„Să gândeşti este dificil. De aceea, majoritatea oamenilor judecă“. Celebrul citat atribuit lui Carl Jung, explicat
0Devenită virală pe Internet, maxima potrivit căreia „Să gândeşti este dificil. De aceea majoritatea oamenilor judecă”, atribuită medicului, psihologului şi psihiatrului elveţian Carl Gustav Jung, fondatorul psihologiei analitice, este o sintetiză a inerţiei periculoase din cauza căreia mulţi dintre noi ajungem să punem etichete unor persoane sau fapte pe care nu le cunoaştem aproape deloc.
"Luată ca atare, această expresie descrie tendinţa oamenilor de a emite judecăţi de valoare fără a lua în calcul motivele sau aspectele care se află în spatele a ceea ce percep. Familiaritatea este cea care dizolvă judecata. Atunci când cunoaştem şi înţelegem istoricul unei persoane este dificil să o etichetam. Pe de altă parte, când recunoaşterea propriilor emoţii este mai greu de făcut sau atunci când cineva doreşte să scape de o senzaţie de disconfort, poate recurge la a judeca”, explică, pentru “Adevărul”, psihoterapeutul Erna Constantin – specialist în Psihoterapie Integrativă şi Psihologia resurselor Umane.
Observaţie versus judecată
Pornind de la celebra expresie, Erna Constantin arată de ce este dificilă această recunoştere a propriilor sentimente în raport cu o persoană sau o situaţie.
“Nu din cauza emoţiilor în sine, ci din cauza imaginilor asociate cu aceste sentimente. Iar una dintre modalităţile de evitare a sentimentelor este raportarea la gândire şi uneori la judecată.
Există o diferenţă între observaţie şi judecată. De exemplu ,<<El are părul lung>> este o observaţie, pe când ,,el are părul prea lung” sau ,<<părul lui trebuie tuns>> sunt judecăţi. Pe de altă parte pot fi şi judecăţi cu sens pozitiv: <<el vorbeşte engleza>> este o observaţie ,<<el vorbeşte engleza mai bine ca mine>> este o judecată”, mai spune specialistul.
Avem, după cum o arată celebrul citat, o tendinţă de a judeca fără a cunoaşte, fără a avea răbdarea de a înţelege, fără a trece prin gândirea raţională aspectele are ne împing să tragem în grabă concluzii.
“Limitele între a observa şi a judeca pot fi fine. Atunci când vorbim sau gândim din poziţia de observator, nu există atribuiri de tipul <<bun>> sau <<rău>>. Observaţiile reflectă o oglindă a situaţiei. Atunci când se judecă, se încearcă o expunere a modului în care o situaţie, un lucru sau o persoană se prezintă, sau a modului în care ar putea fi. Aceasta reprezintă o hotărâre bazată pe ceea ce crede persoana (care judecă) că ar putea fi, şi nu neapărat pe ceea ce este de fapt”, mai spune Erna Constantin.
Rigiditate versus flexibilitate în gândire
Cu cât persoana ne este mai îndepărtată, cu atât mai uşor suntem tentaţi să punem etichete şi invers.
“Oamenii sunt mult mai susceptibili de a spune <<depinde de situaţie>> atunci când îşi exprimă opinia despre cineva pe care îl cunosc bine. Dacă este vorba doar despre o cunoştinţă, mai degrabă decât despre un prieten apropiat, este mult mai probabil să spună că un comportament este legat de trăsăturile persoanei respective: <<aşa este el/ea >>. Cu alte cuvinte, cu cât mai bine cunoşti pe cineva, cu atât eşti mai flexibil în gândire, mai înţelegător, atunci când evaluezi un comportament”, mai spune cunoscutul psihoterapeut.
Este vorba, în opinia specialistului Erna Constantin, de empatie, de capacitatea de a identifica şi de a înţelege situaţia, emoţiile, nevoile şi motivele altuia.
“Capacitatea de a <<ne pune în situaţia celuilalt>>, de a vedea lumea <<prin ochii altuia>>, poate elimina etichetarea, judecata. A fi empatic înseamnă a deveni conştient de emoţiile pe care celălalt le simte şi despre cum sunt afectate percepţiile. A fi empatic nu înseamnă să fim de acord cu felul în care celălalt percepe lucrurile, ci înseamnă să fim capabili să înţelegem cum este să trăieşti ceea ce trăieşte el”, explică specialistul.
Se întâmplă însă să-i judecăm pe alţii prin prisma a ceea ce noi sau cei de lângă noi au trăit în trecut, fără nicio legătură cu motivele reale de conduită ale persoanei care devine ţinta noastră.
“A judeca pe cineva poate avea legătură şi cu experienţe personale în care individul a interiorizat acest aspect, experienţe în care se regăsesc modele ale unor oameni care au procedat în acest mod, sau au recurs la a vedea ceea ce le place sau ceea ce nu le place, mai degrabă în ceilalţi decât în propria persoană”, încheie renumitul psihoterapeut.