmi dădea o bucată de lut sau o piatră, pe care le ciopleam sau modelam. Îl însoţeam în toate taberele de artă plastică unde am cunoscut multe nume célèbre. În ultimul an de gimnaziu mi-a spus "Emile, cu meseria asta e greu. Până ajungi celebru, la bătrâneţe, cam mori de foame. Urmează Arhitectura şi în felul asta îţi poţi continua şi pasiunea", îşi aminteşte tânărul arhitect.

A făcut pregătire cu Dinu Patriciu

Pregătirea pentru admiterea la Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti, la acea vreme singura facultate de profil din ţară, a început de timpuriu.

"În liceu am avut o viata foarte frumoasă. Eram căpitanul echipei de baschet, aveam şi formaţie de muzică. Eram solist vocal şi chitară solo. Făceam pregătiri de trei ori la Bucureşti pentru admitere, printre cei care m-au învăţat fiind şi Dinu Patriciu. Pe atunci concurenţa era foarte mare. Erau doar 30 de locuri pe toată ţara şi eram 20 pe loc. Nu am avut noroc să fiu student din prima încercare. Am perseverat şi mi-am atins scopul, pentru că dorinţa mea era să fiu un arhitect cunoscut", spune Emil. 

A fost bursier la Paris

Până să reuşească să devină student, Emil Popa a lucrat la un institut de proiectare, experienţa acumulată acolo ajutându-l să fie remarcat de profesori încă din primele luni de cursuri.

"Revoluţia  din 1989 m-a prins în prima sesiune din anul întâi. A fost extraordinar în facultate. Pentru că aveam note bune am obţinut o bursă în anul IV, la Paris, unde am lucrat şi cunoscut nume importante ale arhitecturii moderne. În ansamblu, pot spune că am avut foarte mare noroc, şi pentru asta în fiecare zi îi mulţumesc lui Dumnezeu, că pot face ceea ce îmi place şi că am o profesie care îmi dă cele mai mari satisfacţii",consideră arhitectul ploieştean.

 Ce-i place

Îi place să proiecteze mobilier. De asemenea, îl fascinează pictura şi visează "să vină ziua liniştită când o să pot desena cu acuarele".  Îi place să călătorească în străinătate. A vizitat deja Franţa, Grecia, Belgia, Spania, Elveţia şi Austria.

Ce nu-i place

"Urăsc internetul, ca modalitate de a comunica cu oamenii. Prefer să-I cunosc în realitate. Nu-mi plac oamenii meschini, nici invidia şi nici zgârcenia", spune arhitectul.

Ce planuri de viitor aveţi?

E.P: Candidez la funcţia de preşedinte al Ordinului Arhitecţilor filiala Prahova, concurs care va avea loc sâmbăta aceasta. Vreau să fac ceva pentru arhitecţii din judeţul nostru, care ţine în primul rând de relaţiile dintre oamenii care au această profesie. Şi cu viaţa personală mi-ar face plăcere să se întâmple ceva. Părerea mea este că viaţa de familie îţi dă putere să-ţi îndeplineşti visele! Aş vrea să mai am un copil.

Ce rol a avut tatăl în profesia pe care o urmaţi?

E.P:  Tot ce am făcut am realizat singur. Tata nu prea m-a ajutat, mi-am câştigat singur clienţii. Nu are sens să fiu modest ştiind cât am muncit, câte nopţi pierdute am avut din cauza acestei meserii fascinante, pe care şi acum o iubesc la fel ca în prima zi.

Profil

Născut

20 septembrie 1968, Ploieşti

Studii

Institutul de Arhitectură „Ion Mincu" Bucureşti

Familie

Divorţat, are o fiică de 17 ani